Eşti aici

​Locul presei în Parlament, dezbătut în continuare de jurnalişti şi deputaţi

18 Februarie 2014
1484 de afişări

Conflictul dintre jurnaliști și parlamentari pe subiectul separării deputaților de presă continuă să producă comentarii de ambele părți. Pe de o parte, deputații susțin că asemenea practici se întâlnesc în majoritatea țărilor din lume. Pe de altă parte însă, jurnaliștii sunt deranjați de faptul că sunt izolați într-o încăpere aparte de sala de ședință şi nu au controlul asupra imaginilor selectate pentru presă.

Deputatul Adrian Candu, invitatul emisiunii "În profunzime" de la postul de televiziune Pro TV, moderată de Lorena Bogza, a făcut declarații contradictorii la acest subiect. Acesta a menționat că, de fapt, presa poate să participă la ședințele Parlamentului, pentru că ar exista spațiu liber la balcon. "Este un balcon care este pentru presă și jurnaliștii pot să stea acolo. Camerele de luat vederi fizic nu încap acolo. De aceea s-a decis să se dea 5-6 imagini presei print-un sistem special. Dar presa, ca atare, dumneavoastră ca jurnalist sau altul, poate să intre la balconul respectiv și să urmărească tot ce se face", a răspuns Candu la replicile moderatoarei.

Tot în cadrul acelei emisiuni deputatul Candu a specificat că o asemenea practică, de separare a jurnaliștilor de procesul legislativ, se întâlnește în majoritatea Parlamentelor lumii. Deputatul a adus exemplul Parlamentului Marei Britanii și cel al Congresului American, dar a fost contrazis de Lorena Bogza pe acest subiect.

Ziarulnațional.md a citat-o pe deputata PLDM Maria Ciobanu care, într-o postare pe profilul său de Facebook, s-a referit la emisiunea „În profunzime” de ieri și a calificat-o pe Lorena Bogza ca pe cineva care a „făcut-o mai mult pe procurorul”. În acelaşi timp, deputata s-a aratat deranjată și de ținuta vestimentară a unor jurnaliști care sunt acreditați la Parlament: „M-a șocat argumentul dumneaei, precum că jurnaliști trebuie să se afle în sală la ședințele de plen pentru a-i filma pe deputați când se scobesc în nas, când se joacă la calculator, când... [...] Nici noi, deputații, nu ne simțeam tocmai bine, când unele jurnaliste cu lungimea fustei de 40-50 de centimetri se aplecau, chipurile, pentru a ridica vreun fir de la podea, dar ne demonstrau ațele sau dantela de la lenjeria intimă”, a scris Maria Ciobanu pe reţeaua de socializare. 

Mai devreme, expertul politic Igor Boțan a declarat pentru europalibera.org că această decizie a Parlamentului este „deviată și reprobabilă". Acesta susține că organizațiile media ar trebuie să se adreseze conducerii țării pentru a remedia această situație. „Eu cred că organizațiile de jurnalism din Republica Moldova trebuie să demonstreze un minim nivel de solidaritate. Și, prin metodele de care dispun, să facă apeluri către conducerea Parlamentului, dacă va fi nevoie – și către instituțiile internaționale specializate – pentru ca normele care există în lume să fie respectate și în Republica Moldova, inclusiv normele constituționale”, a spus expertul.

Anterior, mai mulți jurnaliști şi-au anunțat nemulțumirea referitoare la noile condiții de muncă ale reporterilor și cameramanilor acreditați la Parlament. Jurnaliștii sunt de părere că asemenea schimbări pot fi calificate ca o tentativă de îngrădire a libertății presei.