Eşti aici

Mai mulţi ofiţeri de presă au învățat tehnici de promovare şi comunicare cu mass-media

25 August 2015
2365 de afişări

Diverse aspecte ce ţin de comunicare, vizibilitate şi promovare au fost discutate pe parcursul unei instruiri de două zile (21-22 august), organizate de Centrul pentru Jurnalism Independent, la care au participat 16 comunicatori şi ofiţeri de presă din diverse instituţii şi organizații neguvernamentale. Programul s-a desfășurat cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul proiectului FHI 360 „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”.

Participanții la training au învăţat cum să-şi promoveze produsele, serviciile şi proiectele prin intermediul presei, ce aşteaptă mass-media de la comunicatori şi care sunt avantajele colaborării cu reporterii de la diferite instituţii media. Totodată, ei au avut posibilitatea să realizeze şi câteva sarcini practice, pentru a înţelege cum să procedeze la fiecare etapă de desfășurare a unei campanii de comunicare și cum să-și planifice strategic activitățile de comunicare în organizație.

De asemenea, comunicatorii au aflat prin ce metode pot să stabilească relaţii durabile de colaborare şi parteneriate cu jurnaliştii. Au fost evidenţiate avantajele colaborării cu mass-media, în special, faptul că prin intermediul presei comunicatorii ar putea să obţină o mai mare vizibilitate pentru organizaţiile lor. Participanţii la programul de instruire s-au referit şi la propria experienţă, povestind despre proiecte şi campanii pe care le-au realizat în calitate de ofiţeri de presă, ce feed-back au avut acestea din partea societăţii civile, dar şi despre experienţa de colaborare cu reprezentanţii mass-media. În acest context, instructorul programului, Vitalie Dogaru, a menționat că stabilirea relațiilor cu jurnaliștii este foarte importantă şi că aceste relaţii pot fi dezvoltate atât prin intermediul evenimentelor publice, cât și a întâlnirilor sau discuţiilor neoficiale.

Au fost analizate şi mai multe comunicate de presă - structura, titlul și lead-ul unor astfel de texte – pentru a înţelege cum trebuie scrise acestea, de ce unele comunicate sunt imediat preluate de presă, iar altele sunt trecute cu vederea. Un accent aparte a fost pus pe etapele de planificare şi organizare a unei conferinţe de presă, astfel încât un asemenea eveniment să aducă un plus de vizibilitate instituției și să o promoveze.

Comunicatorii s-au arătat mulţumiți de experiența acumulată la training, afirmând că vor implementa în activitatea lor tehnicile și instrumentele de comunicare însușite aici. Pentru Galina Sanduța, comunicatoare la Ministerul Sănătății, participarea la această instruire a fost o reactualizare a cunoștințelor proprii în tehnici de comunicare. ”Am avut ocazia să discut cu formatorii detalii practice, iar sfaturile lor cum să trec mai uşor peste anumite bariere în relaţia comunicator – jurnalist mi-au fost foarte utile”, ne-a spus Galina Sanduța.

Viorica Budu, specialist în comunicare la Asociația pentru Dezvoltare Creativă, consideră că cele mai importante subiecte pentru ea au fost stabilirea relațiilor cu presa și etapele de planificare și realizare a unei strategii de comunicare.

CJI menționează că, în luna septembrie, va avea loc cea de-a treia instruire în comunicare la care vor participa alți 15 comunicatori, reprezentanți ai societății civile.

Organizarea acestui training a fost posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.