Eşti aici

Studenții Școlii de Studii Avansate în Jurnalism și-au luat certificatele de studii

25 Iunie 2015
1717 afişări
Cea de-a noua promoție a Școlii de Studii Avansate în Jurnalism a ajuns la final. Deși se spune că toamna se numără bobocii, noi am făcut-o la 19 iunie, în cadrul unei ceremonii unde cei 12 studenți ai anului academic 2014-2015 și-au primit certificatele de studii.

Eroii evenimentului găzduit de "Propaganda Cafe" au fost, în egală măsură, absolvenții ȘSAJ și trainerii care i-au instruit timp de zece luni. Sorina Ștefârță, directoarea Școlii, i-a felicitat pe tineri și a menționat că, începând cu această zi, ei pot fi numiți membri "cu acte în regulă" ai breslei jurnalistice. Ea s-a arătat convinsă că, la fel ca promoțiile anterioare, absolvenții anului 2015 se vor afirma în presa națională prin subiectele abordate, dar și prin calitatea și responsabilitatea cu care le vor realiza. Iar pentru a reuși, le-a recomandat să fie deopotrivă curioși, rebeli și înțelepți în meseria aleasă.

Directoarea ȘSAJ le-a mulțumit și instructorilor care, an de an, găsesc timp pentru a veni la Școala de Studii Avansate în Jurnalism și, astfel, contribuie la formarea unor noi profesioniști pentru mass-media din Republica Moldova.

Directorul postului de radio "Europa Liberă", Vasile Botnaru, i-a sfătuit pe tinerii jurnaliști să exploateze la maximum bagajul de cunoștințe acumulat pe parcursul celor zece luni de studii și să nu fie niciodată indiferenți față de ceea ce se întâmplă în jurul lor. La rândul său, Alina Radu, directoarea publicației "Ziarul de Gardă", a subliniat încă o dată despre importanța respectării dead-line-ului în jurnalism, dar și a echilibrului de surse. Ea le-a reamintit discipolilor săi că Moldova este un adevărat “rai de subiecte", iar subiectul e “cel mai bun lucru care te face jurnalist”.

Directorul Asociației Presei Independente, Petru Macovei, le-a sugerat absolvenților să nu le pară niciodată rău pentru că au făcut Școala de Studii Avansate în Jurnalism, iar experiența pe care au acumulat-o să le fie de un real folos pentru realizarea unor materiale bune. El le-a dorit tinerilor să completeze rândurile jurnaliștilor care „fac profesie și nu meserie, dar și numărul jurnaliștilor care știu ce este etica și deontologia profesională”. La final, Petru Macovei le-a urat absolvenților “un drum bun European!”.

Evenimentul a continuat cu înmânarea certificatelor de studii. Menționăm că din cei 12 studenți, doi – Anastasia Cucuruz și Parascovia Sula – au absolvit ȘSAJ cu Merite. După ce și-au luat certificatele multașteptate și binemeritate absolvenții au adresat mulțumiri tuturor instructorilor pentru profesionalism, dedicație și răbdare. 

La eveniment au fost prezenți și Liliana Barbăroșie, Vitalie Dogaru, Lilia Curchi, Vladimir Bolea, Alina Țurcanu, Angela Ivanesi, Cristina Mogîldea – toți instructori la Școala de Studii Avansate în Jurnalism. 

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism (ŞSAJ) este un proiect al Centrului pentru Jurnalism Independent, iniţiat în cooperare cu Şcoala de Jurnalism din Missouri (SUA) şi Centrul de Formare Profesională a Jurnaliştilor din Paris (Franţa). Şcoala este concepută în baza unor programe postuniversitare avansate de pregătire a jurnaliştilor şi a fost creată în conformitate cu cele mai înalte standarde internaţionale în jurnalism practicate în Europa şi Statele Unite ale Americii. În acest an, ȘSAJ a beneficiat de susținerea financiară a National Endowment for Democracy (SUA), FHI 360 și OSCE.