Eşti aici

Poate fi invocat dreptul la propria imagine de către participanții la evenimentele publice?

26 Iulie 2019
1259 de afişări
Întrebare: Am publicat un material de la un protest, însoțit și de câteva fotografii generale de la acest eveniment. A doua zi, o persoană, care apare în una din poze, ne-a telefonat și ne-a acuzat că i-am încălcat dreptul la viața privată și la propria imagine, deoarece nu i-am solicitat acordul înainte de a o fotografia. Ni s-a cerut să scoatem urgent poza în care apare pe portalul nostru. Aș vrea să știu cum să procedăm și dacă vreo prevedere legală ne obligă să-i îndeplinim solicitarea?

Răspuns: Dreptul la viața privată este foarte important, dar nu poate fi invocat în orice context. De exemplu, în cadrul unui eveniment public, cum sunt protestele, persoana nu poate pretinde și conta pe intimitate.

Întrucât fotografia despre care vorbiți este una generală, nu există  suficiente argumente pentru ca o persoană, care a fost surprinsă într-un cadru general, să invoce încălcarea dreptului la propria imagine. Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe prevede clar, la art. 21 alin. (4) litera c): „consimțământul persoanei reprezentate în opera fotografică nu este necesar, dacă persoana reprezentată constituie numai un detaliu al unei opere fotografice ce prezintă un peisaj, un grup de persoane sau o manifestare publică”.

Prin urmare, nu sunteți obligați să eliminați poza respectivă de pe portal.

Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.