Manipularea prin mass-media: Moldova, încotro?

Olivia PÎRȚAC, expertă în legislația media

Manipularea este o tematică abordată frecvent cu referire la presă. Totuşi, este remarcabil faptul că astăzi noi nu vorbim doar despre faptul că omul este manipulat prin presă, ci şi despre aceea că omul înţelege că este manipulat. Un sondaj[1] statistic reprezentativ, efectuat anul trecut de IMAS la comanda CJI arată că aproximativ 70% dintre respondenți consideră că mass-media manipulează.
Dar cum este astăzi percepută mass-media de către consumatorul cu gândire critică dezvoltată? În luna februarie curent am fost implicată într-un exerciţiu administrat de organizaţia IREX, care a avut drept scop să evalueze starea mass-media prin prisma opiniei unui grup de circa 12 persoane - activişti civici, lectori universitari, sociologi etc., sau, altfel spus, a unui grup de intelectuali activi din punct de vedere profesional şi social. Acest exerciţiu s-a desfăşurat pentru prima dată în acest an şi reprezintă o dezvoltare a metodologiei de realizare a Indicelui Viabilităţii Mass - Media, instrument anual şi tradiţional administrat de IREX, prin implicarea unui grup nou, şi a unui chestionar separat. Spre deosebire de evaluarea efectuată de/pe un grup de cetăţeni statistic reprezentativ, acest exerciţiu[2] ne oferă opinia omului informat, omului cu gândire critică dezvoltată şi care poate pune în valoare dedesubturile unei situaţii. O să mă refer în continuare la câteva dintre tezele generale împărtăşite de grup.

Primul şi cel mai important element în care a existat solidaritate de opinie a fost că mass-media este părtinitoare şi manipulatoare. Şi deşi toată lumea putea evoca anumite surse de informaţie profesioniste şi obiective, pentru care aveau tot respectul, forţa/presiunea/influenţa acestor surse de informaţie nu concurează cu forţa percepţiei de manipulare, care este legată în special de numele unor televiziuni.
O percepţie tangenţială ţine de procesul şi starea de degradare a presei. Mai mult decât manipularea prin sine, care nu este un fenomen nou în Moldova, anume procesul de degradare pe care îl suportă mass-media întăreşte percepţia acestui fenomen: oamenii compară presa de azi cu cea de 2-4 ani în urmă. Concluzia este că presa tâmpeşte omul simplu, că talk-showurile de azi nu mai au abordarea imparţială necesară, că moderatorii îşi schimbă incisivitatea întrebărilor şi a abordării în funcție de simpatia lor pentru invitaţi, că dezbaterile au devenit un fel de bâlci în care invitaţii operează fără jenă cu bârfe şi presupuneri.

Un fenomen aparte sunt analiştii politici, care reprezintă un grup oarecum stabil la Publika TV şi, respectiv, Jurnal TV, şi care au un discurs absolut previzibil. Mai puţin oamenii ştiu că aceşti analişti sunt angajaţi în bază de contracte, cu onorarii generoase, iar cei care-şi permit opinii ce nu se încadrează în politica editorială a proprietarului, se pot trezi imediat cu contractele reziliate.

La modul practic manipularea se poate vedea după modul în care telespectatorul foloseşte aceleaşi formule pe care i le impune sursa sa de informare. Televiziunile astăzi nu mai provoacă omul să gândească şi să tragă concluzii singur, ci îi impun opinia gata formată. 
Deşi astăzi avem foarte multe surse de informare, în acelaşi timp avem extrem de puţină diversitate în cadrul aceleiaşi surse.
Prea des reporterii surprind cu incompetenţa, prea mare este percepţia de selecţie a reporterilor după aspectul fizic sau alte criterii, dar nu după personalitate sau profunzime. Postările de pe reţelele de socializare au devenit o sursă importantă de “inspiraţie” pentru jurnalişti.
Percepţia degradării presei se întăreşte de faptul că un accent prea mare se pune pe emisiuni cu pseudo - VIP-uri, petreceri private, „ţoale” şi glamour. Se caută scandalul, şi nu calitatea dezbaterii. Promovarea stereotipurilor şi a discursului de ură mai curând ridică audienţa, decât respectarea eticii profesionale, şi determină conţinutul oferit publicului, or, între audienţă şi etică, se pare că producătorii aleg audienţa.

