MediaRing cu Alina Țurcanu, editor TV la postul de radio Europa Liberă, fostă membră a Consiliului de Presă

Media Azi:

- În ce măsură fenomenul concentrării, pe care îl constatăm în domeniul mass-media, ar putea influența voința electoratului de a vota un candidat sau altul?

Alina Țurcanu: Fenomenul concentrării în domeniul mass-mediei este dăunător în sine, atât pentru presă, cât și pentru societate, în general. Și asta pentru că limitează pluralismul de opinie, libertatea de exprimare, accesul publicului la diferite surse de informare, favorizând, totodată, folosirea mass-media în scopuri personale și de grup de către așa-numiții moguli de presă. În timpul campaniei electorale toate astea devin și mai evidente. Când de dimineață și până-n noapte, câteva posturi de televiziune, inclusiv cu acoperire națională, deținute de o persoană care controlează un partid ce are un candidat în cursa prezidențială îl laudă pe acesta din urmă, iar pe concurenți săi îi prezintă în context negativ sau îi ignoră, este clar că acest lucru se face pentru a influența votul electoratului. Se mizează pe faptul că mulți alegători încă sunt obișnuiți să ia decizii în funcție de ce se spune la televizor, mulți nu au acces la surse alternative de informație, că nu ar avea capacitatea de analiză… Doar că cei care mizează pe asta uită, probabil, un lucru simplu – omului dacă îi dai permanent același fel de mâncare, fie dulce, fie sărată, i se face greață la un moment dat și o poate arunca cu tot cu farfurie.
 

 

A.Ț.: Nu aș pune într-o oală activitățile economice și cele politice. Un jurnalist poate fi și managerul propriei afaceri media, nu văd o problemă în asta atâta timp cât continuă să fie onest și să respecte normele deontologice ale mass-media și nu-și obligă angajații să le încalce, argumentând că „așa dictează economia de piață” și că „trebuie să faci compromisuri pentru a supraviețui”. Alta e situația cu mercenarii de presă, cei care fac sluj contra bani și favoruri, îndeplinind tot ce li se comandă, fără a ține cont de Codul deontologic și de elementarele reguli ale bunului simț. Cred că aceștia nu mai au dreptul moral să se numească jurnaliști. Mă refer inclusiv la cei care aleg să se înregimentează pe bani în taberele politice, transformându-se în trompete propagandistice, în unelte de manipulare a opiniei publice, lustruitori de imagine și bâte mediatice. Unii jurnaliști nu înțeleg sau se fac a nu înțelege că meseria pe care și-au ales-o presupune să fii obiectiv, onest, echidistant, nepărtinitor, echilibrat, să faci distincție clară între fapte și opinii și să te bazezi pe fapte chiar și atunci când îți expui opinia (în rubrici speciale, desigur). Există și jurnaliști tentați să facă o carieră politică. De ce nu? E dreptul fiecărui cetățean. Doar că trebuie să alegi – ori faci jurnalism, ori politică, nu le poți îmbina, nu poți fi ziarist cu carnet de partid.

 

 

A.Ț.: Știu că îmi voi atrage critici, probabil, prin această opinie, dar cred că se impun unele reglementări în presa online, făcute cu mare grijă însă, pentru a nu știrbi din libertatea de exprimare care a caracterizat de la începuturi Internetul. De exemplu, să fie obligatorie înregistrarea portalurilor la Ministerul Justiției, dacă se declară instituții de presă. Cum e cazul ziarelor, bunăoară. Să fie minimă transparență în ceea ce privește proprietarii, sursele de finanțare, echipa etc. Dacă vor fi înregistrate ca instituții de presă, atunci și legislația cu privire la mass-media ar fi obligatorie pentru ele. Noi, la Consiliul de Presă, am avut plângeri ce vizau materiale apărute pe diferite site-uri. Le examinam doar dacă site-ul vizat se poziționa ca instituție mass-media, altfel nu era de competența noastră. Dar există și Codul administrativ, și Codul penal și alte legi ce pot fi aplicate. Și mai există libertatea fiecăruia de a ignora site-urile dubioase sau cu reputație proastă. De ce să-ți pierzi timpul și nervii?   

 
Lia Ciutac, reporter ziarul Timpul:

- În timpul campaniei electorale, în mare parte, mass-media este în căutare de subiecte și declarații despre alegeri și, de multe ori, jurnaliștii uită de problemele de zi cu zi ale cetățenilor simpli. Poate fi justificată trecerea pe plan secund a problemelor sociale în campania electorală?
 

A.Ț.: Asta e o problemă mai veche a mass-mediei de la noi – politizarea excesivă, care se acutizează în campaniile electorale. Eu îi mai zic ziaristica declarațiilor despre nimic. Ce a zis cutare politician despre cutare, ce i-a răspuns acesta, ce cred experții despre ce au zis cei doi… Și se pierde o grămadă de timp, energie, spațiu mediatic pentru a face niște non-știri, de fapt. Pentru că, de cele mai multe ori, subiectul așa-numitor declarații nu vizează problemele ce îi preocupă, într-adevăr, pe oameni, probleme reale - sociale, economice etc. Campaniile electorale le oferă jurnaliștilor prilejul să aducă în prim-plan subiectele sociale și să-i ia la bani mărunți pe candidați: cum au de gând să le rezolve? Să le ia la puricat programele electorale, pentru a vedea în ce măsură conțin soluții viabile pentru problemele oamenilor.
 

- Am observat că de cele mai multe ori jurnaliștii mediatizează doar politicienii cei mai populari și nu acordă destulă atenție și celor noi veniți pe arena politică. Ce spune etica profesională în acest caz?
 

A.Ț.: Jurnaliștii nu sunt obligați să mediatizeze pe cineva doar pentru că e mai nou apărut pe scena politică. E treaba PR-iștilor angajați de acesta din urmă să-i facă imagine. Ca să ajungă în vizorul presei, actorii politici trebuie să facă ceva, să iasă în evidență, să producă evenimente, să ia atitudine, să se manifeste cumva, astfel încât să trezească interesul. 

- Atunci când un lider politic face acuzații la adresa altui lider politic, de ce jurnaliștii nu contactează și persoana vizată pentru a comenta situația?

A.Ț.: Nu pot răspunde în locul celor care procedează astfel. Regulile elementare spun că nu poți difuza un material cu acuzații fără a avea reacția celui vizat. De ce nu le respectă unii jurnaliști? Pot doar presupune că fie o fac din cauza lenei, fie din rea-voință, pentru că așa li s-a cerut să facă. Mai e și cazul când persoana vizată refuză să comenteze acuzațiile, nu răspunde la telefon, nu dorește să discute cu anumite instituții de presă sau cu anumiți jurnaliști. Asta însă nu te scutește de responsabilitate în cazul în care alegi să difuzezi acuzațiile. Dacă nu ai reacția celui vizat și nu ai probe care să susțină acuzațiile la adresa acestuia, trebuie să cântărești foarte bine dacă difuzezi materialul.
 
Natalia Dabija, specialist principal secția de informare și relații cu mass-media, Artico:

- Ce facem cu publicitatea electorală mascată? În aceste zile vedem tot felul de campanii sociale, caravane europene, prin intermediul cărora este promovat un candidat electoral sau altul. Cum comentați?
 

A.Ț.: Cum să comentez? Este lipsă de respect față de cititor / telespectator / radioascultător. Instituțiile media care îi servesc publicului propagandă electorală în ambalaj aparent jurnalistic îl mint, de fapt, îl consideră incapabil să distingă materialele jurnalistice veritabile de publicitatea ascunsă. Codul deontologic al jurnalistului spune clar și simplu că este necesară separarea materialelor jurnalistice de cele realizate în scop publicitar, iar acestea din urmă trebuie marcate corespunzător pentru a nu fi confundate cu primele. Asta se referă în egală măsură și la publicitatea politică, inclusiv cea electorală. Totodată, există reglementări stricte și detaliate în Codul Electoral, în Codul Audiovizualului, în regulamentele de reflectare a campaniilor electorale pe care le aprobă CEC etc. E nevoie să fie aplicate sancțiuni mai dure față ce cei care încalcă aceste reguli, or, avertizările publice și amenzile simbolice (dacă le raportăm la costul unui minut de publicitate electorală, chiar și de zece ori mai mare, în cazul unor televiziuni) nu sunt eficiente.    

Ion Bunduchi, expert media:

- Alina, în două fraze: cum califici comportamentul mass-media în actuala campanie electorală?
 

A.Ț.: Dacă aș face media generală, cu greu i-aș da o notă de trecere presei pentru comportamentul în actuala campanie electorală. O bună parte reflectă subiectele electorale tendențios și neechilibrat, concluzie pe care o găsim și în rapoartele de monitorizare realizate de CJI și API. Și CCA a constatat că mai mulți radiodifuzori au încălcat legislația electorală. Dar nici nu trebuie să fii mare expert media ca să-ți dai seama, de exemplu, că unele posturi TV favorizează pe față un anumit concurent și îl discreditează pe altul. E suficient să privești câte un singur buletin de știri. Totuși, nu trebuie să generalizăm și să spunem că toată mass-media are un comportament tendențios și neechilibrat. Mă bucură că sunt multe instituții care își fac treaba onest, abordează corect și responsabil subiectele electorale, analizează critic programele electorale, investighează afacerile, averile, traseul politic al candidaților și ni le prezintă imparțial, echilibrat, conform normelor deontologice valabile pentru orice material jurnalistic.  
 
- Știu că urmărești atent ce fac jurnaliștii în alegeri. Mai știu că ai văzut mulți jurnaliști care au devenit în această campanie electorală, ca și în precedentele, multe, agitatori ai partidelor, ca pe timpuri, pe care le credeam trecute. Ce facem mai departe cu ei, după alegeri?

A.Ț.: Mi-am expus părerea la acest subiect într-un răspuns la o întrebare anterioară. Nu știu dacă există o soluție pentru acest fenomen de transformare a unor jurnaliști în agitatori ai partidelor. Ei fac un deserviciu întregii bresle, pentru că, din cauza lor, lumea pierde încrederea în jurnaliști, în general. Probabil că fiecare dintre noi a auzit măcar o dată acuzații de genul: toți jurnaliștii sunt vânduți. Totodată, sondajele de opinie arată că încrederea față de presă scade… E regretabil, desigur. Și cel mai trist e că se simt jenați jurnaliștii onești, iar cei din cauza cărora are de suferit întreaga breaslă sunt bine mersi, nu prea am văzut să aibă mustrări de conștiință, dimpotrivă.

- Opinia ta: cum să se protejeze breasla de pseudo-jurnaliști și cum să protejeze breasla publicul de pseudo-jurnaliști?

A.Ț.: Atâta timp cât există cerere pentru serviciile unor astfel de pseudo-jurnaliști, nu văd cum am putea să ne protejăm de ei. Poate că ar trebui să se vorbească mult mai deschis și direct despre asta, să nu ne ascundem după solidaritatea jurnalistică, căci nu e cazul. De ce îi putem critica pe politicieni pentru că fac jocul cuiva și nu-i putem supune criticii pe colegii de breaslă care fac lucruri reprobabile? De fapt, nu cred că e corect să utilizez aici termenul „colegi de breaslă”. În ultimă instanță, publicul ar trebui să fie cel care îi taxează, ignorându-i. Dar pentru asta e nevoie de cât mai multe produse jurnalistice de calitate, pentru ca publicul să aibă alternative, să prindă gustul pentru materiale bune. E nevoie, totodată, de educație mediatică, încă de pe băncile școlii, pentru a avea un consumator media bine informat, capabil să recunoască un produs jurnalistic bun.   

Victoria Ungureanu, directoarea Everyday Journalism:

- Cum poate fi un jurnalist echidistant și să țină cont de etica jurnalistică în campania electorală în condițiile în care se subordonează unei instituții media controlată politic?
 

A.Ț.: Jurnalistul este obligat prin definiție să fie echidistant și să respecte etica jurnalistică mereu, nu doar în campaniile electorale, și indiferent unde lucrează. Să încerce să-și apere dreptul la liberă exprimare și dreptul de a-și face onest meseria, inclusiv în fața patronilor și a șefilor care îi cer altceva. Am mai spus-o și cu alte ocazii, aștept să văd o revoltă din interior în cadrul vreunei instituții media despre care se zice că ar fi controlată politic. Să iasă cineva în față și să spună că i s-a cerut să facă lucruri urâte, că i-au fost cenzurate materialele etc. Dar nu văd! Codul deontologic spune că jurnalistul are dreptul să refuze şi să denunţe public cenzura de orice fel, să refuze orice însărcinare profesională care contravine legii şi principiilor de etică profesională. Câți au făcut uz de aceste drepturi în ultima vreme? Înseamnă că jurnaliștilor care lucrează în astfel de instituții le convine situația. Cei care nu mai suportă, pleacă în liniște, de obicei, după principiul că nu scuipi în fântâna din care bei apă. Și astfel lucrurile rămân cum au fost, ba chiar se înrăutățesc.   

