Ro
En
Рy
expert media
Organizaţiile de media au insistat timp de mai mulţi ani pe adoptarea unor modificări la Codul audiovizualului de natură să scoată la lumină beneficiarii adevăraţi ai companiilor de media. După foarte multe eforturi, atât ale organizațiilor profesionale din Moldova, cât şi ale structurilor internaţionale, aceste amendamente au fost votate. Spiritul legii spune că monopolizarea resurselor media este interzisă şi se fixează anumite limite. Problema este că aceste modificări au avut efectul exact invers celui scontat. În realitate s-a înregistrat o concentrare puternică a presei în mâinile unei singure persoane, care mai deţine şi controlul pieţei de publicitate. De ce s-a întâmplat acest lucru şi de ce a fost nevoie de aceste amendamente?
Scurt istoric
Încă în Declaraţia de Independenţă Republica Moldova şi-a anunţat drept obiectiv prioritar trecerea la relaţiile economice de piaţă. La începutul anilor `90 ai secolului trecut presa moldovenească era constituită din televiziunea naţională, Radio Moldova cu cele două canale ale sale, precum şi câteva ziare. Timp de aproximativ 20 de ani piaţa audiovizuală din Republica Moldova s-a aflat sub presiunea acţiunilor de dumping exercitate din exterior. Conform normelor europene, chiar şi avansul tehnologic al firmelor concurente din exterior poate fi calificat ca şi acţiune de dumping. Abia în 2009 Republica Moldova a cunoscut apariţia a 2 televiziuni care aveau o bază tehnică şi tehnologie modernă. Nici acum însă, după investiţii fără precedent, controlul pieţei nu a slăbit, iar monopolul asupra reţelelor de distribuţie este controlat atât economic, cât şi politic.
Piaţa de televiziune în Moldova s-a dezvoltat în mod haotic, în principal fără intervenţia statului şi în mod logic fără un concept. Singura intervenţie a statului a fost în distribuţia frecvenţelor terestre, un drept pe care şi l-a asumat fiind impus mai mult de calitatea de proprietar al acestora. Două instituţii ale statului au fost create prin cererea tot mai mare de frecvenţe radio şi TV. Astfel au apărut ANRTI (Agenţia Naţională pentru Reglementare în Telecomunicaţii), menirea căreia este identificarea frecvenţelor şi coordonarea lor cu statele vecine, şi CCA (Consiliul Coordonator al Audiovizualului), autoritate autonomă ce reglementează audiovizualul moldovenesc, dar care şi-a asumat un rol formal şi marginal de repartizare a licenţelor de emisie. Ineficienţa în activitatea CCA a condus la politizarea şi monopolizarea excesivă a domeniului.
Piaţa de televiziune, la fel ca şi producţia independentă de televiziune se află încă într-un stadiu incipient în Republica Moldova. Apropierea politică de Uniunea Europeană a început un nou capitol de performanţă pentru actualii şi viitorii actori de pe piaţa moldovenească. Cel mai mare impediment al apariţiei şi dezvoltării pieţei de televiziune a fost percepţia deformată a clasei politice asupra conceptului de televiziune, atât ca funcţie, cât şi ca afacere. Privită ca un instrument perfect de manipulare, televiziunea a fost exploatată la maxim fără obligaţia unor mari investiţii.
Factorul politic
Republica Moldova a fost invadată într-un timp relativ scurt de un număr exagerat de posturi tv străine, care, cu ajutorul partenerilor locali, în principal lideri sau partide politice, au dezvoltat redacţii mici, preocupate în special de producţia unor buletine de ştiri înserate în programele generale ale acestor posturi. A fost formula perfectă rezultată din îmbinarea interesului politic cu cel economic. În consecinţă, Republica Moldova nu a creat niciun fel de premize pentru apariţia unei pieţe autentice de televiziune bazată pe libera concurenţă. În Republica Moldova afacerile în televiziune sunt privite la fel ca şi vânzările angro, în care venitul trebuie să fie imediat şi triplu, iar măsurările de audienţă sunt formale, aproximative şi selective, limitând accesul la resursele de publicitate a aproximativ 50 la sută din piaţă.
Controlul politic al pieţei de televiziune nu a fost posibil fără Consiliul Coordonator al Audiovizualului, autoritate constituită pe criterii politice, şi care se transformă uşor în instrument de control al pieţei şi ermetizării ei. Orice intrare pe piaţă este puternic obstrucţionată la toate fazele; obţinerea licenţelor de emisie, distribuţie şi acces la publicitate.
