22 Decembrie 2015
1556 de afişări
La 17 decembrie, în cadrul tradiționalei Gale a Clubului de Presă - organizată pentru a douăzeci şi una oară de Centrul pentru Jurnalism Independent și Comitetul pentru Libertatea Presei -, au fost acordate nouă premii principale și trei speciale. Pentru a-i cunoaște mai bine pe învingători, i-am trimis în misiune specială la Gală pe studenții de la Școala de Studii Avansate în Jurnalism. Ei le-au pus mai multe întrebări, le-au studiat biografiile de creație și s-au întors plini de impresii, convinși că cei mai buni jurnaliști ai anului 2015 le pot servi drept model în profesie…
Astăzi, cu ajutorul studenților ȘSAJ, vă prezentăm laureații pe portalul Media-Azi.
Astăzi, cu ajutorul studenților ȘSAJ, vă prezentăm laureații pe portalul Media-Azi.
- Ce semnificație a avut pentru Dvs. anul care trece?
- Cum credeți, ce calități v-au ajutat să deveniți laureatul anului 2015?
- La ce victorii o să vă inspire acest premiu în 2016?
„Am înțeles că sunt lucruri mai presus de înțelegerea noastră obișnuită”
Livia Goncear-Pînzari și-a început colaborarea cu Radio Moldova încă fiind studentă, realizând subiecte pentru emisiunile de tip magazin. Acum un an, i-a fost încredințată rubrica „Ochiul interior”, difuzată la „Matinal Național”. În materialele sale Livia prezintă, cu precădere, istoriile de viaţă ale persoanelor cu nevoi speciale, promovând astfel drepturile acestor oameni şi susţinând totodată activitatea organizațiilor ce se preocupă de integrarea lor socială. Pentru efortul dedicaţia sale, Livia Goncear-Pînzari a fost desemnată Speranţa anului 2015.
- Anul acesta a avut semnificații deosebite, căci am descoperit mulți oameni minunați și suflete deosebite. Am învățat foarte multe lucruri noi, am văzut exemple de curaj, optimism și demnitate umană, și am înțeles că sunt lucruri mai presus de înțelegerea noastră obișnuită, că unii oameni au un dar divin grație căruia reușesc să învingă toate greutățile și să treacă prin ele. Și titlul de „Speranța anului” a fost o mare surpriză. Mă bucur nu atât pentru mine, cât pentru protagoniștii reportajelor mele. Este și succesul lor și, poate, este o şansă în plus pentru ca persoanele cu nevoi speciale să iasă din umbră.
- Nu știu dacă ar fi corect să vorbesc despre calitățile mele. Cred că m-a ajutat faptul că îmi place să comunic cu oamenii și să mă implic în destinele celor aflați în dificultate, îndeosebi în ceea ce ține de persoanele cu dizabilități.
- Premiul pe care l-am primit va fi un stimulent pentru mine și mă va motiva să muncesc și mai mult, pentru a face mai ușoară viața persoanelor cu nevoi speciale.
Anastasia Pojoga, Școala de Studii Avansate în Jurnalism