Eşti aici

Cum publicăm o înregistrare video, fără să încălcăm prezumția nevinovăției?

01 Martie 2019
1561 de afişări
Întrebare: Dispunem de o înregistrare filmată cu camera ascunsă, în care se vede că niște oameni de afaceri dau mită unui funcționar public. Am vrea să publicăm această înregistrare, deși imaginile nu sunt de o calitate prea buna, și să dăm numele persoanelor care apar în imagine. Nu vom încălca astfel prezumpția nevinovăției?

Răspuns: Întrebarea are temei. Trebuie să știm că prezumpția nevinovăției este un drept garantat de legea supremă. Astfel, orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până la proba contrară, adică până când vinovăția sa nu va fi dovedită într-un mod legal printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Dacă imaginile pe care le dețineți sunt neclare și intenționați să le dați pe un ton acuzator, cu comentarii privind săvârșirea infracțiunii de dare/luare de mită de către anumite persoane, atunci veți încălca nu doar  prezumpția nevinovăției, dar și dreptul la viața privată.

În concluzie: Puteți să publicați această înregistrare video, dar să vă conduceți de normele deontologice. Ghidul de stil cu norme etice, de exemplu, stabilește: „În text se vor evita formulări care ar indica cu certitudine că suspectul a săvârșit infracțiunea respectivă. Se va evita atitudinea ironică și incriminatoare în raport cu persoanele aflate în imaginile din înregistrarea video. Persoanele suspectate vor fi tratate în material de pe o poziție neutră și nu de pe cea de acuzator”.
 
Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.