Concurenţa pe piaţa tv din R. Moldova a sporit în mod vizibil după schimbarea puterii politice în 2009, dar şi ca urmare a unor investiţii fără precedent. În 2010, şi-au început activitatea Jurnal TV şi Publika TV. Cele două televiziuni au provocat o adevărată revoluţie pe piaţa tv moldovenească, atât sub aspect editorial, cât şi financiar. Tot în 2010, postul tv Prime, care retransmite în R. Moldova postul public al Federaţiei Ruse, a fost forţat să investească masiv pentru a mima o minimă conformare cu legislaţia internă, ghidat şi de scopul obţinerii unei noi licenţe de emisie. În consecinţă, piaţa tv a devenit puternic monopolizată, publicitatea direcţionată, iar măsurările de audienţă - criticate de foarte multe posturi tv.
Mai multe întrebări pentru CCA
Consiliul Coordonator al Audiovizualului, instituţia care are ca obiectiv de activitate gestionarea autonomă a domeniului audiovizualului, este vârful de lance al intereselor politice în acest complicat joc de şah. Să revenim la modificările operate în Codul Audiovizualului şi efectele sale imediate. General Media Group Corp. şi Radio Media Group Inc., având ca unic proprietar pe Vlad Plahotniuc, deţin patru televiziuni şi trei posturi de radio pe care controversatul om de afaceri le-a ascuns, de-a lungul anilor, în spatele unor companii off-shore. Este vorba despre posturile TV: Publika TV, Prime TV, Canal 2 şi Canal 3, dar şi posturile de radio Publika FM, Muz FM şi Maestro FM. Chiar dacă legea spune, prin Art. 66, alin. 3 că ”o persoană fizică sau juridică poate deţine cel mult cinci licenţe de emisie în aceeaşi unitate administrativ-teritorială sau zonă, fără posibilitatea de a deţine exclusivitatea”, CCA nu consideră acest fapt o problemă şi face referinţă la alin. 4, care stipulează că ”o persoană fizică sau juridică, din ţară sau străinătate, poate fi investitor sau acţionar majoritar, direct sau indirect, la cel mult 2 radiodifuzori de diferite tipuri”. Problema se rezumă doar la definiţia radiodifuzorului oferită de Codul Audiovizualului. Deci, câte licenţe poate deţine o singură persoană – 2, câte stabileşte legea, sau 10, cum interpretează CCA?
Să stabilim un lucru. Modificarea Art. 66 din Codul Audiovizualului a avut ca obiectiv evitarea monopolizării presei şi cunoaşterea beneficiarilor finali ai instituţiilor media. Şi vreau să subliniez în mod repetat, ai instituţiilor media, nu ai radiodifuzorilor. Chiar dacă nu sunt jurist o sa încerc să explic celor care nu vor să înţeleagă cum trebuie interpretat Art. 66 din Codul audiovizualului. La punctul 1 - Radiodifuzorii privaţi se pot constitui de către persoane fizice şi persoane juridice, (Art.66 al.(2) modificat prin LP28 din 05.03.15, MO105-109/01.05.15 art.179; în vigoare 01.11.15) legea stabileşte că un radiodifuzor poate fi constituit de o persoană fizică sau de o persoană juridică, separat sau prin asociere, constituindu-se la rândul lor într-o terţă persoană juridică. Mai simplu vorbind, acest articol din lege stipulează cine pot fi fondatori ai unui radiodifuzor privat. Legea nu limitează pe nimeni aici. La punctul 3 - O persoană fizică sau juridică poate deţine cel mult cinci licenţe de emisie în aceeaşi unitate administrativ-teritorială sau zonă, fără posibilitatea de a deţine exclusivitatea. Codul audiovizualului stabileşte prin acest articol limitele maxime admise pentru a evita concentrarea frecvenţelor în mâna unei PERSOANE FIZICE sau juridice. Trebuie să specificăm că legea nu face diferenţa dintre radio şi TV, astfel că numărul de licenţe, indiferent de domeniul de activitate nu poate depăşi cifra 5. Pentru că o persoană fizică nu poate deţine o licenţă de emisie, codul produce în aparenţă o eroare, dar presupusa gafă face trimitere exactă la pericolul concentrării frecvenţelor de emisie şi indică direct că beneficiarul final poate fi o singură persoană fizică, constituită în mai multe persoane juridice. Câte persoane juridice poate constitui o persoană fizică? Un număr infinit. Și atunci … toate pot deţine câte 5 licenţe de emisie? Spiritul legii, dar şi legea în sine, spune NU. Beneficiarul final poate deţine doar 5 licenţe de emisie. Încercarea CCA de a argumenta prin faptul că posesorul licenţei de emisie este exclusiv persoană juridică e analfabetism juridic şi o interpretare voluntaristă a Codului audiovizualului. Persoana juridică are un proprietar, iar proprietarul a recunoscut că deţine 100 de procente din activele sale. Alineatul (4) din Codul audiovizualului - O persoană fizică sau juridică, din ţară sau străinătate, poate fi investitor sau acţionar majoritar, direct sau indirect, la cel mult 2 radiodifuzori de diferite tipuri - obligă CCA să privească acest articol din cu totul altă perspectivă, sau, dacă vreţi, din perspectiva spiritului legii. Ce ar însemna aceasta? E simplu: o persoană fizică poate crea una sau două persoane juridice care vor solicita licențe de emisie, iar persoana fizică care le-a creat, prin participare directă sau INDIRECTĂ, prin persoanele juridice create mai poate deține procente neînsemnate la constituirea a încă 3 radiodifuzori. În total 5. Dar ceea ce trebuie să reținem din acest punct 4 al Art. 66 este că NIMENI, ÎN CALITATE DE UNIC PROPRIETAR, NU POATE DETINE ÎN REPUBLICA MOLDOVA MAI MULT DE 2 LICENȚE.
