Prezumţia de nevinovăţie este garantată și de
Constituţia Republicii Moldova, care prevede că „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”.
Prezumţia nevinovăţiei, pe lângă normă juridică, mai este și normă profesională jurnalistică. Bunăoară,
Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova precizează că „jurnalistul respectă prezumţia de nevinovăţie și consideră că orice persoană este nevinovată până la pronunţarea unei sentinţe definitive și irevocabile împotriva sa”. Dar, citind ceea ce scriu mai mulți jurnaliști, constatăm că normele există pentru a fi încălcate.
Ar fi bine ca și jurnaliștii, și noi, cititorii, să cunoaștem că în jurisprudenţă există trei termeni care definesc statutul juridic al persoanei aflate sub urmărire – „bănuit”, „învinuit” și „inculpat”. Bănuitul, de exemplu, în conformitate cu
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, „este persoana fizică faţă de care există anumite probe că a săvârșit o infracţiune până la punerea ei sub învinuire”. Învinuitul, potrivit aceluiași Cod, „este persoana fizică faţă de care s-a emis o ordonanţă de punere sub învinuire”, iar învinuitul în privinţa căruia cauza a fost trimisă în judecată se numește inculpat. Și doar dacă persoana în privinţa căreia sentinţa a devenit definitivă are statut de condamnat.
În fond, nouă, cititorilor, ne pasă mai puțin de cum îl va numi jurnalistul pe eroul său. Dar ceea de ce trebuie să ne pese e ca jurnalistul să ne informeze, inclusiv despre delicte. Să ne informeze, nu să dea verdicte! Să reiterăm: jurnalistul nu este cel care stabilește cine este criminal, de altfel, ca și poliţia sau procuratura. Judecătorul are această prerogativă exclusivă. Până la pronunţarea unei sentinţe definitive, oricine este bănuit, învinuit sau inculpat, se află sub protecția prezumţiei nevinovăţiei. Jurnaliștii, însă, uită (sau nici nu au știut?) acest lucru și deseori consideră că sunt în drept să prezinte bănuiții drept făptuitori. Iată câteva exemple din multitudinea de care, pur și simplu, se sufocă mass-media, dar, mai ales, noi, beneficiarii produselor mediatice. Deși-s multe exemple, ele nu-s toate și, lucru cu totul alarmant, au fost spicuite din presă pe parcursul a doar jumătate de lună august 2015.
Așadar, pe 12 august portalul
Ziarulnational.md scria: ”Ucigașul mamei ziaristului Dmitri Ciubașenco a fost trimis în judecată. Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a unui cuplu de concubini din capitală de omorul unei bătrâne. Crima a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, pe strada Dimo din capitală, când un vecin de-al victimei, împreună cu concubina sa, au pătruns în locuinţa femeii, care era mama jurnalistului Dmitri Ciubașenco. În urma unui conflict, bătrâna, în vârstă de 75 de ani a fost lovită cu un scaun și a decedat pe loc. Inculpatul, în vârstă de 53 de ani, şi concubina acestuia, în vârstă de 29 de ani, sunt învinuiţi de omor intenţionat, săvârşit cu deosebită cruzime. Dacă instanța de judecată îi va găsi vinovați, aceștia riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă”.
Să reținem: cauza penală abia a fost expediată în instanța de judecată, iar autorul subiectului a și decis cine-i ”ucigașul”. Nu-i vorbă, până la urmă instanța ar putea să dea un verdict final identic cu cel al publicației. Dar, pe de o parte, nu publicațiile trebuie să dea verdicte și, pe de altă parte, ce se întâmplă, dacă instanța stabilește nevinovăția ”ucigașului”?!
Pe 17 august 2015, alt portal –
Realitatea.md, ne informa: ”Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova, REȚINUT în Sankt-Petersburg pentru uciderea unui vânzător”. Cu siguranță, tânărul a fost reținut nu ”pentru uciderea unui vânzător”, ci pentru că era bănuit de uciderea unui vânzător, deoarece, în continuarea subiectului, aflăm că ”Oamenii legii desfășoară ancheta pentru a stabili motivul crimei”. Deci, ancheta nu este încă finalizată, dosarul n-a ajuns pe masa judecătorilor, iar reporterul a decis deja cine-i criminalul.
În aceeași zi de 17 august
Timpul.md anunța: ”Directorul unui gimnaziu din Drochia, reţinut pentru trafic de influenţă”, ca, mai departe, să ne comunice că ”Bărbatul a fost recunoscut în calitate de bănuit şi reţinut pentru 72 de ore” și că ”Dacă va fi găsit vinovat, directorul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale”. Prin urmare, corect ar fi fost dacă autorul scria că directoru-i reținut fiind bănuit de trafic de influență și nu ”pentru trafic de influenţă”, acest lucru urmând să-l stabilească instanța.
Portalul
Unimedia.info a fost și mai categoric, scriind despre același subiect: „900 de euro şi 500 de lei. Atât a cerut un director de gimnaziu în schimbul la o diplomă de BAC”. Este ridicol sa-ți învinovățești protagonistul, ca mai apoi să adaugi: ”Dacă va fi găsit vinovat, directorul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime de la 60.000 la 80.000 de mii de lei”.
