Eşti aici

Procuratura din Dubăsari a deschis un dosar penal milițienilor care au reținut ilegal doi jurnaliști din R. Moldova

03 Septembrie 2015
1421 de afişări
Procuratura raionului Dubăsari a deschis un dosar penal în cazul jurnaliştilor Oxana Bodnar și Igor Crocos de la Publika TV, care au fost reţinuţi pe 1 septembrie de către miliţia transnistreană. Milițienii sunt acuzați de răpire de persoane şi uzurpare de calităţi oficiale.  
Reporterul Oxana Bodnar şi cameramanul Igor Crocos de la Publika TV au fost reţinuţi în timp ce filmau un reportaj despre începutul anului de studii în localitatea Corjova, raionul Dubăsari. Potrivit jurnaliștilor, miliția transnistreană i-a transportat la Dubăsari pentru audieri, unde au stat timp de cinci ore. 

De asemenea, le-a fost  distrus materialul video, iar jurnaliștii au fost avertizați că, dacă astfel de cazuri se vor repeta, le va fi luată camera de filmat şi vor fi arestaţi.
Miliţia transnistreană consideră localitatea Corjova sub jurisdicţia autorităţilor autoproclamate, pretinzând că pentru filmări ar fi necesară o acreditare specială eliberată de către "SIS"-ul de la Tiraspol.
Incidentul a avut loc în pofida faptului că jurnaliștii de la Chișinău aveau  autorizaţia Comisiei Unificate de Control, care, potrivit lui Eduard Bumbac, membru al CUC, ar fi valabilă. "Acreditarea expiră pe 31 decembrie 2015. De la an la an, partea transnistreană face presiuni asupra jurnaliştilor indiferent de eveniment", a subliniat Eduard Bumbac.

De remarcat, că acest caz nu este unul singular, miliția transnitreană a reținut anterior și alți jurnaliști. Cel mai recent incident de acest fel s-a produs în luna august, când jurnalistul Alexandru Criviţchi de la postul de televiziune local „Cocieri TV” din Zona de Securitate a fost reţinut  de către KGB-ul transnistrean. Acesta a fost suspectat de instigare la extremism și eliberat peste câteva ore.
 

Sursă foto: europalibera.org