Ro
En
Рy
jurnalistă la postul de radio Europa Liberă,
coordonatoare de programe la Asociaţia pentru Politică Externă
Ofensiva informațională a Federației Ruse a fost prezentă în spațiul post-sovietic pe toată perioada de după destrămarea URSS, dar de cele mai multe ori aceasta era percepută de autoritățile noilor state independente drept un soft-power aproape inocent al Moscovei care se încadra în principiile democrației și libertății de expresie. Puține au fost statele care au luat măsuri din start pentru a-și proteja spațiul informațional, iar experții consideră că acesta a și fost unul dintre factorii care a făcut în timp diferența dintre situația în care se află acum Țările Baltice, pe de o parte, iar pe de altă parte, Ucraina și R. Moldova.
În ultimii ani, Rusia a început să-și consolideze și să extindă acest „soft-power”, pe fundalul corupției, nepăsării sau complicității autorităților din fostele republici sovietice, iar în Vest – folosindu-se de convingerea occidentalilor că libertatea de expresie este intangibilă. Problema a început să fie conștientizată ca un pericol global abia odată cu anexarea Crimeii de către Rusia și agresiunea din Donbass, când componenta propagandistică și cea de dezinformare au fost practic vârful de lance al atacului asupra Ucrainei.
De ce este nocivă propaganda?
Ramunas Bogdanas, editorialist extern la agenția de știri Delfi din Lituania: „Cea mai bună apărare a unui stat sunt cetățenii lui – cetățenii motivați, activi și care se simt parte a acestui stat. A slăbi acest cel mai bun element al securității statului este de fapt sarcina principală a celor care sunt rău intenționați în raport cu statul respectiv. Și din acest punct de vedere reușita protecției statului ca atare depinde direct de dominarea și controlul asupra propriului spațiu informațional.”
Peter Pomerantsev, jurnalist, analist politic din Marea Britanie: „Kremlinul vede informaţia ca pe un instrument care să demoralizeze cealaltă parte, în așa fel încât să o anihileze. Este o abordare strict în termeni militari”.
Daisy Sindelar, directoarea regională a Radio Europa Liberă/Radio Libertatea: „În timp ce pe plan intern propaganda rusească pune accent pe crearea unei imagini de popor excepțional, de cultivare a sentimentului de mândrie națională și a ideii că rușii sunt o națiune grozavă, în alte țări aceasta acționează pentru a demola unitatea națională și a scinda societatea.”
Grigori Perepelîţea, expert în politică externă și securitate, Kiev: „Războiul hibrid urmărește nu atât victoria, cât crearea haosului pe teritoriul inamicului și, cel mai important, crearea haosului în opinia publică – când propriii cetățeni vor lupta împotriva propriei țări, de partea Rusiei.”
Alex Grigorievs: „Toată această otravă, tot acest lichid toxic care curge din posturile de televiziune și de pe site-urile rusești este parte a unei concepții sau a unei ideologii mai ample. Aceasta este ideologia „Lumii Ruse” (Russkii Mir) - un pericol pentru toți vecinii Rusiei și o amenințare pentru pacea în lumea întreagă. Și această amenințare trebuie luată foarte în serios. Războiul informațional nu este o metaforă, ci este una din fazele războiului. Dacă războiul informațional este pierdut, atunci vine următoarea etapă – soldați, tancuri, acapararea de instituții publice, tot ce am văzut în Crimeea și apoi în Donbass.”
Cum acționează propaganda?
Metodele prin care acționează propaganda rusească nu sunt nici noi, nici originale. Ideologii și strategii de la Kremlin au recondiționat metodele elaborate încă începând cu anii 30 ai secolului trecut și le-au adaptat la noile tehnologii. Noua concepție a securității naționale a Federației Ruse spune că prioritatea politicii externe a Rusiei este spațiul post-sovietic, unde intră și Ucraina, și Georgia, și Țările Baltice și R. Moldova. Principalele pârghii menționate în strategie sunt diplomația economică – pe care o resimțim cu toții: Țările Baltice prin așa-numitele războaie de cașcaval, R. Moldova, Georgia și Ucraina prin embargouri la vinuri, fructe și carne. Așa înțelege Rusia diplomația economică. A doua prioritate este sfera informațională globală. În plus, Concepția subliniază obligația de a apăra drepturile concetățenilor ruși peste hotare – este o noțiune foarte abstractă care poate fi interpretată chiar absurd, de văzut, din nou, exemplul Crimeii și Donbassului.
Ramunas Bogdanas, editorialistul de la Delfi, spune că Ministerul Apărării al Lituaniei are un departament specializat pe analiza informațiilor și, în urma monitorizărilor, specialiștii de acolo au identificat 10 domenii care sunt prioritar atacate din punct de vedere informațional de Rusia. Aceste domenii sunt mai mult sau mai puțin valabile și în alte țări, inclusiv R. Moldova.
Ținta numărul unu este istoria Lituaniei, urmată de încercările de a discredita forțele armate, apoi UE și NATO, ca instituții. A patra țintă este calitatea Lituaniei de membru NATO – se povestește cât de rău este asta și cât de mult costă. Al cincilea subiect sunt relațiile nu fără probleme dintre Lituania și Polonia. Alte ținte sunt cultura, sportul, energetica (un domeniu în care Lituania a progresat spectaculos în ultimii ani). Se speculează de asemenea oprimarea vorbitorilor de limbă rusă.
Tehnici de dezinformare și manipulare
Ramunas Bogdanas recomandă instituțiilor de presă prudență maximă în preluarea știrilor din presa rusă. O știre eronată sau falsă poate crea o stare de spirit defavorabilă în societate. De exemplu, agenția lituaniană Delfi a citat o declarație a secretarului general al NATO, precum că acceptarea Lituaniei în Alianță a fost o greșeală. Știrea a fost puternic tirajată și comentată în sensul că NATO a abandonat Lituania în fața pericolului rusesc. Spre seară, s-a constatat că oficialul NATO nu făcuse astfel de declarații, știrea a fost dezmințită, dar foarte puțină lume a mai văzut corectura – scopul urmărit de propaganda rusă fusese atins.
Un alt fenomen asupra căruia trebuie atrasă atenția sunt comentariile la știri și articole. La unul dintre articolele scrise de DELFI despre militarii lituanieni în Afganistan 62 la sută dintre comentarii erau negative și 38 la sută – pozitive. La o analiză mai atentă a serviciilor speciale de la Vilnius s-a văzut că jumătate dintre comentariile negative, adică vreo 30 la sută din total, au fost scrise de patru persoane.
O altă pârghie este inducerea unei stări de nihilism a oamenilor în raport cu propria istorie, când se spune că țara lor e mică, ei nu pot fac nimic de unii singuri. O altă teză care se încearcă să fie indusă cu insistență de propaganda rusă este că la putere în țară sunt doar hoți, că aceștia nu merită să conducă, că lucrurile merg din ce în ce mai prost și că cei de la putere trebuie debarcați.
Plus că se încearcă să se demonstreze faptul că Țările Baltice, Ucraina, R. Moldova au istorie comună cu Rusia. Și atunci când Putin spune că Ucraina nici măcar nu este un stat, pentru că istoric ține de fapt de Rusia – este punctul final al acestei strategii care este foarte eficientă atunci când trebuie să-ți legitimezi pretențiile față de alt stat: ”Păi și în secolul 12-13 aici erau rușii, așa că noi nu facem altceva decât să revenim acasă la noi”. Același rol îl are și menținerea monumentelor lui Lenin și a altor activiști din perioada respectivă – rolul de ancoră în trecutul sovietic și de loc marcat ca sferă de influență unde Rusia va aspira mereu să revină.
Informația folosită ca armă de către Kremlin a devenit subiectul unei cărți pe care ziaristul, producătorul TV și analistul politic britanic Peter Pomeranțev a publicat-o la editura Faber. Cartea despre mediile de informare rusești, întitulată „Nimic nu este adevărat și totul este posibil”, analizează modul în care Kremlinul a transformat informația, cultura și banii într-o armă împotriva Occidentului. Potrivit autorului, şmecheria cu un post precum Russia Today este ca de fapt exploatează ideea occidentală și democratică a libertății de expresie - Kremlinul o folosește ca să dezinformeze.
”Kremlinul nu folosește numai această „armă”, cea a dezinformării, mai are și altele în arsenal. Pentru Statele Unite și mai ales pentru Marea Britanie are banii, folosirea elitelor financiare și politice, care pot să răspândească niște mesaje „ghidate” de la Moscova în mediile de informare occidentale”, scrie Pomeranțev.
În opinia fostului director al NDI la Chișinău, expertul leton Alex Grigorievs, ”războiul informațional nu este o metaforă, ci este una din fazele războiului. Dacă războiul informațional este pierdut, atunci vine următoarea etapă – soldați, tancuri, acapararea de instituții publice, tot ce am văzut în Crimeea și apoi în Donbass”.
„Acum, că sunt în vizită în Moldova, mi-e tare teamă pentru această țară, spune Alex Grigorievs. Mi-e teamă pentru că mie mi se pare că războiul informațional aici nici măcar nu a fost observat. Acesta a fost pierdut încă înainte de a fi fost observat. Aici specificul locului este că autoritățile adoptă de cele mai multe ori politica struțului în raport cu problemele care apar: „Haideți să nu observăm problema, poate trece de la sine”. Da, uneori se întâmplă să și treacă, e adevărat, dar mie mi se pare că această problemă trebuie observată, trebuie tratată cu toată seriozitatea, mai ales că aici alături este și Transnistria, o de facto enclavă ostilă, și trebuie întreprinse măsuri”, spune Alex Grigorievs.
