Eşti aici

Protestatarii cer timpi de antenă la Teleradio-Moldova

28 Septembrie 2015
1664 de afişări
Manifestanții și activiștii din Piața Marii Adunări Naționale, în frunte cu reprezentanții Platformei Civice ”Demnitate și Adevăr” și ai Uniunii Pensionarilor din Moldova au protestat luni, 28 septembrie, lângă sediile postului public de televiziune Moldova 1 și al postului național de radio, unde avea loc ședința Consiliului de Observatori (CO). Aceștia au solicitat timpi de antenă și au acuzat Teleradio-Moldova că ar reflecta unilateral și chiar ar ignora unele evenimente din centrul capitalei. De cealaltă parte, conducerea companiei consideră că radiodifuzorul public respectă toate normele legale referitor la reflectarea obiectivă a fenomenelor importante care au loc în țară.
 
Circa o sută de persoane s-au adunat la sediul Companiei publice Teleradio-Moldova pentru a-și exprima nemulțumirea față de politica editorială a postului național de televiziune. Victor Leancă, preşedintele Uniunii Pensionarilor din R. Moldova, s-a arătat indignat de faptul că postul Moldova 1 nu a reflectat acțiunile de protest ale pensionarilor, din 25 septembrie, care au avut loc lângă clădirea Parlamentului.
 
Reprezentanții manifestanților din PMAN au solicitat repetat timpi de antenă la postul tv Moldova 1, precum și la radioul național, pentru a-și face publice revendicările. Aceștia au avut o întâlnire cu președinta TRM, Olga Bordeianu, și cu membrii CO. Protestatarii au afirmat că la Moldova 1 știrile sunt cenzurate și că oamenii din teritoriu nu sunt informați corect despre ceea ce se întâmplă în centrul capitalei. Printre alte revendicări, ei au cerut  și demisia președintei TRM. Manifestanții au avertizat că își vor instala corturile lângă sediul TRM, dacă instituția va continua să ignore cerințele lor.
 
La rândul său, Olga Bordeianu a promis că va examina atent cerințele manifestanților și va veni cu un răspuns la ele. În opinia ei, televiziunea publică reflectă obiectiv fenomenele din societate. Președinta TRM a făcut trimitere la unele materiale realizate de BBC care, potrivit ei, ar confirma faptul că Moldova 1 a reflectat echidistant protestele din septembrie.
 
Susținătorii revendicărilor Platformei Civice Demnitate și Adevăr (DA) sunt de părerea că Teleradio-Moldova a devenit o unealtă în mâinile oligarhilor influenți din R. Moldova. Protestul de luni, de lângă sediul companiei, face parte dintr-un lanț de manifestări declanșate de ei. Anterior, pe 11 septembrie, aceștia au prezentat un șir de revendicări directorului Moldova 1, Mircea Surdu, iar duminică, 20 septembrie, au organizat un marș automobilistic de protest.
Recent, au cerut timpi de antenă la TRM și simpatizanții Mișcării unioniste ”Tinerii Moldovei”.

Sursă foto: jurnal.md