Reglementarea Internetului în Moldova: instrument de manipulare?

Problema reglementării Internetului se pune deja de mult timp. Deşi există pro şi contra, iar dezbaterea continuă, între timp o mare parte din ţări, inclusiv europene, au reglementat într-un fel sau altul Internetul. Moldova este, în principiu, într-o minoritate de ţări în care Internetul încă se consideră nereglementat. Şi asta oricum nu înseamnă că în Moldova poţi face orice pe Internet şi nu vei fi sancţionat. Nu, normele generale prevăzute de legislaţie îşi extind acţiunea şi asupra Internetului şi, tot în virtutea unor norme generale, se aplică şi sancţiunile de rigoare. Dar lipsa unor reglementări exprese pentru anumite cazuri şi a unui concept de reglementare a Internetului, precum şi incertitudinea care există deseori în privinţa modalităţilor de sancţionare în cazul în care încălcările de lege se fac prin Internet, plasează Moldova în lista ţărilor în care Internetul se consideră nereglementat.

Aceasta s-ar putea să fie o situaţie temporară, pentru că încercări de a reglementa Internetul se fac periodic. Nu în ultimul rând, acestea se fac sub motivul racordării la standardele internaţionale. Astfel, există o serie de tratate internaţionale care se referă la criminalitatea cibernetică, pornografia infantilă, extremism, terorism ş.a. la care Moldova este parte şi în conformitate cu care trebuie să-şi racordeze legislaţia naţională.

Anume sub acest apanaj, de racordare la standardele internaţionale, au fost iniţiate în ultimii ani mai multe proiecte de legi în domeniu. În 2013 apăreau două proiecte de lege care au trezit discuţii aprinse şi nemulţumiri. Sub presiunea societăţii civile, ele au fost retrase atunci de pe agenda Guvernului, însă unul din ele a reapărut în 2015, în formă neschimbată, pe agenda consultărilor publice ale Guvernului^[1]. Probabil, criza profundă în care s-a aflat Guvernul pe tot parcursul anului 2015 a lăsat acest proiect într-o parte.

Totuşi, întrebarea esenţială care rămâne după ce au fost lansate cele două proiecte de lege în 2013, este dacă guvernarea vrea să implementeze standarde europene, sau vrea să introducă instrumente de manipulare/cenzurare, utilizând acoperirea că racordează legislaţia la standardele europene?

Proiecte de legi contestabile
 
Să luăm, spre exemplu, una din prevederile proiectului care, după ce a fost scos de pe agenda Guvernului în 2013, a reapărut în 2015. Astfel, în conformitate cu acest proiect, Legea nr. 20-XVI din 3 februarie 2009 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice urmează să fie completată la articolul 7 cu o astfel de obligaţie pentru furnizorii de servicii: „i) să sisteze, folosind metodele şi mijloacele tehnice necesare, accesul din propriul sistem informatic la toate adresele IP pe care sunt amplasate pagini web ce conţin pornografie infantilă, promovează abuzul sexual sau exploatarea sexuală a copiilor, conţin informaţii ce fac propaganda războiului sau terorismului, îndeamnă la ură sau discriminare naţională, rasială ori religioasă, la ostilitate sau violenţă, conţin sau difuzează instrucţiuni privind modul de comitere a infracţiunilor şi sunt incluse în liste speciale, elaborate şi periodic reînnoite conform procedurii stabilite de Guvern.” La rândul său, în Codul contravenţional se introduce o nouă contravenţie, pentru ca încălcarea acestei reguli să fie sancţionată.
 
Dacă observăm, această prevedere nu este foarte clară sau previzibilă, deşi introduce obligaţii şi responsabilităţi foarte mari. Ea nu face referinţă la proceduri şi garanţii pentru ca libertatea de exprimare să fie respectată. În schimb, pomeneşte vag despre niște liste speciale şi proceduri, care vor fi stabilite ulterior de Guvern. Aşa cum este scrisă, putem înţelege că furnizorii de Internet trebuie să monitorizeze conţinutul de pe Internet pentru a executa această prevedere şi a evita răspunderea. Şi, nu în ultimul rând, în această prevedere s-a adunat tot ce vrei, de la pornografie infantilă până la discriminare naţională sau ostilitate, de parcă toate au aceeaşi greutate. Îmi pare mie, sau este o mare diferenţă între cel ce produce/plasează/favorizează pornografia infantilă, acţiuni care toate ţin de o infracţiune cu adevărat gravă care s-a săvârşit deja dincolo de aspectul promovării pe Internet, şi cel care se manifestă agresiv sau discriminatoriu contra unei etnii sau religii şi care este, bineînţeles, un om al cărui comportament nu poate fi acceptat în societatea modernă, care promovează toleranţa, dar care rămâne în zona exprimării şi nu atentează la integritatea fizică a cuiva, cel puţin, deocamdată?
 
