Eşti aici

Concedierea pentru limita de vârstă – este legală?

15 Noiembrie 2019
3866 de afişări
Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, este în drept directorul instituției media unde activez să mă concedieze, dacă am atins vârsta de pensionare? Ce șanse mai am să mă angajez ulterior?

Răspuns: Legea nu-l obligă pe director să vă concedieze, dacă sunteți de vârstă pensionară, dar îi oferă acest drept. În conformitate cu art. 86 litera y) prim din Codul muncii (CM), temei pentru desfacerea la inițiativa angajatorului a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, precum și a celui pe durată determinată, ar putea fi și deținerea de către salariat a statutului de pensionar pentru limită de vârstă.

Dar nu vă descurajați. La fel, articolul menționat conține o notă, care concretizează că persoanele concediate în temeiul lit. y) prim pot fi angajate pe o durată determinată conform art. 55 lit. f). Deci,   conform legislației în vigoare, persoanele care au obținut dreptul la pensie pentru limită de vârsta ori vechime în muncă și nu sânt încadrate în câmpul muncii pot fi angajate cu contracte pe o perioadă de până la 2 ani, care, la expirare, pot fi prelungite de părți în condițiile art.54 alin.(2). Mai exact,  contractul individual de muncă poate fi încheiat și pe o durată determinată ce nu depășește 5 ani, în condițiile prevăzute de prezentul cod.

Temeiul legal al încheierii contractului individual de muncă pe durată determinată se indică în contract, în conformitate cu art. 68.  Acesta se referă la modul de modificare a contractului, care se va face printr-un acord suplimentar semnat de părți și anexat la contract, ca parte integrantă a acestuia. Prin modificarea conținutului contractului individual de muncă înțelegem orice schimbare care ține de numele şi prenumele salariatului; datele de identificare ale angajatorului; durata contractului; profesia, calificarea, funcția ocupată etc. (art. 49 alin.1).

Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.