Ro
En
Рy
Una dintre cele mai acute probleme globale cu care se confruntă mass-media este cea a finanţării: de unde şi cum să găsească bani ca să funcţioneze. Alte probleme globale, care se găsesc practic în fiecare ţară a lumii, sunt: autocenzura, presiunile şi violenţa exercitate asupra jurnaliştilor, problema concentrării mass-media în mâinile unor oligarhi.
Concentrarea proprietăţii media în Moldova
Dacă în anii 90 problema concentrării proprietăţii în media era pentru Moldova un subiect teoretic şi ne interesam de noţiune prin prisma experienţei ţărilor occidentale, n-a trecut foarte mult timp şi fenomenul s-a transformat într-o realitate foarte perceptibilă în ţara noastră, dar şi în ţările vecine. Nu este niciun secret că în Moldova oligarhul Vlad Plahotniuc deţine un număr impunător de televiziuni, radiouri, dar şi alte mijloace de informare în masă. Această situaţie a fost facilitată de cadrul legislativ, şi anume de amendamentele care s-au făcut în articolul 66 al Codului audiovizualului. În versiunea iniţială alin. (3) al acestui articol suna aşa: „O persoană fizică sau juridică poate deţine cel mult două licenţe de emisie în aceeaşi unitate administrativ-teritorială sau zonă, fără posibilitatea de a deţine exclusivitatea.” Din octombrie 2010 şi până în mai 2016, articolul fusese modificat şi “cuvântul „două” a fost substituit cu cuvântul „cinci”. La începutul acestui an s-a ajuns la formula „O persoană fizică sau juridică poate deţine cel mult două licenţe de emisie în aceeaşi unitate administrativ-teritorială sau zonă, fără posibilitatea de a deţine exclusivitatea și poate fi acționar majoritar la cel mult doi radiodifuzori”, care este apropiată versiunii iniţiale a articolului. Totuşi, Legea de modificare a stipulat expres că “Licențele de emisie eliberate până la intrarea în vigoare a prezentei legi rămân valabile până la expirarea termenului lor de valabilitate.”
Între 2010 şi 2016 magnaţii din Moldova au avut liber la fortificarea imperiului lor mediatic. În toată această perioadă informaţia despre proprietari se cunoştea neoficial. Doar în anul 2015 eforturile societăţii civile pentru promovarea transparenţii proprietăţii în media s-au încununat cu succes, adoptându-se Legea Nr. 28 din 05.03.2015, care a impus o serie de norme privind declararea proprietarilor-beneficiari. În baza acestei legi, Consiliul Coordonator al audiovizualului (CCA) a decis forma şi regulile de depunere a Declaraţiilor, care pot fi găsite pe situl web al CCA. Legislaţia s-a îmbunătăţit, formal s-a reuşit mai multă transparenţă, însă real, concentrarea odată produsă rămâne la realitatea zilei pentru mult timp încă, or, termenul licenţelor este de 7 ani.
Prin măsuri legislative concentrarea poate fi evitată sau, cel puţin, poate deveni mai complicat de realizat. În Moldova legea s-a modificat extrem de lejer, ceea ce reprezintă un semnal de alarmă şi un motiv de îngrijorare pentru viitor.
La modul practic, efectele concentrării în Moldova trebuie judecate prin prisma a ceea ce produc şi emit entităţile media-holdingului. La moment, suntem după o campanie electorală foarte murdară, în care presa a deraiat total de la Codul deontologic, a mers doar pe partizanat politic, a fost o armă ideologică, nu un instrument de informare. Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în şedinţa publică din 11 noiembrie 2016, a stabilit: „Posturile de televiziune „Prime”, „Canal 3”, „Canal 2”, „Publika TV”, „Accent TV”, „NTV Moldova”, „Jurnal TV”, „TV7” şi „Ren Moldova”, în perioada de referinţă, au făcut partizanat politic pentru unii candidaţi electorali, sfidând, astfel, spiritul democraţiei, legislaţiei electorale, normele deontologice şi jurnalistice”. Pentru derogări de la prevederile Codului audiovizualului, Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie 2016 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, CCA a aplicat amendă maximă (5 400 de lei) posturilor de televiziune „Prime”, „Canal 2”, „Canal 3”, „Publika TV”, „Jurnal TV”, „Accent TV” şi „NTV Moldova”, iar posturile „TV7” şi „Ren Moldova” au fost avertizate public. Observăm că primele patru televiziuni sancţionate toate ţin de grupul de presă din proprietatea lui Vlad Plahotniuc.