Pe 18 august, portalul
Politik.md, fără ezitare, ne convingea: ”Oferea vize moldovenești cu 4 mii de euro. Cetățean din Liban – prins de procurori”. Mai apoi urma să aflăm că, de fapt, cetățeanul din Liban ”a fost prins în flagrant delict de către ofiţerii şi procurorii anticorupţie, fiind bănuit de trafic de influenţă. Acesta cerea 4 mii de euro de la un conaţional al său, aflat la acel moment în Liban, spunând că poate obține perfectarea şi eliberarea vizei moldoveneşti”. Deci, este vorba de un cetățean bănuit că ar fi încercat să obțină perfectarea unei singure vize. Citim în continuare că ”Cetăţeanul străin a fost reţinut pentru 72 de ore. El şi-a recunoscut vina şi se află acum în Izolatorul de urmărire penală al CNA”, iar ”Dacă va fi găsit vinovat, libanezul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime de la 60 de mii – la 80 de mii de lei”.
Portalul, probabil, a considerat informația oferită de organele de drept, precum că cetățeanul străin ”şi-a recunoscut vina”, suficientă pentru ca, în locul judecătorului, să-l învinuiască de comercializarea vizelor. Asemenea texte de presă trebuie să ne pună în gardă. Autorul subiectului, se vede, nici pentru un moment, înainte de a scrie, nu s-a gândit că, poate, bănuitul a fost forțat să recunoască o vină, pe care nu o poartă. Luând în calcul practicile sovietice de care ne-am îndepărtat, însă nu cât trebuie, la orice te poți aștepta. Este de datoria jurnalistului să pună la îndoială orice informație pe care o deține și, dacă nu-și face datoria, să punem noi, cititorii, la îndoială ceea ce scrie jurnalistul.
Același portal (
Politik.md) în aceeași zi de 18 august, ”făcea dreptate” în alt caz: ”Un hoț a fost găsit de poliție ascuns în dulapul locuinței în care a intrat să fure bunuri”. Și mai departe: ”Inspectorii de patrulare din Bălți au fost alertați de o tânără, precum că o persoană necunoscută a pătruns în casă cu intenția de a fura”. Tânăra consideră că persoana avea ”intenția de a fura”, inspectorii de patrulare o rețin, iar portalul decide că-i ”hoț” și adaugă: ”Suspectul nu este la prima abatere de la lege, iar în locuință a pătruns cu scop de sustragere a bunurilor” [11]. Este unul din desele cazuri când, după lecturare, te întrebi: dacă există jurnaliști, la ce ne-ar mai trebui judecători?!
Data de 22 august a excelat prin verdicte date de reporteri.
Unimedia.info mai întâi afirma una - ”Un tânăr, reținut pentru comercializarea ilegală de arme și muniții aduse din stânga Nistrului”, ca mai apoi să afirme alta – ”Un chișinăuian de 24 de ani, este suspectat de comercializarea ilegală a armelor și muniţiilor pe teritoriul țării”.
Portalul
Publika.md a mers și mai departe: ”Regiunea transnistreană ca sursă de arme ilegale. Poliţia a capturat un dealer”. După ce-l califică pe bănuit drept ”dealer”, portalul revine la normalitate și ne spune că-i vorba, totuși, de un suspect ”reţinut în timp ce îi transmitea ofiţerului sub acoperire o armă pe care o vindea la un preţ de 800 de euro. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă până la şapte ani de închisoare”.
Pentru jurnaliști luna august este una ”moartă”, adică, nu abundă în evenimente relevante pentru public. În zilele de week-end ”foamea informațională” se resimte și mai mult. E un motiv, din care despre unele și aceleași întâmplări, cazuri, situații scrie majoritatea instituțiilor mediatice. Astfel se explică faptul că sâmbătă, 22 august, două informații parvenite de la organele de drept au fost mediatizate masiv. Prima se referea la un furt de metal descoperit de poliție, iar a doua – la un tânăr din Floreşti, suspectat de acţiuni perverse faţă de minori. Orice temă are dreptul la viață. Contează cum este reflectată. Cele două teme au fost abordate de către majoritatea reporterilor identic, adică fără a lua în seamă prezumția nevinovăției. Vom face economie de text și de timp și vom argumenta prin exemplele a șase instituții mediatice cum au reflectat prima temă:
Unimedia.info: ”Au furat 26 de tone de metal de pe teritoriul unei firme. Valoarea prejudiciului este de 129.000 de lei. Doi bărbaţi cu vârstele de 47 ani şi respectiv 64 ani au fost reţinuţi pentru faptul că ar fi furat metal în sumă de peste 129 000 de lei, de pe teritoriul unei firme din sectorul Ciocana”.
Realitatea.md: ”Doi bărbați au furat 25 de tone de metal de la o firmă din sectorul Ciocana. IATĂ ce pedeapsă riscă”.Doi bărbaţi cu vârstele de 47 ani şi respectiv 64 ani au fost reţinuţi pentru faptul că ar fi furat metal în sumă de peste 129 000 lei, de pe teritoriul unei firme din sectorul Ciocana”.
