Eşti aici

"Clubul jurnaliștilor pentru viață" vă invită la prima ședință

16 Iulie 2014
2820 de afişări
"Clubul jurnaliştilor pentru viaţă" se deschide pentru jurnaliști și lucrători media, interesați să își dezvolte abilitățile și cunoștințele, ce ar permite prezentarea informației negative, în special despre suicid, de pe poziția inteligenței emoționale.

Clubul este deschis în cadrul Campaniei Media ”Cuvintele pot fi medicamente”, care vizează spargerea tiparelor și clișeelor, cât și aportul la prevenirea suicidului în R. Moldova.

Statisticile internaționale confirmă faptul că rata suicidelor poate scădea cu până la 30%, dacă reprezentații media, relatând știrile despre suicid, urmăresc scopul de prevenire și sunt informați despre modul corect, în care pot contribui la promovarea vieții, speranței și pro-activității chiar în subiecte negative.

Ședințele Clubului vor avea loc o dată în lună la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu” și vor oferi jurnaliştilor şi lucrătorilor media resurse psihologice necesare în procesul de prezentare a articolelor, reportajelor, ştirilor etc., precum şi în procesul de colectare a datelor negative, precum despre suicid.

Prima ședință cu tema „Ascultarea activă” va avea loc vineri, 18 iulie, între orele 16.00-18.00, în incinta Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”.
Subiectele discutate:
- Ce este ascultarea activă?
- Întrebări empatice în proces de colectare de informație
- Să învățăm să citim limbajul non-verbal etc.

Ședințele Clubului sunt coordonate de către psihologii Centrului de promovare a valorii vieții ”Mirt” din cadrul AO ”Altruism”, sunt deschise pentru orice doritor din domeniul mass-media (jurnalişti, bloggeri etc.) și sunt gratuite.

Aceste activități fac parte din proiectul pentru media: ”Spargerea tăcerii în jurul suicidelor”, finanțat de către Ambasada SUA în R. Moldova.

Pentru participare la prima ședință vă puteți înregistra AICI

http://mirt.md/?p=122
Sursa foto: http://www.bjvrancea.ro