Eşti aici

Declarație a ONG-urilor de media: Sistarea voluntarista a transmisiunilor TV7 este o încălcare gravă a dreptului cetățenilor de a fi informați

08 Aprilie 2016
2106 afişări
Organizațiile de media din R. Moldova condamnă întreruperea transmisiunii postului TV-7 prin satelit de către Compania TDB-service și califică aceste acțiuni drept îngrădire a drepturilor privind accesul la informație și libertatea de exprimare.
 
Potrivit unei declarații difuzate vineri, 8 aprilie 2016, de către administrația postului TV7, compania moldovenească TDB-service, care prestează servicii de difuzare a semnalului tv prin reţeaua de satelit, a încetat la 5 aprilie, ora 16.20, să-și îndeplinească obligaţiile contractuale faţă de postul de televiziune TV7, fără să-și motiveze acţiunile. Ca urmare, deoarece majoritatea reţelelor de cablu din R. Moldova au primit şi primesc semnalul video al postului prin intermediul serviciilor oferite de compania TDB-service, telespectatorii din majoritatea localităților din republică nu au avut acces la programele postului TV7.
 
Condamnăm aceste acțiuni iresponsabile care pot fi calificate drept un atentat grav la libertatea de exprimare, dar și o tentativă de cenzură a mass-media. Atragem atenția că articolul 34 al Constituției R. Moldova stipulează că ”dreptul de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit”, iar împiedicarea intenționată a activității mass-media se pedepsește penal.
 
Cerem Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației să investigheze cauzele suspendării în mod voluntarist a serviciilor de difuzare a semnalului TV7 prin reţeaua de satelit de către Compania TDB-service. Totodată, cerem Ministerului de Interne să se autosesizeze și să examineze cauzele reale care au dus la întreruperea serviciilor de difuzare de către Compania TDB-service, cu încălcarea prevederilor Codului penal.
 
Solicităm ambasadelor şi reprezentanţelor străine în R. Moldova, precum şi Reprezentantei OSCE pentru libertatea mass-media Dunja Mijatović, să monitorizeze această tentativă de împiedicare a activităţii unei instituţii media care prezintă inclusiv puncte de vedere alternative poziţiilor oficiale ale guvernanţilor.
 
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Comitetul pentru Libertatea Presei
Centrul Acces-Info
Asociația Telejurnaliștilor din Moldova
Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova
Centrul de Investigații Jurnalistice