Eşti aici

Săptămâna Educației Media, ediția I: concursuri, vizite în redacții, dezbateri - toate pentru elevi, părinți și profesori

22 Octombrie 2018
2558 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează prima ediție a Săptămânii Educației Media, care se va desfășura în perioada 22-28 octombrie 2018. Scopul acestei inițiative este de a promova gândirea critică și consumul conștient de informații în rândurile elevilor, părinților și profesorilor.

Activitățile sunt organizate cu ajutorul și implicarea învățătorilor și profesorilor care predau disciplina opțională Educație pentru media. Aceștia au fost îndemnați să organizeze evenimente extrașcolare, la care să participe și elevi din alte clase decât cele în care predau, alți colegi profesori, precum și părinții.

Astfel, în cadrul Săptămânii Educației Media vor avea loc, la sugestia și cu participarea cadrelor didactice, concursuri de postere și fotografii, jocuri, quiz-uri, vizite în redacții locale, biblioteci și muzee, întâlniri cu jurnaliști, dezbateri, seminare, mese rotunde, ateliere de discuții etc. Agenda completă a activităților desfășurate în perioada 22-28 octombrie, poate fi accesată AICI.  

CJI va organiza marți, 23 octombrie, o întâlnire cu jurnalista Diana Răilean pentru elevii și profesorii de la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Chișinău. Participanții la această activitate vor afla despre munca de zi cu zi a unui jurnalist și despre disciplina opțională Educație pentru media.

În zilele de 26-28 octombrie, va avea loc un training de educație pentru media cu participarea învățătorilor care predau în limba rusă. După instruire aceștia vor primi manuale oferite gratuit de CJI, pe care le vor putea utiliza la orele opționale de Educație pentru media sau în cadrul orelor de dirigenție.

Tot în contextul Săptămânii Educației Media, CJI a anunțat un concurs de materiale video pentru elevi: Ce învăț la Educația pentru media? La concurs pot participa elevi din clasele III, IV, V și, respectiv, VII-VIII, care au învățat anul trecut sau studiază în prezent Educația pentru media. Materialele video pot fi pregătite de un singur elev sau de o echipă și nu trebuie să depășească 1,5 minute.

Săptămâna Educației Media este organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Consolidarea  libertății de opinie în Republica Moldova", implementat de CJI, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania.