27 Februarie 2015
3817 afişări

Maia VISTERNICEANU
redactor-şef la Realitatea.md
Faptul că presa nu are acces în sala de şedinţe a Parlamentului înseamnă o limitare foarte clară a accesului la informaţie, ceea ce contravine mai multor norme legislative. Deşi au fost foarte multe discuţii la acest subiect şi s-au făcut promisiuni în vederea rezolvării problemei, acest lucru nu s-a întâmplat.
Părerea mea este că mai mult nu se vrea, decât că nu ar fi posibil (din lipsă de spaţiu sau alte motive de acest gen). Nu vreau să cred că cineva a pus la cale din timp chestia asta cu lipsa de spaţiu, atunci când se făceau lucrările de renovare, or chiar atunci trebuiau să fie prevăzute locuri pentru presă, exact aşa cum au fost prevăzute pentru toţi parlamentarii, inviţaţii la şedinţe, consilieri, asistenţi etc.
Prezenţa jurnaliştilor în sala de şedinţe nu ar încurca nici pe departe activitatea deputaţilor, aşa cum se pretinde, ci dimpotrivă, ar pune un pic de presiune pe unii aleşi ai poporului care îşi petrec timpul acolo jucându-se la telefon, discutând şi chiar dormind (au fost şi asemenea cazuri).
Prezenţa jurnaliştilor în sala de şedinţe nu ar încurca nici pe departe activitatea deputaţilor, aşa cum se pretinde, ci dimpotrivă, ar pune un pic de presiune pe unii aleşi ai poporului care îşi petrec timpul acolo jucându-se la telefon, discutând şi chiar dormind (au fost şi asemenea cazuri).
NOTĂ: Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) organizează în fiecare zi în care deputaţii se întrunesc în şedinţe plenare acțiuni de sensibilizare cu genericul “Vrem acces în Parlament!”. Scopul Campaniei este de a asigura accesul liber al presei la ședințele Parlamentului, astfel încât reprezentanții mass-media să-și poată desfășura nestingherit activitatea profesională.
____________
Campania “Vrem acces în Parlament!” se desfășoară în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.