Concentrarea proprietăţii media la nivel global
În iulie 2016, organizaţia Reporterii fără frontiere (RSF) a făcut public raportul “Médias: les oligarques font leur shopping” (Mass-Media: oligarhii îşi fac cumpărăturile), în care a prezentat situaţia concentrării mass-mediei pe plan mondial. Doar câteva ţări europene au o situaţie bună (categoria I) sau, mai curând bună (categoria II) la acest capitol, în rest problema este de la gravă la foarte gravă. Moldova, alături de ţări ca Ucraina, Ungaria, Bulgaria, Italia ş.a. este raportată la ţările cu „probleme sensibile” (categoria III). Cea mai mare parte a globului pământesc este, însă, într-o situaţie dificilă (categoria IV) sau foarte dificilă (categoria V).
Oligarhizarea mass-mediei aduce cu sine autocenzura. Există şi ţări în care proprietarii imperiilor mediatice urmăresc scopuri pur economice, iar concentrarea mijloacelor de informare în masă în mâinile lor face parte din strategia lor de dezvoltare a afacerii. În iulie 2016 până şi „vocea Europei” – reţeaua de televiziune Euronews, a fost cumpărată în proporţie de 53% de către un multimiliardar egiptean. Acesta a afirmat că singura sa motivaţie este să câştige bani cu Euronews. În acelaşi timp, în Egipt ambiţiile sale au depăşit acest aspect.
Situaţia din SUA este elocventă pentru ilustrarea tendinţei mondiale: dacă în 1983 circa 50 de companii deţineau 90% din piaţa media din SUA, în 2011 aceeaşi cotă din piaţa media a ajuns să fie în mâinile a doar 6 companii.
Cât de periculoasă este concentrarea proprietăţii media?
Dauna potenţială pe care o aduce cu sine concentrarea proprietății media rezidă în faptul că o singură opinie îi va fi inoculată publicului din multiple sau din toate sursele de informare în masă. Publicul va fi manipulat şi nu va avea cum să-şi formeze o opinie obiectivă cu privire la fenomene şi evenimente. De regulă, publicul este manipulat doar în privinţa acelor evenimente şi fapte în privinţa cărora oligarhul are un interes. În afara lor, publicul are şanse să primească şi informaţie de calitate.
În funcție de specificul local, concentrarea dăunează libertăţii de informare prin 5 modalităţi: 1) Punerea imperiului mediatic în serviciul regimului de guvernare; 2) Înlocuirea informării prin divertisment; 3) Utilizarea mass-mediei pentru a lovi în oponenţi; 4) Cenzurarea a tot ceea ce este în defavoarea intereselor proprii; 5) Cumpărarea unui mijloc de informare în masă pentru a corupe puterea.
Privită din altă perspectivă, faptul că există oligarhi care finanţează mass-media, în condiţiile unei crize globale de finanţare a mass-media, îşi are şi părţile sale bune: oligarhii sunt cei care susţin multiple persoane în profesie, stimulează dezvoltarea unor produse media şi introducerea unor noi tehnologii. Acest fapt este clar vizibil în Republica Moldova: în imperiul mediatic al oligarhului şi-au găsit loc foarte mulţi oameni care îşi câştigaseră dinainte reputaţia de profesionişti.
