Pentru a înțelege mai bine cum poate fi transmis un mesaj prin intermediul știrilor și câte versiuni poate avea o știre, studenții au fost implicați într-un exercițiu practic care i-a convins cât este de importantă abordarea obiectivă a realității de către jurnalist. De asemenea, participanții au analizat structura unei știri și criteriile care stau la baza unui material de calitate.
În continuare s-a discutat despre manipulare, cum poate fi identificat fenomenul și ce scop urmărește acesta. Studenții au vizionat diferite exemple de știri și au discutat despre elementele care îl pot dezinforma pe telespectator. În concluzie, ei au constatat că vor putea să facă diferența dintre o știre bună și una care manipulează, fiind mai atenți la cât de exact este titlul acesteia, ce surse a folosit autorul, dacă faptele au fost expuse corect, sau o parte din ele au fost omise, dacă jurnalistul a redat informația așa cum se prezintă în realitate, sau și-a expus și opinia personală în știre.
Am dorit să aflăm opinia tinerilor despre această lecție mediatică. Loredana Muntean, studentă în anul III, ne-a spus: ”Am învățat că trebuie să fiu mult mai atentă la materialele jurnalistice pe care le citesc și să deosebesc mai ușor o știre de calitate de una scrisă neprofesionist.” Colega ei, Cristina Purice, a completat: ”Chiar dacă înainte credeam că pot deosebi un material care manipulează de unul veridic, abia astăzi am aflat elementele-cheie pe care trebuie să le conțină o știre pentru a informa corect. Ne aflăm în plin război informațional, de aceea astfel de activități sunt absolut necesare pentru a educa societatea. Oamenii trebuie să știe cum să se informeze corect și să aleagă sursele veridice de informare”.
______________________
Lecțiile de educație mediatică sunt desfășurate în cadrul proiectului "Libertatea de exprimare și dezvoltarea mass-media în Europa de Est, de Sud-Est și Caucazul de Sud" implementat de CJI cu sprijinul Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania.