Ce ne spun și ce ascund paginile web ale instituțiilor de stat?

Portalul Administrației Prezidenţiale poate fi perceput ca o sursă de promovare a șefului statului. Este actualizat doar pentru PR. În rest, nimic relevant. Poate doar că Igor Dodon a schimbat limba oficială a site-ului Preşedinţiei din română în moldovenească. Există  secţiunea „TRANSPARENȚA ÎN PROCESUL DECIZIONAL” care include mai multe capitole, cum ar fi, de exemplu, Inițierea elaborării deciziilor, Proiecte de decizii, Decizii adoptate, Rapoarte anuale, Norme de reglementare a transparenței decizionale. Doar că nu găseşti nicio informaţie. Credeam că acest site este un pas spre o comunicare mai eficientă cu cetăţenii, că oferă mai multă transparenţă, navigare facilă, comunicare integrată.  Populaţia îşi doreşte o Administraţie Prezidenţială funcţională şi deschisă către cetăţeni, iar  site-ul instituţiei ar putea include  o pagină dedicată, unde  oamenii ar avea posibilitatea de a transmite mesajele lor. 

La prima vedere, pagina web a legislativului pare să se apropie de unele standarde moderne. Doar că informaţia trebuie actualizată. De exemplu, la capitolul TRANSPARENȚA DECIZIONALĂ - Organizaţii ale societăţii civile, găsim: Lista părţilor interesate de procesul legislativ sistematizată pe domenii de activitate ale Comisiilor parlamentare permanente ale Parlamentului Republicii Moldova care datează cu 13.07.2010. Lista părţilor interesate de procesul legislativ a fost întocmită în anul 2011, de expertul naţional contractat cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) “Suport pentru Dezvoltarea Parlamentului”, în contextul elaborării Strategiei de comunicare a Parlamentului pentru anii 2011 - 2014. La rubrica “Relații cu cetățeanul” aşteptam să găsesc o adresa de e-mail. Dar am aflat că “La momentul actual Sistemului Informatic destinat gestiunii petiţiilor adresate Parlamentului Republicii Moldova (e-Petiţii ) este la etapa de testare după care va urma implementarea”. In calitate de jurnalist constat că deseori agenda şedintelor în plen nu include proiectele de legi care urmează a fi votate. Site-ul are un web-design greoi şi învechit. Deşi are variante în engleză și în franceză, conţinutul grafic din aceste pagini nu a fost tradus.

Pe pagina web a Ministerului Afacerilor Interne citim: „Transparența: Cadrul instituţional, Consultări publice,  Achiziţii”. Conţinutul nu corespunde  denumirii rubricilor. Date învechite şi cam atât. Este, cel puţin, ciudat faptul că nu există niciun comentariu negativ pe site. În plus, ar trebui orice utilizator să poată, eventual, posta o părere. Interacţiunea cu utilizatorul este aproape inexistentă, chiar dacă pagina apare şi pe reţelele sociale, nu sunt publicate opinii fără ca administratorul să le treacă prin sită.

Site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor al Republicii Moldova dă impresia de proiect uitat, numeroase pagini nu sunt  actualizate. Controlul activităţii: secţiunea nu este actualizată din 2013. Achiziţii publice: din 2013 până în 2016 – nimic.  

Lucrurile se mişcă greu şi la Ministerul Tineretului şi Sportului, al cărui rubrică destinată transparenţei decizionale este insuficient dezvoltată şi  rar actualizată. O situaţie asemănătoare se înregistrează şi în cazul agenţiilor, în special, la Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva”, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, Agenţia Turismului şi Biroul Relaţii Interetnice.

Aceeași situație şi pe website-ul  Primăriei Chişinău:  o platformă care este făcută să te descurajeze, să nu găsești nimic, să îți pară cât mai puțin prietenoasă, cât mai încâlcită. Să te oblige să te deplasezi la Primărie, să iei contact cu un funcționar plictisit, să stai plecat în fața gemulețului, iar el să te trimită la alt etaj pentru că tu, în calitate de contribuabil, eşti cam sărac cu duhul și îl deranjezi în timpul programului. Nu vei găsi aproape nicio informație despre cât a costat un metru de piatră cubică, de unde a fost cumpărată, în ce stadiu sunt lucrările de prin oraș. Pentru că ești privat de acest drept. De exemplu, la  rubrica „Drumuri şi străzi”  apare un Grafic de implementare a proiectului de reabilitare a străzilor din Chişinău ce datează  din 11.02.2013.  Şi de atunci – nimic. Dacă pe un site al instituției publice  nu este acces la informație, apar bănuieli că acolo banii contribuabililor sunt furați, alocați discreționar, virați prin licitații trucate etc..

Dacă Primăria pune pavele în oraș, votanții plătitori trebuie să știe cât a costat fiecare cărămidă și lucrarea în ansamblu. Trebuie să poți depune hârtii pentru autorizații sau să plătești orice din fața calculatorului. Tehnologizarea înseamnă transparentizare. Iar punctul zero de plecare către orice reformă, inclusiv a sistemului bugetar, indiferent de domeniu, este tehnologizarea. S-ar putea să constatăm că avem prea mulți tăietori de chitanțe și purtători de dosare dintr-un birou în altul.

Nu pretind că am făcut o analiză completă, dar cred că toate site-urile instituțiilor statului (mai ales ale ministerelor şi agenţiilor) sunt  concepute parcă intenționat ca să nu găsești nimic. Acest lucru este în acord cu așa-zisele „dezbateri publice” care sunt, din experiența mea, o adresă de e-mail, care, dacă trimiți un text, nu returnează niciun răspuns, măcar unul automat de confirmare că ai trimis ceva.

Situaţia este gravă. Comparabilă, dacă nu mai gravă, decât  cu starea infrastructurii de transport. Statul plăteşte  mult, chiar foarte mult pe „sisteme integrate”, platforme, portaluri care, în realitate, fie sunt doar nişte amărâte de site-uri, fie nu funcţionează şi sunt supraevaluate.

În strategia guvernului, pe fiecare minister, între primele măsuri în top se regăseşte tehnologizarea ţării și a tuturor companiilor, care au capital public. Website-urile trebuie aduse la zi, aerisite, să fie  prietenoase pentru vizitator. Pe aceste portaluri ar trebui să vedem de la cât a costat un bec în Truşeni sau o coală A4 în Budeşti, până la câți funcționari are o instituţie publică.

Şi încă ceva: CJI a elaborat anul trecut un proiect de modificare a Legii cu privire la accesul la informație, prezentat ca inițiativă legislativă în Parlament de către un grup de deputați independenţi (votat în primă lectură încă în iulie 2016) în care cerea reducerea termenului în care un funcționar public trebuie să răspundă la o solicitare venită din partea jurnaliştilor – de la 15 zile lucrătoare, cum este în prezent, până la 10 zile calendaristice. Legea nu a ajuns la examinare în lectura a doua, din cauza că funcționarii din guvern consideră ca nu vor reuşi să răspundă în 10 zile calendaristice la solicitările de informație venite din partea jurnaliştilor. Deci, cu cât mai multă informație vor posta instituțiile statului pe paginile lor web, cu atât mai puține întrebări și solicitări de informație vor primi de la jurnaliști.