Eşti aici

Hackathonul media Puterea a cincea a desemnat câștigătorii ediției 2019

30 Iunie 2019
3232 de afişări
După trei zile de concurs, în care 11 echipe au avut misiunea de a elabora aplicații multimedia, juriul a desemnat câștigătorii celei de-a cincea ediții a Hackathonului media Puterea a cincea, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent.

Cele patru echipe care au dezvoltat cele mai reușite aplicații multimedia și să convingă juriul de importanța lor sunt:

  1. Hai să încercăm – o aplicație care va descifra în text înregistrările audio și video în limba română.

  2. START – crearea unui instrument multimedia, care presupune îmbinarea între audio, sunet și video.

  3. Locals – crearea unei platforme care să faciliteze interacțiunea dintre jurnaliști, cameramani, tehnicieni, IT specialiști pentru a crea împreună conținut multimedia.

  4. LABS 42 – elaborarea unei aplicații care ar modera comentariile necenzurate sau care incită la ură.

Echipele au fost premiate cu câte 4250$ fiecare. Proiectele urmează să fie definitivate în următoarele luni, după care vor fi lansate oficial publicului larg.

Membrii juriului au menționat că toate ideile înscrise în concurs merită apreciere, însă doar patru echipe au putut fi premiate. „Încurajez echipele care nu se numără printre câștigători să nu renunțe la ideile lor, pentru că există numeroase oportunități de finanțare. Dacă ideile voastre sunt bune, trebuie să luptați pentru ele”, a menționat Angela Vacaru, Specialistă Regională Monitorizare și Evaluare, Internews.
 
Mentorul din Rusia, Ivan Pecișev, a comunicat cu fiecare din echipele câștigătoare și spune că ideile acestora sunt, într-adevăr, valoroase. „Sunt convins că aceste proiecte pot aduce plus-valoare activității jurnalistice. Am încercat să le oferim anumite sfaturi participanților pornind de la ceea ce au nevoie jurnaliștii. Cred că echipele câștigătoare au ținut cont cel mai mult de recomandările noastre”, a spus Ivan Pecișev.  
 
Proiectele au fost jurizate de Gulim Amirkhanova, redactoră-șefă Три точки. Знай, что смотришь, manager regional Internews, Angela Vacaru, Specialistă Regională Monitorizare și Evaluare, Internews, Tatiana Ețco, jurnalistă Radio Europa Liberă, Dan Iftodi, specialist IT și Nicu Cușchevici, editor la portalul de investigații jurnalistice RISE Moldova.
 
A cincea ediție a Hackathonului media „Puterea a cincea” este organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova (MEDIA-M)”, finanțat de USAID și UK Aid și implementat de Internews în Moldova.