Ro
En
Рy
onsiliul Uniunii Europene a considerat concentrarea drept una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă mass-media din R. Moldova nu este deloc întâmplător. Acolo unde există concentrare, dispare pluralismul mediatic, iar pluralismul este o normă a democrației.
Proiectul Codului audiovizualului conține, la acest capitol, mai multe prevederi. În articolul 77, ”Limitarea concentrării proprietăţii în domeniul audiovizualului”, de exemplu, alin. 1, este stipulat: ”Pentru a proteja diversitatea şi pluralismul de opinii, Consiliul Audiovizualului va limita concentrarea proprietăţii şi extinderea cotei de audienţă în domeniul audiovizualului la dimensiuni care să asigure eficienţa economică, dar care să nu genereze apariţia de situaţii dominante în formarea opiniei publice”.
Iar în alin. 4 este prevăzut că niciun radiodifuzor, cu excepţia radiodifuzorilor publici, nu poate difuza mai mult de 2 servicii de programe în aceeaşi unitate administrativ-teritorială de nivelul doi sau în acelaşi municipiu.
Articolul 78 ”Limitarea cotei de audienţă pe piaţa serviciilor de programe” stipulează în alin. 4: ”Se consideră că o persoană fizică sau juridică deţine o situaţie dominantă în formarea opiniei publice în cazul în care cota de audienţă ponderată a serviciilor de programe ce îi sunt atribuite depăşeşte 30% din piaţa semnificativă”.
Același articol prevede, în alin. 6, că determinarea cotei de audienţă a fiecărui serviciu de programe naţional, regional şi local se face anual, prin media cotei de audienţă înregistrate în cursul anului respectiv, pe toată durata de difuzare.
Iar conform alin. 7, Consiliul Audiovizualului iniţiază procedura de evaluare a situaţiei dominante în formarea opiniei publice a unei persoane fizice sau juridice în cazul existenţei unor indicii întemeiate privind atingerea limitei prevăzute la alin. 4.
Sper că proiectul de lege va fi îmbunătățit, atât pe parcursul audierilor publice, cât și în cadrul dezbaterilor din parlament. Totodată, o parte din recomandările Ministerului Justiției sunt rezonabile și pot fi acceptate din start; altele necesită discuții suplimentare până să fie găsite formule optime. De exemplu, atunci când a fost elaborat proiectul (2010-2011) încă nu aveam Consiliul Concurenței și, respectiv, în text figurează Agenția Națională pentru Protecția Concurenței. Există și alte momente pe care trebuie să le revedem, pentru a găsi în comun soluții și a contribui realmente la dezvoltarea domeniului pe principii democratice”.