- Condamnăm jurnalismul manipulator, însă, în cazul unor restrângeri financiare, cum poți rămâne un jurnalist liber și echidistant?

A.Ț.: Este un argument fals invocarea restrângerilor financiare atunci când accepți să faci jocul actorilor politici încălcând etica jurnalistică. E ca și atunci când medicii invocă salariile mici drept scuză pentru atitudinea proastă față de pacienți. Vrei să-ți păstrezi bunul nume și demnitatea, nu accepta compromisuri de care îți e rușine sau, cel puțin, ar trebui să-ți fie rușine. Chiar și în Republica Moldova, unde piața media e mică, există posibilități de a câștiga decent din munca de jurnalist. Poți să fii freelancer, bunăoară, sunt multe oportunități de finanțare. E adevărat că trebuie să ai și capacități foarte bune, să fii competitiv, să depui mult efort pentru a face ceva deosebit, original. Mulți jurnaliști sunt însă comozi și superficiali, cu regret.       

-  Astăzi unii jurnaliști se împart după viziuni și culori politice. Unde am greșit și de ce astăzi toate subiectele se învârt în jurul politicii și politicienilor?

A.Ț.: Am răspuns mai sus la o întrebare similară. Suplementar aș spune că e și vina actorilor politici care corup jurnaliștii. Dar, repet, este în primul rând vina jurnaliștilor care se lasă corupți. Mai e și o categorie de jurnaliști care fac propagandă politică, s-ar părea, din convingere. Aceștia cred că ar trebui să-și amintească ce înseamnă să fii jurnalist, să recitească, bunăoară, același Cod deontologic al jurnalistului, și să facă alegerea – ori jurnalism, ori politică. 

Dumitru Lazur, jurnalist:
 

- Ce pârghii au la dispoziție cetățenii care doresc să reclame cazurile de manipulare crasă din mass-media în campania electorală și nu numai?

A.Ț.: Îi îndemnăm pe consumatorii media să semnaleze cazurile de încălcare a normelor deontologice la Consiliul de Presă, care se autosesizează dacă într-adevăr constată derogări grave. Doar că va putea examina cazurile abia după campania electorală, când va fi selectată și o nouă componență a Consiliului de Presă, pentru că mandatele foștilor membri au expirat în august. Consiliul de Presă este însă doar un mecanism de autoreglementare, care urmărește ca mass-media să respecte un set de reguli și valori, el poate doar să constate încălcările și să recomande instituțiilor de presă să corecteze greșelile, să-și revizuiască atitudinile, comportamentul. Consiliul de Presă nu poate obliga pe nimeni să facă ceva și nu dă sancțiuni. În cazul radiodifuzorilor, poate fi sesizat CCA. Iar cea mai la îndemână pârghie este oprobriul public și ignorarea.     
 

 
A.Ț.: Când voi vedea că un post cu acoperire națională care face propagandă electorală fără jenă este pedepsit cu suspendarea emisiei pentru o zi măcar, în plină campanie, sau că îi este aplicată o amendă usturătoare, atunci voi zice că da, sancțiunile sunt eficiente. În condițiile actuale însă, sancțiunile prevăzute sunt cel mult ca o pișcătură de țânțar pentru un elefant. Avertizare publică! Mare lucru! Sau amendă de 5400 de lei în timp ce minutul de publicitate electorală costă de zece ori mai mult. Așa că putem spune că sancțiunile existente, chiar dacă nu încurajează manipularea, nici n-o descurajează.
 
- Care este impactul deciziilor Consiliului de Presă? Sunt ele luate în serios de cei găsiți vinovați de încălcarea eticii jurnalistice?