Atunci când stabileşti obligaţii, interdicţii, sancţiuni, acestea trebuie gândite bine, expuse clar şi cu precizie. Fiecare trebuie să înţeleagă ce presupune o anumită prevedere şi atunci nu vor exista dubii şi suspiciuni de rea-credinţă.
 
Dacă e să ne referim la celălalt proiect, cel care vroia să introducă reglementarea Internetului în legătură cu combaterea extremismului şi a discursului extremist, atunci putem spune că acela era total strigător la cer^[2]. Ne-am referit şi anterior^[3] la problemele pe care le ridică redacţia actuală a Legii cu privire la contracararea activităţii extremiste, iar acel proiect făcea ca normele care deja sunt contestabile şi contravin standardelor internaţionale privind libertatea de exprimare, să devină mai puternice, iar Serviciul de Informaţii şi Securitate se făcea cel mai important actor pe piaţa blocării imediate a accesului la conţinut „extremist”.
 
Paradoxuri locale
 
Procesul de iniţiere a reglementării Internetului îşi are paradoxurile sale în Moldova. Spre exemplu, Legea Nr. 30 din  07.03.2013 cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei conține în art. 5 alin. (8) o astfel de prevedere: „Persoanele care acordă servicii de acces la reţele computerizate publice (Internet) vor asigura implementarea şi buna funcţionare a mijloacelor de filtrare a informaţiei Internetului cu impact negativ asupra copiilor, mijloace aprobate de Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor. La propunerea Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Guvernul aprobă condiţiile de folosire a mijloacelor de filtrare obligatorii în locurile de acces la reţelele computerizate publice (Internet).”
 
Acum câteva luni, am întrebat acest minister printr-o solicitare de acces la informaţie, dacă au fost aprobate de MTIC asemenea mijloace de filtrare a informaţiei din Internet cu impact negativ asupra copiilor şi, în caz că nu au fost aprobate încă, dacă există la moment, la nivel de proiect, vreo inițiativă în acest sens. Am primit un răspuns în care ministerul îmi spunea, indirect, că nu are de gând să aplice această prevedere şi că „…a fost elaborat proiectul de lege de modificare a acestuia. Proiectul de lege prevede expunerea in redacţie nouă a alineatului (8) din articolul 5 al legii sus menţionate, în vederea punerii în sarcina furnizorilor de reţele şi/sau servicii de comunicații electronice a prestării în baza contractuală, la solicitarea utilizatorilor, a serviciului de filtrare a conținutului digital din Internet cu impact negativ asupra copiilor. Proiectul a fost remis în adresa Ministerului Culturii prin scrisoarea MTIC nr.01/1317 din 25.08.2014, care urmează să-l integreze în proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.30 din 7 martie 2013 cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei.”
 
Acest răspuns indică spre faptul că cei care au elaborat şi care au adoptat această lege nu s-au gândit şi la gradul ei de aplicabilitate (şi nu doar în privinţa articolului citat mai sus), în condiţiile în care, dincolo de toate informaţiile nocive ce pot apărea pe Internet, libertatea de exprimare/informaţia este o valoare care trebuie apărată, dacă se menţine într-un cadru legal. Iar graniţa între exprimarea permisă şi cea nocivă nu este foarte uşor de stabilit prin mijloace de filtrare şi nu este MTIC-ul cel mai în măsură să o facă…
 
În loc de concluzie

Recent, discutam acest subiect cu un coleg din media online, care m-a convins în mod cert că autorităţile vor un instrument de manipulare, de cenzurare, şi nu o situaţie firească în care şi infracţiunile săvârşite pe Internet să fie examinate şi sancţionate corespunzător. „Noi, de fapt, nu avem nimic împotrivă să existe mecanisme, spre exemplu, de combatere a pornografiei infantile pe Internet. Însă ei în aceste proiecte încearcă să înglobeze tot şi, aparent, să atenteze la libertatea de exprimare prin introducerea unor prevederi foarte dubioase. Dacă ar lua-o punctat şi foarte exact şi, spre exemplu, s-ar concentra pe mecanisme clare de reglementare a conţinutului ce reprezintă pornografie infantilă, atunci ar reuşi să instituie aceste prevederi în legislaţie. Însă pentru că ei au intenţia ascunsă de a abuza, noi ne împotrivim constant proiectelor lor” a opinat colegul şi m-a convins definitiv cu acest argument.

Soluţia este foarte clară: dacă sunt de bună credinţă în încercarea de a institui unele reglementări Internetului, autorităţile trebuie să o ia punctat şi restrâns, pe probleme concrete, cu prevederi bine gândite şi argumentate cap-coadă, şi nu extins, general şi abstract, aşa cum au tendinţa să o facă.

[1] Proiectul şi nota informativă pot fi găsite aici: http://particip.gov.md/proiectview.php?l=ro&idd=2189
[2] Proiectul poate fi găsit anexat la ştirea de aici: http://unimedia.info/stiri/doc-un-nou-proiect-la-guvern-care-prevede-blo...
[3] http://www.media-azi.md/ro/stiri/o-lege-care-contravine-standardelor-int...

____________
Acest material este publicat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.