În discursul său în limba română, Șeful Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, Floris van Eijk, a menționat că Fundația World Press Photo este cunoscută pentru munca sa în susținerea fotojurnalismului. „Expoziția reprezintă istorii reale care nu sunt manipulate sau editate. Ele ne fac să înțelegem complexitatea provocărilor cu care se confruntă această lume. Expoziția este o modalitate de a celebra libertatea presei, de a pune în valoare istorii care nu au fost ascunse sub texte părtinitoare sau autocenzura editorială. Noi susținem mass-media independentă și credem că este unul din cei mai importanți piloni ai unei societăți democratice. Vocea presei libere nu trebuie doar auzită, dar și încurajată”, a precizat Floris van Eijk.
În cadrul unei înregistrări video din Olanda, Susan van den Berg, coordonatoarea Expoziţiei World Press Photo, Olanda, a menționat că expoziția poartă cu sine valorile acurateței, diversității și transparenței. „Prin utilizarea tehnologiilor de ultimă generație și a multiplelor tehnici de verificare a faptelor și datelor, World Press Photo asigură respectarea acestor principii. Într-o perioadă în care importanța informațiilor vizuale credibile nu poate fi subestimată, iar integritatea fotojurnalismului este amenințată de potențialul manipulării digitale, World Press Photo reprezintă un indicator al acurateței în acest domeniu”, a spus Suzan van den Berg.
Ea a ținut să menționeze că în cadrul expoziției din acest an se observă valoarea pe care juriul a acordat-o rolului mișcării globale de tineret. „Nu doar World Press Photo of the Year (Vocea dreaptă) a lui Yasuyoshi Chiba surprinde spiritul intens, pașnic și reconfortant al protestelor sudaneze în favoarea unei democrații conduse de civili, dar și alte fotografii din celelalte categorii prezintă o mișcare internațională de protest pașnic. În cadrul acestei expoziții, putem simți impulsul schimbării”, a precizat Susan van den Berg.
Nadine Gogu, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, a evidențiat faptul că fotografia, ca parte a artei vizuale, este poate una din cele mai importante forme a imaginii jurnalistice. „Când spun asta am în vedere nu doar rolul pe care l-a avut fotografia în dezvoltarea presei tradiționale, dar și rolul pe care îl are la moment în dezvoltarea presei online. Fotografia rămâne materialul care atrage curiozitatea și interesul cititorilor, îi ajută să navigheze mai ușor prin texte, să selecteze subiectele care sunt de interes public. Fotografia trebuie să aibă putere emoțională și să transmită mesaje. Această expoziție este despre emoții, iar fotografia devine și un bun mijloc de comunicare între oameni”, a spus Nadine Gogu.
Fotojurnalistul Nicolae Pojoga a ținut să menționeze că „are tot respectul pentru concursurile fotografice”. „În orice punct de pe glob se întâmplă ceva important și este necesar să facem public acest lucru. Din trilioanele de fotografii care există în lume, rămân în istorie imagini iconice, care devin repere în timp, iar pentru valoarea lor trebuie să muncim”, a spus Nicolae Pojoga.
Directorul Muzeului Național de Istorie, Eugen Sava, a declarat că muzeul este onorat să găzduiască pentru a treia oară expoziția World Press Photo la Chișinău, îndemnând iubitorii artei vizuale să treacă pragul muzeului pentru a admira cele mai bune fotografii ale anului 2019.
Expoziția include fotografii care surprind realități și evenimente majore ce au marcat omenirea, fiind realizate pe parcursul anului 2019 în diferite colțuri ale lumii. Juriul a stabilit drept temă-cheie a evenimentelor de anul trecut protestele și rolul tinerilor în promovarea schimbării. Și istoriile ce vizează problemele de mediu au ieșit în evidență, acestea fiind reprezentate nu doar la categoria Mediu, dar și la alte categorii precum Probleme contemporane, Natură sau Știri, toate imaginile atenționând asupra importanței subiectului.
Premiul World Photo of the Year a fost acordat fotografului japonez Yasuyoshi Chiba, care a surprins spiritul intens, pașnic și reconfortant al protestelor sudaneze în favoarea unei democrații conduse de civili. În lumina telefoanelor mobile, un tânăr recită o poezie de protest în timp ce demonstranții intonează sloganuri care cer instaurarea unei conduceri civile, în timpul unei pene de curent din Khartoum, Sudan, pe 19 iunie. Protestele au început în Sudan în decembrie 2018 și s-au răspândit cu rapiditate pe tot cuprinsul țării, marcând sfârșitul regimului de 30 de ani al dictatorului Omar al-Bashir. Pe 11 aprilie, al-Bashir a fost înlăturat de la putere, fiind instaurat un guvern militar de tranziție. Protestele au continuat, populația civilă solicitând ca puterea să-i revină acesteia. Pe 3 iunie, forțele guvernamentale au deschis focul asupra manifestanților neînarmați. Zeci de oameni au fost uciși, iar mulți protestatari au fost supuși violențelor. Autoritățile au încercat să înnăbușe protestele sistând în mod repetat curentul electric și blocând accesul la internet. Protestatarii, însă, comunicau prin intermediul mesajelor text, prin grai viu și folosind megafoane, continuând să opună rezistență regimului militar. În pofida unei alte reprimări violente din 30 iunie, mișcarea pro-democrație a avut în cele din urmă succes, pe 17 august fiind semnat un acord de împărțire a puterii cu armata.
Fotografiile câştigătoare au fost selectate din 73.996 de lucrări, realizate de 4.282 de fotografi din 125 de ţări. Juriul a nominalizat 44 de fotografi din 24 de ţări: Algeria, Australia, Belarus, Belgia, Canada, Danemarca, Etiopia, Franţa, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Japonia, Lituania, Mexic, Polonia, Peru, Rusia, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Turcia, Marea Britanie şi SUA.
Expoziţia anuală internaţională World Press Photo este itinerantă în întreaga lume. Aceasta este montată în aproape 100 de spaţii din circa 45 de ţări şi este vizitată de peste 4 milioane de persoane la fiecare ediţie. Înainte de a ajunge la Chişinău, expoziţia a fost organizată la Amsterdam, Mexico City, Bari, Seville, Saguenay, Turin, Vitoria-Gasteiz, Valencia, Dortmund.
Prima ediţie a World Press Photo a avut loc în anul 1955, când un grup de fotografi olandezi a organizat un concurs pentru a-şi expune lucrările în faţa unei audienţe internaţionale. Pe parcursul anilor, aceasta a devenit una dintre cele mai prestigioase competiţii de fotografie şi jurnalism vizual din lume.
La Chișinău, publicul larg este invitat să descopere istoriile din spatele fotografiilor câștigătoare la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, începând cu data de 19 noiembrie și până pe 9 decembrie 2020. În Republica Moldova, expoziția a fost desfășurată în premieră în anul 2017.
Evenimentul este organizat de Fundația World Press Photo din Olanda, în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent, cu suportul Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.