 
A.Ț.: Din experiența de doi ani de mandat în Consiliul de Presă, pot spune că sunt luate în serios. Mai ales de către instituțiile și ziariștii care țin la imaginea lor, dar, mă rog, se mai întâmplă să greșească. Bunăoară, grație inclusiv eforturilor Consiliului de Presă, copiii în situații vulnerabile sunt protejați în materialele de presă. Cu regret, unii dintre cei vizați în plângeri au din start o atitudine ostilă, îi deranjează însuși faptul că a fost acceptată examinarea plângerii. Se pare că ei nu înțeleg că responsabilitatea de bază a Consiliului de Presă este medierea și rezolvarea pe cale amiabilă a conflictelor dintre consumatorii de media și instituțiile de presă, astfel încât să fie evitate eventuale procese de judecată. Scopul consiliului este să ajute presa să aibă o relație de încredere cu publicul.    
 
Viorica Zaharia, expert media:

- Vedeți deosebiri in comportamentul presei din actuala campanie, față de campaniile precedente?
 

A.Ț.: Observ o acutizare a bolilor de care suferă o parte din presă în campaniile electorale – tendențiozitate, dezechilibru, ignorarea pluralismului de opinie, manipulare, propagandă, dezinformare... În actuala campanie electorală, unele instituții fac asta oarecum mai deschis, fără să mimeze măcar respectarea elementarelor norme deontologice. Și o fac concertat, într-un glas. Pe de altă parte, după cum am spus și mai sus, răspunzând la o altă întrebare, mă bucură faptul că mai multe instituții de presă și proiecte media vin cu materiale analitice serioase, investigații despre averile și trecutul candidaților, interviuri profesioniste, reportaje despre așteptările reale ale electoratului, tratându-i egal pe toți concurenții.    

- Cum credeți, există șanse ca jurnalismul din Republica Moldova să se „curețe” de manipulare?

A.Ț.: Asta e o întrebare retorică, probabil. Dincolo de glumă, Republica Moldova nu este singura țară din lume care se confruntă cu această problemă. Doar că la noi raportul dintre instituțiile de presă care nu se îndeletnicesc cu asta și cele care o fac fără scrupule este în defavoarea primelor. Plus că cele care manipulează cel mai mult sunt instituții de presă mari, cu acoperire națională, de aceea ai senzația că manipularea s-a transformat într-o pandemie cronică și fără leac. Să rămânem optimiști, totuși, și să sperăm că vom depăși și această etapă – odată cu dezvoltarea și fortificarea presei sănătoase, educarea publicului, ajustarea legislației, asanarea clasei politice etc.   

Angela Zaharova, producătoare Elita TV:

- Ce ar trebui sa întreprindă organizațiile de media pentru a diminua ”intoxicarea” mediatică a consumatorilor, cel puțin, în jurnalele de știri? Mă refer la edițiile informative din actuala campanie pentru prezidențiale, dar și la perioadele dintre campanii, cu ”titluri-bombă”, cu IMAGINI ȘOCANTE, CLIPE DE GROAZĂ, ÎNSPĂIMÂNTĂTOR!, VINE SFÂRȘITUL LUMII! etc.
 

A.Ț.: Organizațiile de media pot doar să monitorizeze (ceea ce și fac), să constate încălcările, să facă apeluri la normalitate și să le solicite instituțiilor de presă să nu intoxice consumatorii, după cum v-ați exprimat. Nimeni nu-i poate dicta unei instituții media politica editorială și modalitatea de prezentare a informațiilor. Dar nu e tocmai plăcut, cred, să se scrie despre tine în rapoartele de monitorizare că manipulezi, oglindești tendențios campania electorală și îți dezinformezi publicul. Asta știrbește mult din imaginea instituției de presă, le decredibilizează. Eu mizez și pe faptul că publicul are discernământ, totuși, și capacitate minimă de analiză și nu înghite chiar totul ce îi servește presa.   

- Pentru orele opționale în școli Ministerul Educației propune 2 opțiuni: Religia sau Educația inter-culturală (ultima, de fapt, tot preotul o predă). Poate ar fi cazul CA ORGANIZAȚIILE DE MEDIA să facă un lobby mai puternic pentru opțiunea de Educație mediatică în școli, ca măcar noile generații să se poată dezmetici în haosul mediatic despre care vorbesc rapoartele de monitorizare a presei?
 

