
Contactată de Media Azi, Cristina Mâțu, membră a CCA, a menționat că sancțiunea aplicată este una “prea blândă și ineficientă pentru această derogare gravă”, însă, potrivit prevederilor Codului Audiovizualului, CCA poate aplica sancțiuni în mod gradual, or, acestea debutează cu ”avertizare”. Reprezentanta CCA a mai precizat că în cazul în care, radiodifuzorul sancționat va încălca repetat normele legale, CCA va fi în drept să aplice sancțiuni mai dure, care să poarte un caracter legal.
Solicitați să se expună pe marginea acestui subiect, reprezentanții PRO TV CHIȘINĂU au răspuns că "deocamdată nu există o reacție din partea administrației postului cu referință la sancțiunea aplicată".
În urma monitorizării de către CCA a materialului jurnalistic ”Răzbunare cruntă din partea fostului iubit...", difuzat de către postul de televiziune PRO TV CHIŞINĂU la data de 16 ianuarie 2015, în cadrul buletinului de ştiri de la ora 17.00, şi în reluare, la data de 17 ianuarie, ora 1.00, Consiliul a recomandat postului PRO TV CHIȘINĂU să respecte cu strictețe normele juridice naționale și europene, să promoveze drepturile omului, să respecte deontologia profesională și să excludă imixtiunea în viața privată.