CCA spune că da. Dacă CCA ţinea la statutul de instituţie autonomă, atunci era obligat să ceară Parlamentului o interpretare a legii. În al doilea rând, ar fi trebuit să se adreseze în contenciosul administrativ, o instanţă de judecată care, iarăşi, ar fi trebuit să dea o interpretare juridică acestei legi şi apoi să sesizeze Consiliul Concurenţei. CCA nu a făcut nimic din toate acestea. Şi atunci, întrebarea logică este: Care e raţionamentul CCA? E vorba de o confuzie juridică sau de protecţionism economic? Problema depăşeşte cadrul regulator şi intră pe tărâm economic. Ce face CCA? Protejează o companie sau două care sunt monopoliste pe piaţă? De ce CCA permite unei singure companii să deţină patru frecvenţe de televiziune cu acoperire naţională în condiţiile când a cincea aparţine televiziunii publice? Niciun alt radiodifuzor din Republica Moldova nu mai are acoperire naţională. CCA ştie acest lucru? Este o aberaţie în fond, pentru că businessul în domeniul media pur şi simplu nu mai există. CCA nu face decât să protejeze aceste companii.
Declarațiile de proprietate au fost depuse. Ce urmează?
Chiar şi în aceste condiţii modificarea Codului Audiovizualului şi-a atins obiectivele minime. Marii jucători politici s-au descoperit. Vorbim despre Vlad Plahotniuc, despre deputatul Chiril Lucinschi şi despre Victor Ţopa - un alt jucător important, se pare deja şi pe scena politică. Problema care a rămas este dacă aceşti oameni s-au infiltrat şi în companiile mici din Republica Moldova, cele de nivel regional sau local. Acum telespectatorul şi radioascultătorul va şti exact ce tip de mesaj ascultă şi pe ce concept politic se pliază.
Piaţa moldovenească de radio şi televiziune are nevoie de un nou Cod al audiovizualului raportat la rigorile pieței. Întreaga piaţă media din Republica Moldova trebuie regândită. Momentul cel mai bun este trecerea la televiziunea digitală, dar aceasta este o altă problemă a mogulilor de presă. Republica Moldova a mimat o strategie de trecere la digital până în ultimul moment, iar CCA nu poate oferi nici azi condiţiile de licenţiere şi de acces în multiplexul social, construit pe bani publici. Sub privirile tuturor se consumă un adevărat măcel pe piaţa de televiziune pentru păstrarea controlului asupra pieţei de distribuţie şi de publicitate, iar concurenţii sunt scoşi de pe piaţă sau creaţi alţii noi pentru a mima o relativă diversitate. Din nefericire, audiovizualul va rămâne în continuare o afacere politică, iar cetăţeanul va trebui să-şi caute alte surse de informare, educaţie şi divertisment.
Ţinându-se cont de potenţa financiară a acestor companii despre care vorbeam nu va fi deloc de mirare dacă pe banii, pe investiţia statului aceste companii vor ajunge, iarăşi, să aibă cea mai bună distribuţie şi cea mai mare cotă de publicitate. Cercul se închide. Avem nevoie, pur şi simplu, de legi şi oameni care să le înţeleagă, să le citească sau să înţeleagă atunci când citesc. Chiar şi în formula în care există acum Art. 66, mie, cel puţin, mi se pare destul de clar. Dacă eşti un om bine intenţionat, atunci ştii să citeşti legea.
--------
Acest material este publicat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.
