Șirul lecțiilor de educație media organizate de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în luna februarie a continuat la Liceul „Nicolai Nekrasov” din or. Strășeni, singura instituție cu predare în limba rusă din localitate. Cei 22 de elevi ai clasei a VIII-a, care au acceptat formatul întâlnirii online, s-au familiarizat pentru prima dată cu noțiunile disciplinei opționale Educație pentru media bazat pe dezvoltarea gândirii critice.
La începutul lecției, jurnalistul Dumitru Stoianov a prezentat elevilor conceptul noului curs, aducând mai multe argumente în favoarea alegerii acestuia atât pentru pentru dezvoltarea personală, cât și a spiritului critic. „Mediul în care vă aflați determină în mare parte cum veți evolua spiritual în relațiile cu colegii și prietenii, cum vă veți maturiza să deveniți adulți responsabili. Educația pentru media vă învață să filtrați informația, să vă întrebați dacă ceea ce ați citit în ziare, ați auzit la radio sau la televizor, ați întâlnit pe rețelele sociale este adevărat sau fals. Pe lângă multitudinea de materii pe care le studiați la școală, este important să vă dezvoltați capacitatea de a analiza informațiile pentru a putea conta pe propriile experiențe în viață”, a menționat jurnalistul Dumitru Stoianov.
Moderatorul lecției i-a provocat pe elevi la un exercițiu practic, îndemnându-i să descifreze mesajele unor imagini și materiale publicitare ca să înțeleagă ce tehnici și canale sunt folosite pe piața mediatică pentru a transmite publicului o anumită informație. De asemenea, în cadrul lecției, jurnalistul a definit împreună cu elevii noțiunile de cybermobbing, flaming, cyberbullying, cyberstalking, trolling, explicându-le în ce contexte acestea sunt folosite, cum să le recunoască și cum să interacționeze mai bine cu ele în mediul online.
Victoria Tataru, reprezentanta CJI, a menționat că Educația pentru media prinde tot mai mult teren în lumea întreagă, implicit, în Republica Moldova. „Deși este o disciplină relativ nouă, care s-a dezvoltat preponderent și odată cu avansarea tehnologiilor informaționale, educația media este considerată importantă pentru că formează competențe media care vă ajută să fiți consumatori de informație avizați și critici. Și când spun aceasta, mă refer nu doar la informațiile din mass-media, dar și la cele care ajung în spațiul online și sunt distribuite fără filtrare și verificare. Competențele media sunt vitale pentru a interacționa cu înțelepciune într-o societate în continuă schimbare”, a susținut Victoria Tataru.
„Copiii petrec mult timp în mediul online – fie că se pregătesc de lecții sau navighează din curiozitate. Pe lângă multiplele avantaje pe care le oferă Internetul, acesta aduce și riscuri pe care elevii nu le conștientizează”, a menționat Ana Letcenea, psiholog în cadrul Liceului „Nicolai Nekrasov”. Ea a mai comunicat că pentru a-i informa pe copii despre pericolele la care se expun în spațiul virtual, la liceu au fost organizate diverse activități tematice, expoziții despre siguranța pe Internet. „Anumite informații sunt transmise și părinților pentru a putea interveni și acorda ajutorul necesar în cazul când odraslele lor ar putea deveni victime ale diferitor agresiuni cibernetice - amenințări, hărțuieli, șantaj sau manipulare”, a adăugat Ana Letcenea.
Nadejda Puiu, elevă în clasa a VIII-a, a spus că informația oferită în cadrul lecției de educație media a fost foarte binevenită. „Am aflat multe lucruri utile despre care nici nu bănuiam că există și că m-ar putea interesa. Educația pentru media este despre noi și viitorul nostru!”, a conchis eleva.
„Ceea ce am aflat nou la lecția de Educație pentru media este că nu trebuie să credem oricărei informații pe care o găsim pe Internet. Unele lucruri ar putea fi false. Altele ar putea să ne dăuneze. Trebuie să gândim critic și să luăm din mediul online informațiile utile, iar cele toxice și dăunătoare să le ignorăm”, a spus elevul Denis Nihriuc.
Lecția de educație media este desfășurată de Centrul pentru Jurnalism Independent în parteneriat cu Internews în Moldova în cadrul proiectului „Sporirea sprijinului pentru instituțiile media de limbă rusă independente și pentru eforturile în domeniul educației media”. Proiectul este susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos. Unul din obiectivele proiectului este dezvoltarea gândirii critice a elevilor vorbitori de limbă rusă.