Eşti aici

Vreau să filmez la Tiraspol. Cum procedez?

26 Octombrie 2018
1564 de afişări
Întrebare: Sunt jurnalist independent și aș vrea să fac niște filmări la Tiraspol pentru un film documentar. Ca să mă asigur că voi reuși să iau imagini, aș avea nevoie de o acreditare. Cum aș putea să o obțin?

Răspuns: Așa-zisă autoritate responsabilă pentru acreditarea jurnaliștilor în regiunea transnistreană este serviciul de stat al surselor de informare în masă http://gssmi.gospmr.org/).

Astfel, trebuie să expediați o cerere în formă liberă către acest serviciu, scrisă pe numele directoarei, în care veți indica numele, prenumele dvs., perioada în care intenționați să vă aflați acolo și scopul solicitării acreditării. În cerere veți menționa că sunteți jurnalist independent și doriți să filmați la Tiraspol. Nu uitați să semnați solicitarea și să puneți data.

La mesajul electronic pe care il veți trimite pe adresa infoplanpmr@yandex.com veți anexa și o fotografie de document, cu dimensiunile 3x4.

Pentru întrebări suplimentare puteți apela autoritatea abilitată la numărul de telefon: 16-00-373-533-60-702

Cererea va fi examinată în termen de 30 de zile.

Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.