Eşti aici

Revine proiectul de lege care cenzurează Internetul. Vor fi verificate email-urile și blocate site-uri de știri

08 Aprilie 2015
1189 de afişări
Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informații și Securitate și Procuratura Generală au pregătit un nou proiect de lege, prin care se instituie cenzura Internetului, scrie Portalul Agora.md. Deși proiectul de lege este orientat spre combaterea pornografiei infantile, în conținutul proiectului se prevăd o mulțime de articole, prin care se oferă organelor de anchetă dreptul să blocheze site-urile de știri, să fie verificate email-urile personale, sms-urile etc.

Pe site-ul particip.gov.md a fost plasat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor legi cum sunt cea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate, Codul penal, Codul de procedură penală, Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic, Legea comunicaţiilor electronice, Legea privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, Codul contravenţional și Legea privind activitatea specială de investigaţii.

Proiectul de lege conține și prevederi utile privind combaterea pornografiei infantile, prin care se includ o serie de sancțiuni în Codul Penal.

Totodată, proiectul de lege prevede că operatorii de servicii Internet (ex: Starnet, Orange, Moldtelecom, Sun-Communications etc) vor fi obligați să conserveze tot traficul informatic și datele privind utilizatorii, iar în caz de necesitate organele de anchetă să le poată ridica. La cererea autorităților, în caz că vor considera că pe un anumit site sunt plasate careva știri sau comentarii, care în opinia organelor de drept promovează războiul, discriminare națională, rasială sau religioasă, ostilitate sau violență, operatorii vor trebui să blocheze și site-urile de știri.

În cazul în care operatorii de servicii de Internet nu se vor conforma, autoritățile prevăd sancțiuni și amenzi de până la 10 mii de lei.

Organele de drept vor avea dreptul să verifice toate sms-urile sau mesajele expediate și primite prin e-mail, în cazul unor dosare penale. În caz de necesitate, monitorizarea comunicării se va efectua în timp real.

De asemenea, organele de anchetă prevăd posibilitatea să percheziționeze servere și fără acordul judecătorului de instrucție și să le poată confisca. În acest mod, mai multe site-uri media ar putea fi distruse în cazul că vor deveni incomode pentru guvernare.

Citiți materialul pe portalul Agora.md 
Sursa foto: http://chersonandmolschky.com