Eşti aici

CJI solicită oferte de prestări de servicii de locațiune pentru primul Media Hub din Republica Moldova

17 Septembrie 2018
1561 de afişări
Cadru general: Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) este o organizaţie nonguvernamentală (ONG), necomercială, apolitică, constituită în formă organizatorico-juridică de „instituţie privată”, care acordă asistenţă jurnaliştilor şi instituţiilor media din Republica Moldova. Misiunea CJI este de a facilita dezvoltarea unei societăți informaționale prin consolidarea unei prese libere și viabile, inclusiv new media,  prin intermediul proiectelor ce oferă educație în domeniul jurnalismului și relații cu publicul, campanii de media advocacy, cercetare, media literacy și produse jurnalistice nonprofit.

Produs solicitat: spațiu pentru primul media coworking, instruiri, dezbateri, cluburi de presă, open space.

Locul de implementare a contractului: mun. Chișinău

Perioada: arendă pe o perioadă de un an cu posibilitatea de extindere pana la trei ani.

Cerințe tehnice:
Ofertantul trebuie să asigure următoarele servicii
Închiriere sală open space în mun. Chișinău, cu suprafața 100-120 m2, cu acces la grup sanitar.
Spațiul și dotările aferente vor fi puse la dispoziția totală a achizitorului pe toata durata contractului. 

Oferta va conține:
Planul arhitectural al locației
Adresa amplasării locației
Dimensiunea/capacitatea salii
Dotările salii
Prețul pentru arendă, exprimat în lei/lună
Informații despre companie/locator

Criteriile de evaluate a ofertelor:
Parametrii tehnici ai spațiului oferit în arendă
Preţ competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preţ-calitate;
Amplasarea geografică (amplasarea în zona centrală a orașului prezintă un avantaj)

Doar compania selectată va fi contactată.

Ofertele pot fi depuse la adresa info@ijc.md până la data de 15 octombrie 2018. Pentru detalii: 0 22 21 36 52, Veronica Coroi, asistentă de programe.