Ce-i de făcut?
Până a veni cu sugestii la cum putem să ne protejăm de manipulare, vom încerca să facem o radiografie succintă a situației pe moment din R. Moldova:
- Cetățeanul de rând este de unul singur față în față cu propaganda rusească și este dezarmat în fața manipulării și dezinformării fie aceasta de „export” sau autohtonă.
- Propaganda rusească acționează absolut liber, prin zecile de posturi radio și TV retransmise fără niciun fel de filtru, iar autoritățile au fost luate pe nepregătite, „dormind”. Practic acestea nici nu au observat că statul este ținta unei agresiuni mediatice și că este amenințată însăți existența R. Moldova ca stat.
- Instituțiile statului, autoritățile nu au prea multe pârghii legislative pentru a face ordine în domeniul audiovizualului. Iar clasa politică, care ar trebui să vină cu soluții pentru această situație, cu legi noi și eficiente, a preferat să profite de context și, împreună cu clanurile oligarhice, a subordonat fenomenul manipulării mediatice propriilor interese.
- Corupția, incompetența sau chiar complicitatea clasei politice a făcut ca Republica Moldova să aibă imunitate zero la virusul propagandei externe. Mass media, iar cea din R. Moldova în mod special, este o cutie de rezonanță care adesea fără discernământ amplifică propaganda și manipularea.
- Adoptarea unui nou Cod al Audiovizualului, elaborat de experți cu susținerea UE încă în 2011 și trecut de Parlament pe linie moartă. Acum acesta este înregistrat din nou ca inițiativă legislativă, din luna martie, doar că are puține șanse să ajungă în discuție, având în vedere situația politică instabilă și dezinteresul clasei politice pentru acest subiect.
- Crearea unor surse alternative, în limba română, dar și regionale în limba rusă, cu suportul unor instituții de presă internaționale și a Uniunii Europene. Crearea de alternative reale – re-aducerea în spațiul mediatic al R. Moldova a TVR-ului și a televiziunilor din Occident.
- Preluarea experienței din Țările Baltice, Polonia, Ucraina. Unul din mecanismele foarte eficiente cu rezultate bune în Ucraina a fost crearea portalului StopFake.org, care scoate la iveală și dezminte informații false și denaturate ale propagandei ruse.
- Țările Baltice au subdiviziuni analitice în cadrul ministerelor Apărării, specializate pe analiza fenomenelor din spațiului informațional.
- Una din cele mai eficiente metode de anihilare a efectelor propagandei în Țările Baltice, sunt rapoartele periodice ale serviciilor de securitate naționale, care fac publice periodic organizațiile, instituțiile și persoanele care acționează în țările respective în interesul și cu finanțarea Federației Ruse. Informația este publică și este oferită mass mediei, constituind un mecanism eficient care atrage atenția societății, chiar dacă uneori se lasă cu scandaluri.
- În Letonia a fost recent publicat un studiu despre felul în care ajung banii rusești în această țară, cum și cui sunt distribuiți. Studiul a fost făcut de o organizație neguvernamentală care face investigații jurnalistice. Aceste studii nu trec fără impact – sunt luate la cunoștință de serviciile de securitate, de instituțiile statului și se iau măsuri.
- Țările Baltice au și experiența interzicerii retransmiterii posturilor rusești de televiziune pe teritoriul național. Principiul libertății presei este unul intangibil. Altceva este cu libertatea discursului instigator la ură, a limbajului criminal și a apelurilor la violență.
- Politicienii și experții din organizațiile neguvernamentale trebuie să discute cu societatea, iar mass media să ofere pluralism de opinii și voci.
- Trebuie să se atragă atenția oamenilor la propriile lor probleme și să fie încurajați să ceară socoteală autorităților. Este cel puțin ciudat când locuitorii din satele moldovenești, sate care sunt într-o stare deplorabilă în marea lor majoritate, spun că principala lor problemă și îngrijorare este cea a migranților sirieni – se vede clar că sunt idei împrumutate din propaganda care vine de la TV. Astfel este deturnată atenția oamenilor de la problemele lor reale.
- Trebuie încurajată și dezvoltată gândirea critică în societate, obișnuința de a lua informația din mai multe surse, de a o compara și a face propriile concluzii.
- Oferirea de alternative informaționale de bună calitate. Am menționat un pic mai sus - re-aducerea TVR și a televiziunilor din Occident, crearea de rețele regionale în limba rusă finanțate din Occident.
- Creșterea calității jurnalismului, profesionalizarea jurnaliștilor, responsabilizarea patronilor de media.
__________
Acest material este publicat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.