A.Ț.: Sunt cu ambele mâini pentru introducerea în programa școlară a Educației mediatice, și nu doar ca disciplină opțională. E nevoie să le dezvoltăm elevilor abilitatea de a citi conținutul media cu un ochi critic, de a se informa din mai multe surse, de a depista știrile false, care manipulează. Din câte știu, urma să fie implementat un proiect-pilot de acest gen începând din acest an, în mai multe școli. Lecțiile de educație mediatică pe care le desfășoară în licee, bunăoară, Centrul de Jurnalism Independent, în cadrul unor proiecte, sunt de un real folos și se bucură de succes. Știu asta de la colegii mei de la Radio Europa Liberă antrenați în calitate de instructori. 
 

 Ludmila Topal, directoarea Canalului Regional:

- Ce abordări trebuie să folosească jurnalistul în materialele critice, de actualitate, pentru a nu încălca normele deontologice?
 

A.Ț.: Nu cred că am soluții magice, pot vorbi doar din proprie experiență. Trebuie să ai spirit critic și să pui totul la îndoială, dar să acționezi cu bună-intenție, să nu pornești de la idei preconcepute și să nu-i lași pe alții să-ți facă agenda. Trebuie să servești interesul public și să abordezi subiecte de interes public - echilibrat, echidistant, imparțial, oricât de mare ar fi tentația „să-i dai la bot cuiva”, metaforic vorbind. Trebuie să te bazezi pe fapte și documente, să verifici minuțios informațiile, să ai grijă să fie prezente toate sursele relevante pentru subiectul abordat, să îi citezi cu acuratețe pe cei intervievați și să nu-ți prezinți propriile opinii și concluzii drept fapte și adevăruri. 

- Cum ar putea preveni mass-media influența din partea politicienilor și oligarhilor?

 

A.Ț.: În cazul multor instituții de presă nu e vorba doar de influența politicienilor și oligarhilor, aceștia din urmă sunt chiar proprietari și dictează politica editorială. Am mai spus-o: cred că jurnaliștii sunt cei care ar trebui să-i determine pe angajatori să-i respecte și să nu-i transforme în instrumente de promovare a intereselor. Să ne imaginăm că suntem ospătari și patronul ne cere să amestecăm niște carne stricată cu cea proaspătă și să facem pârjoale delicioase. Ce veți face? Dacă sunteți om onest, veți refuza, nu? Iar dacă vă dă afară, mergeți la Inspecția Muncii, la Sindicat, în instanță… Dacă însă urmăriți doar să vă păstrați locul de muncă, veți accepta fără crâcnire să faceți ce vă zice patronul. Poate e exagerată comparația, dar așa e și cu jurnaliștii. Dacă ești onest, nu accepți, te opui să faci mizerii, protestezi. Poate sunt eu naivă, dar chiar cred că mult depinde de om, de fiecare jurnalist în parte. Totuși, e nevoie și de o breaslă puternică, solidară, ca fiecare jurnalist să fie sigur că nu va fi singur în demersul său, pentru ca patronii, oricât de oligarhi s-ar crede, să nu îndrăznească să-i trateze pe ziariști ca pe robi pe ogorul său. Și în alte țări există patroni de presă, unii nu sunt deloc simpatici, dar nu se amestecă în politica editorială a instituțiilor pe care le dețin. Poate că ar trebui să fie introduse sancțiuni pentru patronii care fac acest lucru? Ar fi ideal să ajungem și noi la situația când succesul unei afaceri media să depindă sută la sută de corectitudinea și credibilitatea politicii editoriale. Știind că o știre falsă poate duce la pierderea publicului, deci a veniturilor, un patron s-ar gândi mult înainte de a le cere angajaților să manipuleze.

 
Ivan Sveatcenco, Radio Europa Liberă:

- Am impresia că etica jurnalistică a devenit în ultimii ani în Moldova o noțiune virtuală. „Etica”, de fapt, nu depinde de jurnalist, dar de redacția în care activează acesta. Cum e politica editorială, așa e și etica. Iar atunci când jurnalistul își schimbă redacția, el își schimbă cu ușurință și etica. Ce credeți despre aceasta?
 

