Eşti aici

O nouă ediție a Hackathonului media „Puterea a cincea”. Redacțiile sunt încurajate să creeze instrumente online, prin care să interacționeze cu consumatorii de media

26 Aprilie 2021
1246 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează cea de-a șaptea ediţie a Hackathonului media „Puterea a cincea”, care se va desfăşura în perioada 25-27 iunie 2021 în format online. 

În acest an, CJI invită să participe la hackathon redacțiile din Republica Moldova care doresc să-și îmbunătățească interacțiunea cu publicul. Instituțiile mass-media sunt încurajate să propună idei de instrumente online, prin care să interacționeze eficient cu consumatorii de media. Echipele câștigătoare vor integra instrumentele create pe platformele lor.

Echipele redacționale vor avea la dispoziţie două zile pentru dezvoltarea proiectelor şi prezentarea produselor demo.
 
La eveniment se pot înscrie doar redacțiile media din Republica Moldova, care pot coopta în echipa lor și specialiști IT din afară, în cazul în care aceștia nu se regăsesc în componența instituției de presă. Echipele se vor înregistra pentru participare cu o idee de proiect, care trebuie să corespundă scopului şi temei evenimentului.
 
Pe durata hackathonului, experţii şi mentorii invitaţi vor oferi echipelor consultanţă şi expertiză în format online pentru a-şi dezvolta proiectele.
 
Cinci echipe desemnate câştigătoare de juriu vor beneficia de granturi pentru dezvoltarea şi implementarea ulterioară a ideilor. Instrumentele online vor fi integrate pe plaformele instituțiilor media câștigătoare, dar ideile vor putea fi utilizate la dorință și de alte redacții.
 
Pe 25 iunie, va avea loc deschiderea evenimentului în format online, unde echipele înscrise în concurs vor face cunoştinţă cu experţii şi mentorii şi vor avea posibilitatea să-şi prezinte ideile de proiecte. Tot în prima zi, cinci experţi vor face prezentări şi master-class-uri pe teme precum: forme de interacțiune cu consumatorii de media, formarea unei comunități fidele de cititori, platforme de interacțiune cu publicul, cum cunoaștem preferințele auditoriului, cum media și publicul ajung să împărtășească aceleași idei etc. 
 
Pe 26 iunie, echipele vor demara lucrul la proiecte, fiind asistați de la distanţă de mentori. În a treia zi de hackathon, 27 iunie, echipele vor continua lucrul la dezvoltarea proiectelor, cu ajutorul mentorilor. La sfârşitul zilei, proiectele demo vor fi definitivate, iar prezentările finale, care nu vor depăşi 5 minute, vor fi pregătite conform formatului pus la dispoziţie de organizatori.

Informaţii despre eveniment şi regulile de participare găsiţi pe site-ul: http://hackathon7.media-azi.md/

Participarea la eveniment este gratuită, dar este necesară preînregistrarea. Persoanele interesate se pot înscrie în echipă cu o idee de proiect, completând formularul de înregistrare până pe data de 18 iunie 2021.
 
Pentru detalii suplimentare, nu ezitaţi să ne scrieţi pe adresa de email: info@ijc.md

A șaptea ediţie a hackathonului media Puterea a cincea este organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democraţiei, incluziunii și responsabilităţii în Moldova (MEDIA-M)”, finanţat de USAID şi UK aid şi implementat de Internews în Moldova.