Eşti aici

Solicitanții de informație, scutiți de plata taxei de stat pentru adresarea în judecată

15 Ianuarie 2021
1155 de afişări
Întrebare: După ce o companie distribuitoare de energie electrică a refuzat să înregistreze cererea de solicitare a informației, redacția noastră s-a adresat în instanța de judecată, fiind nevoită să plătească o taxă de stat. Cu toate acestea, într-un alt caz de încălcare a dreptului de acces la informație, jurnaliștii s-au adresat în instanță fără a achita vreo sumă. Din ce motiv unii solicitanți de informație plătesc taxa de stat pentru adresarea în judecată, iar alții nu?

Răspuns: Până nu demult, existența sau inexistența obligației de a plăti taxa de stat[1] la înaintarea unei acțiuni privind încălcarea dreptului de acces la informație depindea de categoria din care face parte furnizorul[2]. Mai exact, dacă solicitantul se adresa în instanța de judecată împotriva unei autorități[3] ori instituții[4] publice ce i-a îngrădit accesul la informație, cauza se judeca în instanța de contencios administrativ și reclamantul era scutit de la plata taxei de stat.

Pe de altă parte, în cazul înaintării unei acțiuni împotriva unei persoane fizice sau juridice[5] care e abilitată cu gestionarea unor servicii publice şi dispune de informații oficiale, cauza se judecăa în instanța de drept comun și solicitanții erau obligați să plătească o taxă de stat.

Subliniem însă că, începând cu 31 decembrie 2020, indiferent de calitatea furnizorului împotriva căruia sunt înaintate pretențiile, toți solicitanții de informație reclamanți sunt scutiți de la plata taxei de stat.
Acest lucru se datorează unor amendamente legiferate recent de către Parlament[6].
 

Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc.

Materialele publicate reflectă opinii juridice cu caracter consultativ și nu reprezintă o sursă autentică de drept. CJI nu poartă răspundere pentru prejudiciul suferit de către destinatarii consultației drept urmare a luării deciziilor bazate pe informația furnizată.

Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.

 

 


[1] Art. 1 din Legea taxei de stat: „Taxa de stat este suma percepută de către organele de stat, împuternicite special pentru acest fapt, de la persoanele fizice și juridice, în ale căror interese sunt exercitate acțiuni sau eliberate documente de importanță juridică”;
[2] Art. 5 alin. (2) din Legea privind accesul la informație: „Furnizori de informații – posesori ai informațiilor oficiale, obligați să le furnizeze solicitanților în condițiile prezentei legi”;
[3] Autoritățile publice centrale și locale - autoritățile administrației de stat, prevăzute în Constituția Republicii Moldova și anume: Parlamentul, Președintele Republicii Moldova, Guvernul, administrația publică, autoritatea judecătorească;
[4] Instituţiile publice centrale și locale - organizațiile fondate de către stat în persoana autorităților publice și finanțate de la bugetul de stat, care au ca scop efectuarea atribuțiilor de administrare, social-culturale și altor atribuții cu caracter necomercial;
[5] Persoanele fizice și juridice furnizoare de informație – persoanele care, în baza legii sau a contractului cu autoritatea publică ori instituția publică, sunt abilitate cu gestionarea unor servicii publice și culeg, selectează, posedă, păstrează, dispun de informații oficiale;