Potrivit NewsMaker (NM), după publicarea unui articol despre existența unui dosar penal intentat în privința a doi polițiști, redacția a fost acționată în judecată de către protagoniștii articolului. De asemenea, cele două persoane vizate în material s-au adresat cu plângeri la Poliție, solicitând ca jurnalista Alexandra Batanova (autoarea articolului) să fie trasă la răspundere contravențională pentru calomnie.
Despre existența plângerilor, redacția NewsMaker a aflat de la șeful Sectorului de poliție nr. 1, Nicolae Cornescu, care, contrar normelor procedurale ale Codului Contravențional, s-a prezentat în persoană la sediul instituției mass-media și, negăsind-o pe Alexandra Batanova la fața locului, a lăsat numărul de telefon pentru a fi contactat.
Menționăm că, potrivit legii, autoritatea competentă să soluționeze cauza contravențională era obligată să citeze în scris jurnalista pentru a se prezenta la sediul poliției, informând-o inclusiv despre dreptul de a fi audiată în prezența unui apărător.
Așadar, apariția șefului Sectorului de poliție nr. 1 la sediul instituției este contrară legii și nu poate fi interpretată decât drept o încercare de intimidare a jurnaliștilor. Întrucât acțiunile abuzive ale polițistului Nicolae Cornescu denotă o atitudine părtinitoare în raport cu autorii plângerilor, solicităm organelor de drept ca, în cadrul soluționării cauzei contravenționale, să se conducă în exclusivitate de prevederile legale.
Reamintim că, potrivit art. 4 și 26 din Legea cu privire la activitatea Poliției şi statutul polițistului, „activitatea Poliției se desfășoară exclusiv în baza şi pentru executarea legii (…)”, iar „polițistul își desfășoară activitatea profesională în interesul şi în sprijinul persoanei, comunităţii şi al instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii, fiind obligat: b) să se conducă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de legislaţie, asigurând îndeplinirea sarcinilor ce stau în faţa Poliţiei”.
Considerăm comportamentul șefului Sectorului de poliție nr. 1, Nicolae Cornescu, drept unul inadmisibil și dezonorant pentru funcția pe care o exercită, iar acțiunile acestuia reprezintă o sfidare a libertății presei și duc la subminarea încrederii publice în Poliția Republicii Moldova. Prin urmare, organizațiile neguvernamentale:
- Solicită Ministerului Afacerilor Interne să ia act de acțiunile contrare legii ale șefului Sectorului de poliție nr. 1 și să comunice public măsurile întreprinse în raport cu Nicolae Cornescu;
- Îndeamnă organele de drept să se conducă în exclusivitate de prevederile legii, să renunțe la practicile abuzive și ilegale de intimidare a jurnaliștilor.
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociaţia Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Comitetul pentru Libertatea Presei
Asociația Telejurnaliștilor Independenți
Centrul ”Acces-Info”
RISE Moldova
Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic