Timp de 15 ani, a făcut jurnalism în Republica Moldova. A scris articole online, a realizat emisiuni pentru diferite instituții media, iar prin întrebările pe care le adresa intervievaților nu o dată s-a dovedit a fi „incomodă”... A fost întotdeauna în epicentru informațiilor, iar materialele sale s-au axat pe diverse subiecte. Blogul elenarobu.md este, poate, cea mai de succes creație a Elenei Robu și este o dovadă clară a faptului că un jurnalist adevărat este mereu conectat la pulsul evenimentelor, oriunde s-ar afla. Trecutul jurnalistei este legat de Republica Moldova, viitorul își are orizontul în Franța, acolo unde a decis să se stabilească cu traiul. Cu traiul, nu și cu munca de jurnalist, iar blogul rămâne puntea și mijlocul ei de comunicare cu cetățenii din țara natală, dar și cu diaspora.
Elena Robu ne-a răspuns la următoarele trei întrebări:
1. Cum a fost anul 2017 pentru Dvs., dar și pentru presa din Republica Moldova?
2. Ce semnificație are pentru Dvs. acest premiu?
3. Ce sfaturi – două, trei maximum – le-ați da viitorilor jurnaliști care vor să se afirme în meserie?
- Anul 2017 a fost încă unul pierdut pentru presa din Republica Moldova. Nu am avansat nici la capitolul libertatea presei, nici în ceea ce privește accesul la informație, nici în materie de integritate a jurnaliștilor și a instituțiilor de presă. Cu mici excepții, presa de la noi încă nu și-a cucerit statutul de a patra putere în stat, rămânând mai mult un instrument utilizat de politicieni pentru manipularea și dezinformarea publicului. Pentru mine, 2017 a fost încă un an în care m-am dedicat publicului pentru a-l informa corect și echidistant.
- Diploma pe care am primit-o în cadrul Galei Presei 2017 are o semnificație aparte, înainte de toate, pentru cititorii blogului meu, elenarobu.md. Prin asta este recunoscută integritatea, corectitudinea și echidistanța informației pe care o prezint publicului meu. Iar astfel premiul mă onorează și pe mine.
- Echidistanța, integritatea și transparența ar trebui să fie un motto zilnic nu doar pentru viitorii jurnaliști, dar și pentru toate instituțiile de presă. Informația este putere, informați-vă corect - este ideea pe care o promovez pe blogul meu în fiecare articol. Tinerilor le spun să nu uite niciodată că jurnaliștii sunt în serviciul cetățeanului și nu în serviciul politicianului.
Școala de Studii Avansate în Jurnalism