
Setul de 33 de propuneri vizează principalele acțiuni necesare pentru accelerarea reformelor în domeniul mass-media, apropierea acestuia de standardele europene și a fost adresat oficiului candidatului la funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova, dl Iurie Leancă.
În declarație se menționează rolul important pe care îl are într-o societate democratică transparenţa proprietăţii mass media şi aplicarea unor mecanisme anti-concentrare în audiovizual; adoptarea unui nou Cod al audiovizualului în baza proiectului elaborat de societatea civilă în 2011; reducerea numărului de licențe pe care le poate deţine o persoană fizică sau juridică până la două, dintre care cel mult una cu acoperire naţională. Propunerile includ, de asemenea, revizuirea mecanismelor legale de asigurare a independenței Consiliului Coordonator al Audiovizualului în scopul consolidării calității de garant al interesului public; îmbunătăţirea proiectului Programului de tranziţie la televiziunea digitală terestră şi evitarea elementelor de monopolizare a domeniului de digitalizare; continuarea reformelor la IPNA „Teleradio-Moldova” și IPNA Compania „Teleradio-Găgăuzia”, care ar exclude imixtiunea politicului în activitatea audiovizualului public. Organizaţiile de media solicită și revizuirea legislaţiei naţionale în domeniul publicităţii; aplicarea unor facilităţi fiscale pentru dezvoltarea economică a instituţiilor mass-media; stabilirea modalităților de subvenţionare indirectă a costurilor pentru distribuţia presei scrise ș.a.
Semnatarii declarației – Asociaţia Presei Independente, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Electronice, Centrul Acces-Info, Centrul de Investigații Jurnalistice, Comitetul pentru Libertatea Presei, Asociația Telejurnaliștilor Independenți, Centrul Tînărului Jurnalist din Moldova – le cer politicienilor să-şi asume angajamentul de a realiza reforme reale în domeniul mass-media, şi nu doar să mimeze reformele.
Declarația poate fi accesată AICI
Foto simbol: https://educationthroughmassmedia.files.wordpress.com