Eşti aici

Reacții ale jurnaliștilor la condițiile de muncă pentru presă în Parlamentul renovat

16 Ianuarie 2014
3062 de afişări

Mai mulți jurnaliști din Moldova au fost întrebați de Media Azi în legătură cu noile condiții de muncă ale reporterilor și cameramanilor acreditați la Parlament, odată ce renovarea vechii clădiri se va finaliza. Potrivit serviciului de presă al Parlamentului, jurnaliștii vor sta într-o sală special amenajată, cu monitoare pe care vor urmări în timp real activitatea parlamentarilor, însă nu vor avea acces în sala de ședințe, iar contactul cu aleșii poporului va fi intermediat. Şefa Direcţiei comunicare şi relaţii publice din Parlament, Svetlana Ursu, a promis recent că urmează o întâlnire cu reprezentanţii mass-media pentru a discuta toate detaliile tehnice referitoare la modul în care se va desfăşura interacţiunea dintre parlamentari și reporteri.

Alina Țurcanu, redactorul-șef al ziarului Adevărul Moldova, privește aceste schimbări ca o tentativă de îngrădire a libertății presei. ”Bine, jurnaliştii nu vor avea acces în sala de şedinţe pentru a nu-i distrage de la importante treburi legislative pe deputaţi. Dar de ce nu vor avea acces nici pe coridoare, şi nici în holurile pe unde calcă parlamentarii? De ce vor avea o intrare separată? Suntem periculoşi, contagioşi, insuficient de bine îmbrăcaţi şi pieptănaţi?” se întreabă Ţurcanu, care ironizează această inițiativă numind-o ”țarcul presei”.

De asemenea, ea se arată nemulţumită de afirmațiile preşedintelui Parlamentului, care a spus că un astfel de sistem funcţionează cu succes în Franţa, iar astfel Moldova se va apropia de standardele europene. ”Poate suntem noi mai înapoiaţi, n-am fost prin Franţa şi prin alte ţări străine, nu ne dăm seama că ne vom putea face mult mai bine meseria fiind ţinuţi la distanţă de aleşii poporului. Într-adevăr, la ce bun să-i filmăm când dorm în timpul şedinţelor, vorbesc la telefon, se joacă pe iPad, navighează pe site-uri, se înjură reciproc sau se iau la pumni?”, mai spune Alina Țurcanu.
 
La rândul său, experta Lina Grâu de la Asociația pentru Politică Externă, fostă jurnalistă acreditată pe Parlament, atrage atenţia că această iniţiativa nu a fost discutată anterior cu reporterii, redactorii-şefi, cu ONG-uri şi că nu au existat dezbateri în acest sens. ”Iată că asistăm la o acţiune fără precedent de închidere informaţională şi de limitare a accesului la informaţie exact în organul dedicat, prin definiţie, dezbaterilor cu caracter public – Parlamentul”, spune Grâu. Aceasta amintește promisiunile liderilor coaliţiei venită la putere în 2009, conform cărora vor modifica regulamentul Parlamentului care restricționa accesul presei în sala de ședință. ”Astăzi, asistăm din păcate la un fenomen de preluări de practici, de mentalităţi şi atitudini din perioada comunistă, iar actuala guvernare democratică pare să exceleze în ceea ce a eşuat PCRM – controlul rigid al fluxurilor de informaţie” menționează Lina Grâu.

Totodată, Grâu spune că îi pare rău că nu există o împotrivire din partea societăţii față de noile condiţii de muncă ale jurnaliştilor. ”Este prima dată după 2009 când regret că opoziţia este slabă, impotentă şi incapabilă de reacţii în favoarea societăţii. Regret şi reacţia presei, care, cu mici excepţii, a abordat tangenţial subiectul, care s-a înecat rapid în şampania şi petrecerile de Revelion. Lucru pe care s-a şi mizat, cel mai probabil”, conchide Lina Grâu.

Jurnalista Elena Robu, de la portalul Unimedia, s-a arătat și ea nemulțumită de inițiativa Parlamentului. Aceasta consideră că o asemenea decizie creează mari impedimente în relatarea obiectivă a activităţii deputaţilor de către jurnalişti. ”Se crează totuși o anumită barieră între deputaţi și jurnalişti. Îmi amintesc ce subiecte făceam pe timpuri, în vechiul Parlament, despre cum deputaţii mai adormeau, se jucau la calculator în timpul şedinţei. Acum, în noile condiţii, astfel de scene nu vor mai putea fi surprinse”, susţine Robu.

Aceasta mai spune că jurnaliştilor le va fi greu să ia declaraţii de la deputaţi în cazul în care vor avea acces limitat la ei, mai ales din moment ce jurnaliștii au nevoie de mai multe surse pentru a acoperi un subiect. ”Cred ca ar trebui sa fie revăzută această decizie. Cu o presa in ţarc, nu faci democraţie în ţară! Pe de altă parte, sper ca deputaţii să fie mai responsabili faţă de alegatorii care îi salarizează, să lucreze mai mult pentru popor si mai puţin pentru show”, mai spune jurnalista.

Media Azi a cerut și opinia reporterului PRO TV Chișinău Anișoara Loghin, care acoperă domeniul legislativului. Ea este de părere că munca îi va fi îngreunată de această situație. ”Multe din ştirile pe care le facem în Parlament conţin elemente pe care le observă fiecare din noi (n.r. reporterii). Nu cred ca vom mai avea imagini cu gestul unui deputat atunci când el va face ceva ieşit din comun”, spune jurnalista. Aceasta adaugă că, în asemenea condiţii, deputaţilor le va fi mult mai uşor să evite solicitările nedorite din partea jurnaliştilor. ”Acum deputatul va fi liber să fugă de presă şi, respectiv, de întrebările incomode. Unde mai pui că, dacă nu eşti în sală, în cazul în care se închide un microfon, nu mai ştii despre ce se discută”, afirmă Anişoara Login, adăugând că nu este relevantă trimiterea la practica altor state europene, deoarece ţările UE nu se confruntă cu aceleași probleme ca Moldova.

Noile condiții de muncă au fost anunțate la finalul anului trecut, în cadrul unei prezentări pentru presă care a avut loc în noua sală amenajată în clădirea renovată a Parlamentului. Ele ar putea intra în vigoare din sesiunea de primăvară-vară, dacă spațiul va fi finisat și dat în folosință. Jurnaliștii acreditați vor avea acces la această sală, în care vor exista mai multe monitoare pe care profesioniștii media vor urmări activitatea Parlamentului în timp real. Imaginile vor fi însă transmise dintr-o sală de regie, unde vor fi și montate audio/video, iar abia apoi vor putea fi preluate de televiziuni.

Astfel, cameramanii de la televiziuni nu vor mai putea să filmeze scene din ședințele plenare și nici imagini pe holurile Parlamentului. De asemenea, nu vor avea control asupra cadrelor/unghiurilor de filmare pe care le furnizează regia Parlamentului. Deputații vor putea veni în sala pentru presă, în timpul ședinței sau după, pentru a susține conferințe sau briefinguri, pentru a răspunde la întrebările jurnaliștilor sau pentru a face anumite precizări.

Șefa Direcției comunicare și relații publice din Parlament, Svetlana Ursu, a declarat că regulamentul ce ţine de activitatea jurnaliştilor în Parlament nu se schimbă, el fiind în vigoare de mai mult timp. Ea a precizat că noile măsuri urmăresc desfășurarea mai ordonată a activității jurnalistice în Parlament: ”Fără să alergăm pe holuri, fără camere, calm”, a explicat Ursu, care a spus că oricum nu au fost încă puse la punct toate detaliile.

sursa foto: www.theguardian.com