A.Ț.: Sunt parțial de acord cu dumneavoastră, doar că nu aș folosi cuvântul „etică” în acest sens. De fapt, dacă îl punem în ghilimele… E adevărat, fiecare redacție își are propriile reguli, propriul cod de conduită, iar cei care merg într-o redacție acceptă din start regulile casei. Când te angajezi la o anumită televiziune care are o anumită reputație, trebuie să-ți dai seama că vei fi nevoit să faci și tu anumite lucruri nu tocmai corecte, chiar dacă angajatorul îți desenează totul în culori roz și îți promite totală libertate de gândire și expresie. Nu cred că în vreo redacție există reguli scrise care le cer jurnaliștilor să manipuleze, să facă propagandă, să toarne zoi la comandă, totul se face tacit, cel mai probabil. E mai dureros pentru cei care s-au angajat la o instituție aparent bună, care s-a transformat pe parcurs, pe măsură ce s-a schimbat patronul. Am avut norocul să lucrez în redacții unde nimeni nu mi-a spus ce și cum să scriu, dar atunci când am simțit că ceva se întâmplă, că ceva nu e în regulă, mi-am expus părerea, am protestat, am ales să plec. Repet ce am spus mai sus, depinde de jurnalist dacă acceptă să facă anumite compromisuri ce vin în contradicție cu etica și deontologia și cu propriile principii și valori.  

- Îmi amintesc decizia memorabilă a redacției Adevărul, privind demisia colectivă, după ce această instituție media a trecut la un alt patron. Ei și, ce s-a schimbat după aceasta? Era oare necesar acel pas, dacă privim situația de pe pozițiile zilei de astăzi?

A.Ț.: Ca să fiu corectă: inițial am depus eu cererea de demisie, pentru că se întâmplau niște lucruri pe care nu le mai puteam controla și nu îmi era clar până la capăt ce se întâmplă. La câteva zile după ce am demisionat, au decis și colegii să plece, toți, pentru ca numele lor să nu fie asociat cu schimbările, să le zicem ciudate, care se produceau la ziar. Decizia noastră a venit după o lungă perioadă în care am încercat să salvăm ziarul, doar că nu de noi depindeau anumite lucruri. Nu voi intra acum în detalii și repet ce am spus și atunci: perioada de lucru la „Adevărul” Moldova a fost una dintre cele mai frumoase în cariera mea jurnalistică și mereu voi scrie cu mândrie în CV că am fost redactor-șef la acest ziar. Urmărind ce s-a întâmplat mai departe cu acest proiect, pot spune că am luat o decizie corectă atunci și aș face și astăzi același lucru dacă aș fi într-o situație similară. Elementar, n-aș fi putut lucra în condițiile când nu e clar cine finanțează ziarul. 
  
- Normele deontologice în Moldova sunt respectate de foarte puțini jurnaliști. Dar asta se întâmplă nu doar din cauza că jurnaliștii ar fi niște ignoranți ori oameni fără scrupule. Cum ar putea împiedica breasla jurnalistică așa-numitul „gunoi informațional”?

 A.Ț.: Repet ce am spus mai sus, răspunzând la alte întrebări. Jurnaliștii au libertatea de a alege dacă să accepte sau să încalce normele deontologice. Totodată, avem nevoie de organizații media puternice, capabile să-i apere pe jurnaliști de abuzurile patronilor. Mă refer mai ales la jurnaliștii tineri, fără experiență. Dar cel puțin ar trebui să vorbim deschis despre astfel de lucruri ce nu fac cinste jurnalismului, în general, să luăm atitudine, să nu ne facem că nu vedem ce se întâmplă. Și iarăși repet ideea: poate ar trebui să fie făcute modificări legislative pentru a introduce sancțiuni pentru patronii de presă? 

- Doamnă Țurcanu, dar nu credeți că ar trebui să ne gândim la licențierea activității jurnaliștilor? Astăzi, oricine poate practica această meserie – de la politicieni, bloggeri, analiști politici, activiști civici - până la utilizatorii de Facebook. Fiecare dintre ei are diferire norme de comportament și limite ale eticii. Poate, jurnaliști ar trebui să se numească doar cei care au anumite însemne ale aceste profesii – de exemplu, diploma facultății de jurnalism sau experiența anterioară de muncă?

