Spectacolul „Un click din colţi sau Lupul Manipulator” este o premieră pentru spațiul mediatic din Republica Moldova, fiind realizat sub forma unei povești educaționale și distractive, urmărind scopul de a ajuta micii consumatori de media să înțeleagă și să analizeze corect informația din sursele virtuale.
Spectacolul este destinat copiilor de la grădinițe, precum și elevilor de la treapta primară, ajutându-i să înțeleagă cum funcționează mediul online și îndemnându-i să analizeze ceea ce au văzut sau auzit în special pe rețelele sociale.
Mai exact, micii spectatori vor urmări o poveste în care lupul Woolfy și mistrețul Hoofy încearcă să manipuleze internauții. Într-un final, însă, personajele își îndeamnă prietenii și urmăritorii să „fie sinceri și să descopere mereu adevărul”.
„Prin acest spectacol ne-am propus să ajungem mai aproape de copiii preșcolari și cei din clasele primare, care fac parte dintr-o categorie de vârstă destul de vulnerabilă. Or, aceștia sunt expuși zilnic mesajelor media, fie prin intermediul televizorului, radioului, internetului sau cărților, conținut care, în multe cazuri, este nepotrivit vârstei lor. De aceea e foarte important ca ei să fie ajutați să înțeleagă că informația pe care o aud sau văd este creată de cineva în diverse scopuri și că nu trebuie să creadă orbește în tot ceea ce văd pe ecranele televizoarelor sau ale laptopurilor/telefoanelor mobile. Sperăm că spectacolul îi va ajuta în acest proces de cunoaștere și înțelegere, combinând elementele distractive cu cele cognitive”, a declarat Nadine Gogu, directoarea executivă a CJI.
Premiera spectacolului va avea loc marți, 1 iunie, de Ziua Internațională a Copiilor, începând cu ora 11.00, pe pagina de Facebook a CJI.