Eşti aici

Semnează online! Petiție adresată Parlamentului Republicii Moldova

12 Mai 2014
2071 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) demarează o campanie de susținere a petiției pentru soluționarea problemei privind accesul jurnaliștilor în sala de ședințe a Parlamentului Republicii Moldova. Scopul demersului este de a cere conducerii legislativului să-și onoreze promisiunile ce țin de crearea unor condiții mai bune de muncă pentru jurnaliștii acreditați la Parlament, astfel ca aceștia să își poată exercita liber și nestingherit activitatea profesională.

Autorii petiției consideră acțiunile Legislativului de izolare a reprezentanților presei ca fiind “neîntemeiate, atât din punct de vedere legal, cât și moral. Dreptul la libertatea de exprimare reprezintă una din valorile fundamentale ale democrației pluraliste moderne și un promotor al progreselor realizate în lumea contemporană”, se spune în petiție.

Experții media afirmă, de asemenea, că limitarea accesului jurnaliştilor la lucrările plenului Parlamentului, precum și plasarea acestora într-o încăpere fără condiții adecvate de muncă, constituie o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare și a dreptului la muncă. Totodată, aceste acțiuni contravin principiului transparenţei procesului decizional.

Menționăm că, jurnaliștilor le-a fost interzis accesul în sala de ședințe a Parlamentului acum mai bine de două luni, odată cu trecerea legislativului în clădirea renovată. Reprezentanţii mass-media sunt obligaţi să stea într-o sală separată, fără posibilitatea de a filma de sine stătător ședințele plenare, precum și de a avea controlul asupra cadrelor/unghiurilor de filmare a imaginilor transmise, pentru că urmăresc totul pe câteva monitoare instalate în centrul media. Aceste condiții tehnice constituie un impediment în exercitarea activității jurnaliștilor.

Anterior, conducerea Parlamentului și liderii fracțiunilor majorității parlamentare au promis să identifice soluții care să permită revenirea presei în sala de ședințe, însă aceste promisiuni nu s-au materializat în acțiuni concrete până acum. 

Primii semnatari ai Petiției au fost participanții flashmobul-ui: "Țarcu-i pentru oi, nu pentru noi!", organizat la finele săptămânii trecute de un grup de jurnaliști și reprezentanți ai organizațiilor de media.

Petiţia (cu toate semnăturile adunate) va fi transmisă Preşedintelui Parlamentului şi deputaţilor legislativului până la sfârșitul acestei săptămâni.

Petiţia poate fi semnată AICI de toți cei care apără și promovează libertatea presei, accesul la informație și susțin crearea unor condiții decente pentru munca jurnaliștilor.

Sursa foto: www.google.ro