Eşti aici

Despre știri, pe înțelesul tuturor

17 Noiembrie 2014
2071 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a lansat o nouă producție video, în care trei jurnaliști vorbesc despre știri și consum media.
 
Vasile Botnaru, directorul Biroului Chișinău al Radio Europa Liberă, Diana Răilean și Liliana Barbăroșie, reportere la același post de radio, explică ce este o știre, cum trebuie scrisă și la ce întrebări trebuie să răspundă. Jurnaliștii se referă și la fenomenul manipulării ascunse, pe care îl constatăm adesea, atunci când știrile nu doar relatează faptele, ci le interpretează, sau când nu se bazează pe mai multe surse independente. Tocmai de aceea, experții ne sfătuiesc să fim atenți când  alegem canalele media de informare.
 
”Mai multe televiziuni nu înseamnă neapărat pluralism de opinie. Aceasta ar putea însemna și faptul că cineva, care dispune de bani mulți și are influență, folosește aceste televiziuni pentru a-și spori banii și influența”,  susține jurnalista Liliana Barbăroșie.
 
”Autorul știrii să nu își scoată în față propria concluzie, opinie, impresie, dar să se bazeze pe faptele care sunt la suprafață, pe care le pun în puzzle experții, care au competența să comenteze aceste lucruri”, ne recomandă Vasile Botnaru.
 
”Știrea ne spune despre ce s-a întâmplat și cum ne va schimba acest lucru viața. Dacă știrea este verificată din cel puțin două surse independente, atunci aceasta poate fi dată pe post”, a mai adăugat Diana Răilean.
 

Acest clip va fi prezentat și în cadrul orelor de educație mediatică pe care CJI le desfășoară în cadrul proiectului "Promovarea educației mediatice în rândurile cetățenilor" ("Promoting media literacy among Moldovan citizens"), cu susţinerea financiară a Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Moldova.