Moderatoarea evenimentului, jurnalista Lina Grâu, a canalizat discuțiile pe două aspecte ale manipulării prin intermediul mass-media: manipularea internă și cea externă.
Potrivit invitaților speciali ai Clubului de presă – expertul media Ion Bunduchi, jurnalistul Vitalie Călugăreanu, reprezentanta CCA Cristina Mîțu și consultantul principal în cadrul Comisiei Parlamentare pentru mass-media Serghei Cornețchi, în era informațională avem posibilitatea de a ne informa din mai multe surse pentru a nu deveni victime ale manipulării.
Expertul media Ion Bunduchi a afirmat că noțiunea de manipulare are un alt sens în dicționar, decât cel utilizat în context informațional, care a apărut după anii 90. În opinia sa, consumatorii de media pot fi manipulați în două cazuri: „Când avem lipsă de informație și când avem surplus de informație”. Comentând realitățile moldovenești, expertul a atras atenția că adesea jurnaliștii merg după agenda politică nedocumentați. ”Și dacă nu suntem pregătiți, iată o portiță foarte largă de a fi manipulați. Nu trebuie să permitem ca mass-media să se transforme într-un rezonator al manipulării”, a spus el.
Membra CCA Cristina Mîțu a constatat că, atunci când în urma monitorizărilor CCA se depistează cazuri de manipulare, membrii CCA nu pot aplica sancțiuni, deoarece în actualul Cod al audiovizualului nu există termenii de propagandă și manipulare. În acest caz, „CCA-ul încearcă să manevreze cu anumite prevederi din legislație, cum ar fi asigurarea pluralismului de opinie, echilibrul sociopolitic, informația corectă, obiectivă, echidistantă și în această manieră încercăm să facem monitorizările noastre, deși în ultima perioadă radiodifuzorii folosesc tot mai des tehnici de manipulare”, a spus Cristina Mîțu. În ceea ce privește propaganda externă, ea a reamintit celor prezenți că CCA a acordat în anul 2015 pedepse maxime unor radiodifuzori pentru derogări de la legislația națională, iar postului Rossia24 i-a fost sistată activitatea.
În aceeași ordine de idei, consultantul principal din cadrul Comisiei Parlamentare pentru mass-media Serghei Cornețchi a adăugat următoarele: „Spre regret, termenul de manipulare nu poate fi depistat nu doar în Cod, dar și în toate inițiativele legislative. Iar anul acesta au fost adoptate 5 legi privind modificarea codului”.
De cealaltă parte, jurnalistul Vitalie Călugăreanu consideră că lipsa termenilor nu este cea mai mare problemă: „Eu cred că gravele probleme cu care se confruntă jurnaliștii provin din nedorința unora și dragostea fată de patroni a altora, de a respecta principiile Codului deontologic. Pentru ca cetățenii să înceapă să filtreze informația, ei au nevoie de ajutorul autorității de reglementare.”
Tot în cadrul evenimentului s-a discutat și despre noua directivă privind audiovizualul, în proces de elaborare de către Uniunea Europeană. În acest sens, experții au fost de părere că proiectul Codului audiovizualului, pe marginea căruia au loc audieri în prezent, va necesita modificări. „Dacă va fi adoptată directiva respectivă a UE, proiectul înregistrat în parlament în 2010 va fi pe ducă”, a constatat Serghei Cornețchi. Iar Ion Bunduchi, care este și unul dintre autorii proiectului, a estimat că în aceste condiții ”va fi nevoie de modificarea a cel puțin primelor trei capitole din proiectul noului Cod al audiovizualului”.
Participanții la eveniment s-au referit și la astfel de forme de manifestare a manipulării, cum sunt tăcerea și minciuna. În context, ei au adus exemplul evenimentelor din 7 aprilie 2009, când unele posturi de televiziune nu au transmis scenele din Piața Marii Adunări Naționale, preferând să pună pe post emisiuni de divertisment. Cei prezenți au concluzionat că tăcerea sau ascunderea unor fapte înseamnă manipularea opiniei publice.
În calitate de metode de contracarare a manipulării, la care ar putea apela consumatorii de media, experții media au recomandat: dezvoltarea gândirii critice, folosirea unor surse alternative de informare, inclusiv europene, cu o acoperire cât mai largă, precum și declararea cazurilor de manipulare depistate în presă la Consiliul de Presă sau în organizațiile de media preocupate de respectarea normelor deontologice în jurnalism.
__________________
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI.
Acest Club de presă este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.