Eşti aici

Jurnaliștii de la RISE Moldova - amenințați de un procuror

16 Octombrie 2015
1485 de afişări
Jurnaliștii de la RISE Moldova susțin că procurorul Pavel Vinițchi i-ar fi constrâns în timp ce se documentau, acum câteva luni, pentru un subiect despre o rețea de trafic de droguri. Investigația (DOCUMENTE SECRETE / VIDEO) Șpagă pentru droguri a fost publicată pe 12 octombrie curent pe site-ul rise.md, iar numele respectivului procuror figurează în material, fiind suspectat că ar avea legături cu un membru al rețelei de trafic de droguri.
 
Directorul RISE Moldova, Iurie Sanduța, a comunicat pentru Media Azi că procurorul a insistat ca jurnaliștii de la RISE, atunci când se documentau la subiectul cu traficanții de droguri, să semneze cu el un acord de confidențialitate. „Vinițchi a insistat foarte mult să semnăm acest acord de confidențialitate, mai ales când s-a convins că dispunem de documente importante pentru investigația noastră. Chiar și după ce am plecat de la Procuratura Chișinău la o altă instituție, același procuror a încercat prin alte persoane de la acea instituție să ne convingă să semnăm un astfel de acord”, susține Iurie Sanduța.
 
Potrivit directorului RISE Moldova, după refuzul de a semna acordul de confidențialitate presiunile din partea procurorului au continuat. De această dată, Pavel Vinițchi a depus o plângere la Centrul național pentru protecția datelor cu caracter personal. “E ciudat, pentru că tot de la el am obținut declarația de venituri și proprietăți, care conținea datele personale, inclusiv codul cadastral, CNP”, spune Iurie Sanduța.
Potrivit investigației publicate de RISE Moldova, „în mod surprinzător, în mai puțin de o lună de la arestare, interlopul Cliford a fost eliberat de procurorul Pavel Vinițchi de la Procuratura Chișinău. Motivul oficial? Un angajament secret de colaborare cu autoritățile, semnat de Cliford”. Reporterii au intrat însă în posesia unui document, potrivit căruia, ”același procuror este acuzat că ar fi primit 20.000 de euro în schimbul eliberării lui Cliford”.