În cadrul evenimentului s-a discutat despre avantajele și dezavantajele procesului de digitalizare, problemele cu care se confruntă radiodifuzorii atât naționali, cât și regionali, dificultățile cu care se vor confrunta cetățenii R. Moldova odată cu trecerea la televiziunea digitală.
Cu referire la avantajele digitalizării, directorul executiv APEL, Ion Bunduchi, moderatorul evenimentului, a atras atenția: „Nu știu câte beneficii ne-a adus nouă această tranziție”. În context, el a amintit că experții europeni au recomandat cu mulți ani în urmă că, „dacă o țară nu este pregătită pentru tranziția la televiziunea digitală, mai bine să nu o facă”.
Viceministrul MTIC, Vitalie Ciolac, a menționat că, odată cu trecerea la televiziunea digitală, cetățenii R. Moldova vor putea recepționa imagini de o calitate mai bună la posturile tv. „Actualmente, MTIC în comun cu Ministerul Finanțelor și cu sprijinul Guvernului a identificat suma de 50 de milioane de lei din bugetul de stat pentru a dota circa 72 de mii de familii defavorizate cu convertoare”, a declarat viceministrul MTIC. La întrebarea cum vor ajunge aceste convertoare la familiile care nu dispun de televizoare moderne pentru a recepționa semnalul digital, Vitalie Ciolac a spus că deocamdată nu a fost elaborat mecanismul în cauză. Potrivit viceministrului MTIC, astfel de convertoare urmează să primească toate cele 72 mii de familii defavorizate, desemnate de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei pentru a li se acorda ajutoare sociale în 2017, în conformitate cu Legea 133.
Directorul Î.S. Radiocomunicații, Mihai Iacob, s-a referit la faptul că unii radiodifuzori care au obținut licențe de emisie în multiplexul A nu au încheiat până în prezent contracte cu această întreprindere, care a investit în multiplexul național A. Acest fapt întârzie anunțarea concursului pentru obținerea licențelor în multiplexul B, întrucât aceasta ar putea duce la pierderi în plus pentru Radiocomunicații. Mihai Iacob a fost de acord că taxa de 5600 de euro pe care trebuie s-o achite lunar în prezent radiodifuzorii în multiplexul A este foarte mare, dar că aceasta nu poate fi redusă, „deoarece cei peste 200 de angajați de la Î.S. Radiocomunicații își așteaptă salariul, energia electrică trebuie achitată etc.”.
Reprezentanții mass-media și ai societății civile au fost de părerea că statul ar trebui să se implice mai mult în sprijinirea posturilor tv locale, întrucât acestea nu ar trebui să dispară din cauza taxelor prea mari pe care vor trebui să le achite pentru ocuparea unui slot în multiplexe. Directorul Media TV din Cimișlia, Andrei Bargan, a explicat funcționarilor de la MTIC că posturile locale nu dispun de publicitate pentru a acoperi aceste sume exagerate: „Cu regret, din cei 34 radiodifuzori 15 locali vor dispărea”, a constatat el.
Vasile Năstase, directorul Asociației Apollo, a propus, ca soluție de compromis, amânarea termenului de achitare a taxei de către radiodifuzorii care au licențe în multiplexul A până la 1 ianuarie, 2018, când procesul tranziției se va încheia.
Membrul APEL, Alexandru Dorogan, a constatat că, deși au trecut mai bine de zece ani, de când R. Moldova și-a asumat să treacă la televiziunea digitală, nici în 2017, cetățenii nu sunt suficient de informați cu privire la acest proces. În context, juristul Eugen Râbca s-a interesat cât a investit statul în campania de informare a populației. La aceste întrebări, reprezentantul Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Victor Pulbere, șef direcție control și digitalizare, a precizat că în curând va fi anunțat un tender pentru realizarea unor spoturi publicitare în acest sens.
_______________________
Acest club de presă este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.