În cadrul discuţiei cei doi experţi le-au vorbit studenţilor SSAJ despre felul în care vede Lituania războiul informațional dus de Rusia în regiune - război care a căpătat noi turaţii şi conotaţii odată cu escaladarea situaţiei din Estul Ucrainei -, dar şi despre provocările ce țin de contracararea propagandei. „Fiecare instituţie de presă este în drept să îşi stabilească politica editorială. Însă publicul trebuie să aibă libertatea de a alege între un post de propagandă şi altul corect, cu o altă orientare editorială. Trebuie să existe o alternativă, lucru întâlnit în societăţile libere și democrate şi aproape absent în Rusia”, a spus Laurynas Kasčiūnas.
Întrebaţi dacă autorităţile din Ucraina sunt în drept să închidă posturile rusești de televiziune, calificate drept propagandistice, și în ce măsură afectează acest lucru libertatea de exprimare în regiune, jurnalistul Tomas Dapkus a menționat că, din punctul lui de vedere, Ucraina are un motiv întemeiat să deconecteze canalele de propagandă: „Bineînțeles că, într-o situaţie obişnuită, nu este corect să închizi prin decizie politică un post TV. În Lituania, bunăoară, acest lucru nu este posibil până nu sunt consumate toate căile constituţionale şi juridice. Dar Ucraina este în războiși aceste mass-media vin cu mesaje de instigare la luptă”.
Studenţii au mai adus în discuţie situaţia actuală din societate şi problema integrării europene a Republicii Moldova, şi au opinat ca Uniunea Europeană ar trebui să fie mai dură cu autorităţile de la Chişinău, pentru a le forţa să realizeze de facto reformele promise. În replică, cei doi invitaţi le-au spus tinerilor că într-o asemenea abordare există o doză de adevăr, dar că, totuşi, numai oamenii Moldovei pot şi sunt în drept să pună cu adevărat presiune pe liderii lor politici.
Laurynas Kasčiūnas este director interimar al Centrului pentru Studii Est-europene din Vilnius, în trecut consilier pe probleme de politică externă a Președintelui Parlamentului lituanian; Tomas Dapkus este moderatorul unui program de știri săptămânal la cel mai mare post de televiziune din Lituania, LNK, lucrează la postul naţional de radio şi la unul dintre cele mai importante portaluri de ştiri din această ţară, „Alfa.lt”. Ei s-au aflat la Chişinău în cadrul unui proiect al Ministerului lituanian de Externe, al cărui scop este combaterea propagandei rusești în ţări precum Georgia, Ucraina şi Republica Moldova.