Eşti aici

Training pentru jurnaliştii din Moldova, pe subiecte legate de tematici europene

08 Aprilie 2014
2910 afişări

Centrul Estonian pentru Parteneriatul Estic, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Ambasada Republicii Moldova în Estonia şi Asociaţia pentru Politică Externă (APE) organizează un training pentru jurnaliştii din mass media naţională şi regională, numit “Informarea publicului despre Acordul de Asociere RM-UE/DCFTA şi alte tematici europene”. Trainingul va avea loc în perioada 22-24 aprilie 2014.
 
Scopul proiectului este de a consolida capacităţile de comunicare ale reprezentanţilor mass-media privind informarea publicului despre reformele necesare pentru modernizarea ţării, în contextul procesului de integrare europeană. Mass-media, în calitate de a patra putere în stat, trebuie să utilizeze surse adecvate de informare despre UE, pentru a prezenta faptele în mod obiectiv. Jurnaliştii vor fi informaţi despre modalităţile de abordare a tematicilor europene, accesul la informaţie, importanţa factorului uman în subiectele despre UE. Trainingul va fi susţinut de o echipă de experţi internaţionali (Estonia şi Letonia).
 
Formatul trainingului:
22-23 aprilie – training pentru 10-12 jurnalişti din Chişinău, reprezentanţi ai posturilor TV, radio, publicaţiilor şi portalurilor online, şi specialiştii în comunicare din instituţiile guvernamentale.
24 aprilie – training pentru 10-12 jurnalişti din regiuni şi specialiştii în comunicare din instituţiile guvernamentale.
 
Profilul participanţilor:
- jurnalist care abordează tematici europene
- reprezentant al instituţiilor media din Chişinău sau regiuni
- disponibil în perioada anunţată pentru desfăşurarea trainingului.
 
Înscrierile pot fi expediate la adresa press@mfa.md până la 11 aprilie 2014. Detaliile organizatorice vor fi trimise candidaţilor selectaţi până pe 17 aprilie 2014. Pentru mai multe informaţii accesați link-ul acesta.

Sursa foto: ​http://www.lantra-awards.co.uk