Eşti aici

Rechemarea din concediu este legală?

21 Iunie 2019
6185 de afişări
Întrebare: Mă aflu în concediu anual plătit și am fost telefonată de directorul instituției media, care mi-a cerut să-mi întrerup concediul și să mă prezint la serviciu, deoarece colega cu care împărțim aceleași sarcini, a trebuit să-și ia concediu medical. Aș vrea să știu, care este temeiul legal al rechemării din concediu al unui angajat?

Răspuns: Articolul 122 din Codul muncii prevede că salariatul poate fi rechemat din concediul de odihnă anual prin ordinul (dispoziția, decizia, hotărârea) angajatorului, numai cu acordul scris al salariatului și numai pentru situații de serviciu neprevăzute. Concediul medical al colegei poate constitui o astfel de situație imprevizibilă, totuși, ordinul de rechemare din concediu va putea fi emis numai în cazul în care dumneavoastră vă veți da acordul în scris.

Codul stabilește, de asemenea, că, în caz de rechemare, salariatul trebuie să folosească restul zilelor din concediul de odihnă după ce a încetat situația respectivă sau la o altă dată stabilită prin acordul părţilor în cadrul aceluiași an calendaristic.

Dacă restul zilelor din concediul de odihnă nu au fost folosite din oricare motive în cadrul aceluiași an calendaristic, salariatul este în drept să le folosească pe parcursul următorului an calendaristic.

Veți putea folosi partea rămasă a concediului de odihnă anual, cu acordul în scris al angajatorului, în temeiul ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărârii) acestuia.

Rețineți că refuzul de a folosi partea rămasă din concediu este nul, potrivit art. 9 alin. (11) şi art.112 alin.(2) din cod.
 
Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.