28 Ianuarie 2020
2430 de afişări
Zilele trecute, Dragoș Vicol, președintele Consiliului Audiovizualului (CA) a anunțat că instituția pe care o conduce și-ar dori să anuleze dreptul persoanelor fizice sau juridice de peste hotare de a deține pachetul majoritar în proprietatea posturilor TV și radio din Republica Moldova. Între timp, în ultimele luni, societatea a asistat la extinderea holdingului media afiliat PSRM pe de o parte, iar pe de alta – mai multe voci semnalează că postul public, Moldova 1, devine tot mai fidel aceluiași partid. Cum văd unii reprezentanți ai CA aceste mișcări de pe piața media? Ce soluții are această instituție pentru „asigurarea unei pieţe a audiovizualului bazată pe responsabilitatea faţă de public”, așa cum își anunță rolul Consiliul? Aflați opinia lui Corneliu Mihalache, unul dintre membrii CA, expusă în cadrul unei noi ediții a emisiunii Media Azi.
Emisiunea poate fi vizionată pe portalurile www.moldova-azi.md, www.media-azi.md și www.mediacritica.md și pe canalul Youtube al CJI.
Realizarea emisiunii Media Azi a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și britanic prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Uk Aid. Conținutul acestei ediții ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea UK Aid, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.