11 Februarie 2015
2049 de afişări

Soarta Proiectului de lege nr. 240, privind modificarea şi completarea Codului audiovizualului, menit să asigure transparența proprietății mass-media, se va afla din nou în atenţia jurnaliştilor. Noi dezbateri pe marginea acestui document important vor avea loc în cadrul ediţiei din 19 februarie 2015 a Clubului de Presă, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent. Evenimentul este desfășurat cu suportul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul proiectului FHI 360 „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”.
Odată cu învestirea noului Parlament și a noii componențe a Comisiei parlamentare de profil, proiectul respectiv de lege a fost pus din nou pe agenda organizaţiilor de media şi a oamenilor de presă, care insistă în continuare ca acesta să fie examinat şi adoptat de către deputaţi. Centrul pentru Jurnalism Independent speră că astfel de dezbateri publice, cu participarea jurnaliştilor, reprezentanților societății civile, studenților şi consumatorilor de media, ar putea să determine o schimbare. Totodată, cei prezenţi la Clubul de Presă vor fi invitați să semneze şi o petiție de susținere a proiectului de lege, care va fi remisă noului Parlament.
Amintim că, la 21 iulie 2014 proiectul de lege nr. 240 a fost votat de către Parlamentul R. Moldova de legislatura a XIX-a doar în primă lectură, fără ca deputaţii să mai revină la el în lectura a doua.
Aşadar, vă așteptăm la Clubul de Presă joi, 19 februarie, cu începere de la ora 16:00, pe adresa: Chișinău, str. M. Kogălniceanu 62, et. 2 (restaurantul Trattoria della Nonna).
Participanților din teritoriu le vor fi rambursate cheltuielile pentru călătorie. Vă rugăm să confirmaţi participarea dvs. până la 19 februarie, ora 14:00, la adresa electronică: coordonator@ijc.md sau la numărul de telefon: 022 213 652. Persoana de contact: Adriana Solovei, coordonatoare de proiecte, Departamentul Instruire şi Comunicare, CJI.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Organizarea acestui eveniment este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul evenimentului aparţin participanților şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.