Ziarulnational.md: ”LOVITURA de PROPORȚII pe care doi bărbați au aplicat-o unei firme din capitală. Au fost însă PRINȘI. Doi bărbaţi cu vârstele de 47 şi, respectiv, 64 de ani au fost reţinuţi de poliția capitalei pentru că ar fi furat metal în sumă de peste 120 de mii de lei de pe teritoriul unei firme din sectorul Ciocana”.
Publika.md: ”Au furat zeci de tone şi acum riscă ani de puşcărie. Poliţia le-a intuit schema. Poliţia a reţinut doi bărbaţi, de 47 şi, respectiv, 64 de ani, pe care îi suspectează de săvârşirea furtului”.
Deschide.md: ”Doi bărbaţi au furat peste 25 de tone de metal. Doi bărbaţi cu vârstele de 47 ani şi respectiv 64 ani au fost reţinuţi de către angajaţii Inspectoratului de Poliţie Ciocana al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, pentru faptul că ar fi furat metal în sumă de peste 129 000 lei, de pe teritoriul unei firme din sectorul Ciocana, transmite serviciul de presă al Poliției din Chișinău”.
Jurnal.md: ”Doi bărbaţi din capitală, reţinuţi de poliţie; Ar fi furat aproape 26 de tone de fontă”.
Să observăm ceea ce se observă de la o poștă: primele cinci portaluri au abordat tema din fotoliul judecătorului și doar jurnal.md – de la masa jurnalistului. Pe 26 august, însă, într-un caz similar, același portal Jurnal.md ” a uitat” de prezumția nevinovăției și scria într-un subiect următoarele: ”Şi-a înjunghiat patronul deoarece era nemulţumit de salariu. Nemulţumit de salariul pe care l-a ridicat la sfârşitul lunii, un bărbat de 61 de ani şi-a înjunghiat patronul. Incidentul a avut loc pe strada Belinski din municipiul Bălţi, unde victima de 54 de ani, care deţine o companie de transport a fost înjunghiată în abdomen de un angajat. Suspectul a fost reţinut în scurt timp după comiterea infracţiunii, iar dacă va fi găsit vinovat acesta riscă amendă de până la opt mii de lei sau până la trei ani de închisoare”.
La fel a procedat majoritatea instituțiilor mediatice: ”Ceartă cu urmări grave la Bălți. Un subaltern și-a înjunghiat patronul”; ”S-a întâmplat la Bălți! Un bărbat și-a înjunghiat șeful, fiind nemulțumit de salariu”; ”Şi-a înjunghiat şeful din cauza salariului mic”.
Rareori când autorii unor asemenea subiecte fac trimitere la sursa informației care, de altfel, ar fi și remediul împotriva erorilor. E una când zicem: ”Potrivit poliției, doi bărbați au furat 26 de tone de fontă” și cu totul alta, când scriem, fără drept de apel, că ”doi bărbați au furat...”. Dacă scriem astfel trebuie să ne asumăm consecințele, iar acestea pot fi multe și toate grave. Iată doar câteva: posibil, discredităm un om care, ulterior ar putea fi achitat de instanță; posibil, omul discreditat să ne cheme în judecată pentru că l-am discreditat; mințim, cu siguranță, cititorul/ascultătorul/telespectatorul care va trebui altcăndva să se ferească de noi și să caute pe altcineva, care nu-l minte or, fără beneficiari mass-media își pierde legitimitatea și motivația existenței; inoculăm cititorului că o valoare universală, încetățenită de 800 de ani (prezumția nevinovăției), poate fi sfidată și neglijată, ca pe timpurile de tristă faimă când dictatorul și nu legea decidea cine-i vinovat etc., etc.
Ignorarea prezumției de nevinovăție este o mare problemă pentru jurnalismul autohton și nu devine catastrofă doar pentru că mai sunt jurnaliști care fac jurnalism. Iată un exemplu demn de urmat: ”9 ani de închisoare pentru că și-ar fi omorât tatăl în bătaie”. Citim titlul și, primul gând e că autorul suflă în iaurt. Citim, însă, mai departe și totul revine la normalitatea necesară: ”Un bărbat din raionul Briceni a primit 9 ani de detenție în penitenciar de tip închis pentru omorul propriului tată. Inculpatul, fiind des în stare de ebrietate își bătea cu regularitate tatăl. Sentinţa este cu drept de atac conform prevederilor legale”. Este un subiect din 10 august. Autorul lui a procedat așa cum se cuvine. Până nu există un verdict final formula corectă este ”și-ar fi...”. Atare subiecte, însă, scrise cu toată acuratețea, sunt mai puține la număr decât cele care ignoră valori și norme. Cu atât mai multă precauție ne trebuie când le întâlnim. Și, ca să nu pierdem timp, bine ar fi să citim doar titlul și finalul subiectelor de genul acesta. Dacă titlul și finalul intră în conflict cu logica să căutăm ceva mai demn de atenția noastră decât ceea ce ne propune un reporter vinovat față de prezumția nevinovăției.
Ro
En
Рy