Deci, pe de o parte, magnaţii media urmăresc scopul meschin de a impune o anumită opinie, de a manipula, iar pe de altă parte, menţin pe piaţă mijloace de informare în masă, oferă locuri de muncă, susţin inovaţia în producţia media. Dacă e să apreciem valoric, este normal să respingem manipularea care se produce prin concentrare, dar ne dorim locuri de muncă şi dezvoltare pe piaţa media.
Peste tot în lume se produc mişcări de concentrare: informaţia se produce o dată, de o singură echipă, însă se difuzează pe multiple platforme. Astfel se fac economii la producţie, însă se acoperă maximum de audienţă posibilă. Există şi opinii că în curând toată mass-media din lume va fi controlată de câteva corporaţii mari, că mergem spre o concentrare a pieţei mass-media nu doar naţională, ci internaţională. Unii consideră că dacă vom lupta cu concentrarea vom face mai mult rău decât bine. Ei consideră că trebuie să lăsăm oamenii bogaţi să-şi creeze liberi holdinguri de presă şi să ofere informaţie alternativă publicului, prin prisma interesului lor de a se impune în faţa oponenţilor.
Provocările jurnalismului digital
Trebuie oare să luptăm cu concentrarea mass-media şi dacă da, atunci cum? În domeniul audiovizualului există luptă cu fenomenul concentrării proprietăţii şi ea se face prin impunerea unor limite numerice în raport cu numărul radiodifuzorilor deţinuţi de un proprietar sau audienţa (cota de piaţă) pe care o au aceştia în ţara respectivă. Şi, totuşi, la întrebarea „cum?” nu ştiu să răspundă prea bine nici experţii, or, presa supravieţuieşte greu şi asta este o realitate nu doar pentru Moldova. În ce priveşte presa scrisă, peste tot în Europa tirajele ziarelor scad, vârsta medie a cititorului lor este mai mare de 50 de ani, iar reclama acumulată la versiunea online nu recuperează cheltuielile pentru salariile jurnaliştilor. În ce priveşte presa audiovizuală, aceasta este şi mai scumpă.
Cea mai garantată existenţă o au televiziunile publice, pentru care plătește contribuabilul. Spre exemplu, într-o o serie de ţări europene dezvoltate, fiecare cetăţean (în unele ţări indiferent dacă are sau nu televizor), este obligat să plătească lunar o sumă pentru susţinerea radiodifuzorilor publici. Suma nu este de neglijat ca şi cuantum şi în unele ţări ea permite să existe şi să funcţioneze cu succes mai mulţi radiodifuzori publici. Dacă însă oamenii ar fi întrebaţi dacă vor să plătească această sumă şi plata s-ar face benevol, puţin probabil că ar mai fi fost posibilă existenţa radiodifuziunii publice care urmează acest model de finanţare.
Cea mai mare provocare a jurnalismului actual şi a jurnalismului viitorului – jurnalismului digital, este cine plăteşte pentru el. Trebuie căutate noi modele de finanţare a jurnalismului în general şi a televiziunii publice. Televiziunile publice, de regulă, cedează în calitate faţă de televiziunile deţinute de oligarhi şi atunci lumea se întreabă de ce trebuie să plătească pentru un asemenea produs. Impasul din problema finanţării a dat frâu liber concentrării.
În Moldova lucrurile stau şi mai prost: ţara este minusculă, economia este slabă, piaţa de reclamă redusă. Cum să faci din presa independentă o afacere într-o ţară atât de mică şi săracă? Au încercat ONG-urile de media să aducă cursuri de management pentru directorii de entităţi media, dar oricâte cursuri ai face şi oricât de talentat ai fi, nu poţi schimba o realitate economică obiectivă. Avem acum mulţi directori instruiţi şi pricepuţi din punct de vedere teoretic şi, totuşi, neputincioşi atunci când este vorba de asigurarea viabilităţii afacerii lor mediatice.
Acest material este publicat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.