 A.Ț.: Nu cred că pentru a fi jurnalist e nevoie să faci neapărat o facultate de jurnalism. Poți să vii în presă din diferite domenii, important e să ai vocație, abilitățile necesare și să-ți asumi responsabilitatea de a respecta legislația mass-media și normele deontologice ale jurnalismului. Asta face diferența dintre un jurnalist și o persoană care scrie orice îi trece prin cap și oricum vrea el. E adevărat că, odată cu dezvoltarea online-ului, s-au cam amestecat lucrurile, lumea confundă, bunăoară, bloggingul cu jurnalismul și s-a creat o percepție falsă că oricine poate face jurnalism. Să nu fiu înțeleasă greșit: nu am nimic împotriva bloggerilor, dimpotrivă, îi citesc cu interes și chiar cu plăcere pe unii, platformele de bloguri ar trebui să aducă plusvaloare portalurilor media, dar, din păcate, nu e chiar așa și de multe ori blogurile sunt folosite pentru a lansa materiale denigratoare, acuzații neacoperite, bârfe etc., iar ulterior sunt citate de presa aparent serioasă. Așa, un fel de „găselniță” a presei angajate politic.

În ceea ce privește licențierea, de ce nu? Deși pare o soluție prea restrictivă. Poate ar trebui introdusă practica emiterii de legitimații de către organizații profesionale, doar că nu știu care ar fi la acest moment o astfel de organizație, recunoscută de toată breasla. Există practica asta în Italia, bunăoară. Sau, cel puțin, să fie reglementată cumva emiterea legitimațiilor de presă, să aibă acest drept doar instituțiile media înregistrate ca atare. Or, în prezent oricine își deschide un site cu conținut îndoielnic poate desena legitimații și pretinde că face jurnalism.

 Victor Gotișan, cercetător media:

- Îmi amintesc de ultimele cazuri ce țin de amenințările și intimidările în adresa Nataliei Morari și a lui Constantin Cheianu. Instituțiile media din țară, majoritatea au luat apă în gură. Deci, au fost „solidare” cu ei înșiși. Solidaritatea de breaslă, asta probabil lipsește jurnaliștilor din R. Moldova. Întrebarea e simplă, de ce și cum rezolvăm problema, dacă o putem rezolva, bineînțeles?
 

A.Ț.: În condițiile în care o bună parte din presă e divizată pe criterii politice, în funcție de culoarea politică a patronilor, și participă activ în războaiele mediatice ale acestora, nu putem vorbi de apariția solidarității de breaslă. Dimpotrivă, asistăm la păruieli publice, metaforic vorbind, dintre jurnaliști din diferite tabere, atacuri reciproce. Este trist acest lucru. Nu știu ce minune ar trebui să se întâmple ca jurnaliștii, indiferent de instituția unde lucrează, indiferent de ce culoare le e patronul, să fie solidari atunci când le sunt încălcate drepturile, când e vorba de o problemă comună. Nici măcar campaniile ce țin de accesul la informație, de exemplu, inițiate de organizațiile neguvernamentale de presă, nu sunt susținute de toate instituțiile mass-media – cele controlate de exponenții partidelor de la guvernare evită să se solidarizeze cu breasla în astfel de cazuri, nu li se permite să o facă.

- Avem o presă politizată, iar această campania electorala o dovedește. Toți o spun și o recunosc, inclusiv organizațiile internaționale, mai puțin cei cu musca pe căciulă. Ce facem noi, oamenii simpli, când de la televizor, radio, din presa scrisă sau Internet ni se servesc porții imense de propagandă politică?

A.Ț.: Mi-am expus părerea la această întrebare mai sus. Soluția cea mai simplă însă e să ignorăm astfel de surse de informare, mai exact de dezinformare. În virtutea meseriei pe care o am, trebuie să fiu permanent conectată la actualitate, să urmăresc ce se întâmplă în țară și în lume și cum sunt reflectate aceste evenimente de diferite instituții de presă. Dar în ultimul timp nici măcar din curiozitate și necesitate profesională nu mă pot uita la buletinele de știri ale unor televiziuni din Moldova. Constat că timpul meu e prea prețios pentru a-l irosi pe lucruri care îmi provoacă dezgust.