Mass-media este dispersată şi nu acţionează solidar: fiecare este cu proiectul sau subiectul său editorial, îşi urmează propria agendă, nu există o mişcare solidară pentru a impune reformarea/repararea/sancţionarea ilegalităţilor/lacunelor/punctelor slabe depistate de către un anumit organ de presă. Situaţia când toată presa este fixată pe un subiect şi face presiune, este mai curând o întâmplare determinată de un complex de circumstanţe. Însă nu există fenomenul solidarităţii ca o practică în care atunci când o instituţie de presă face o investigaţie şi descoperă ilegalităţi, celelalte instituţii abordează tema în mod solidar pentru a pune presiune asupra autorităților în numele binelui public. Legătura şi influenţa politicului asupra presei din Moldova explică acest fenomen, dar nu numai: presa ca număr şi tip s-a înmulţit şi diversificat în timp, însă ca experienţă şi practică nu a cunoscut niciodată fenomenul unificării universale în jurul aceluiaşi crez – interesul public şi binele cetăţeanului.

Percepţia de manipulare din partea presei este într-atât de mare, încât există un număr din ce în ce mai mare de oameni care nu mai văd sensul să privească televizorul. Aceşti oameni nu refuză informarea, dar găsesc cumva surse alternative compensatorii suficiente pentru necesitatea lor.
În concluzie, cetăţeanul are o percepţie largă şi puternică a manipulării în/prin presă.

Cum luptăm cu manipularea?
Mass-media a ajuns la un punct critic în care credibilitatea ei scade rapid, după cum o arată, comparativ, datele din ultimele Barometre de Opinie Publică[3]. Cum putem lupta cu manipularea?
Noţiunea de manipulare nu este definită de legislaţie şi, respectiv, nu putem spune că este reglementată în totalitate. Manipularea se poate face şi prin exagerare, şi prin scoatere din context, şi prin ignorare, şi prin repetare, şi prin falsificare etc.
În general, în procesul de luptă pentru libertatea de exprimare extensiunea acestui drept a crescut aşa încât să acopere dreptul la exagerare sau dreptul la opinie, chiar şi dacă aceasta şochează sau deranjează. Ar fi greu să lupţi cu manipularea folosind Legea cu privire la libertatea de exprimare, Codul civil, Codul penal sau jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu excepţia situaţiilor concrete când se răspândesc discursuri de ură şi chemări la violenţă, se comit fapte de cenzură sau de violare a vieţii private şi se difuzează informaţii de fapt false sau opinii fără substrat factologic suficient ce lezează onoarea unei persoane concrete.

Totuşi, principalele prevederi care pot fi aplicate la moment în lupta cu manipularea sunt cele din articolul 7 al Codului audiovizualului - Echilibrul şi pluralismul politico-social, care, printre alte prevederi, specifică (4) „Pentru a asigura în cadrul emisiunilor informative ale radiodifuzorilor respectarea principiilor echilibrului social-politic, echidistanţei şi obiectivităţii, aceştia vor plasa fiecare ştire astfel încît: a) informaţia care compune ştirea să fie veridică;  b) să nu fie deformat sensul realităţii prin tertipuri de montaj, comentarii, mod de formulare sau titluri; c) în cazul subiectelor ce vizează situaţii de conflict, să se respecte principiul de informare din mai multe surse”. Aceste prevederi, întărite de sistemul de monitorizare şi sancţionare pe care îl are Consiliul Coordonator al Audiovizualului ar trebui să fie suficiente pentru a lupta cu manipularea.

Faptul că acest instrument poate fi drastic sau eficient ne-o aminteşte cazul televiziunii NIT, căreia i s-au aplicat toate sancţiunile gradual până la retragerea licenţei de emisie. Doar că acel caz a lăsat un gust amar şi o nesiguranţă, dacă în final, a fost bine sau rău că a dispărut o televiziune… Cu atât mai mult, astăzi trebuie să fim conştienţi că există instrumente să luptăm cu manipularea din radio şi TV, dar în ce măsură suntem pregătiţi să acceptăm dispariţia acestor mijloace de informare în masă? Sau preferăm să fie ca în zicala rău cu rău, dar mai rău fără rău? Sau poate trebuie să creăm alte sisteme de sancţionare, mai sofisticate, cu mai multe opţiuni?

Între timp, ONG-rile de media se luptă cu manipularea în alt fel: concep şi difuzează spoturi video, lansează campanii, fac educaţie mediatică, au lansat portalul www.mediacritica.md şi grupul STOP FALS pe Facebook. Acest mod de combatere a fenomenului este cel mai democratic posibil.

Moldova, încotro?
Am ajuns la un punct în care este foarte multă informaţie: ea abundă de peste tot – Internet, presă scrisă şi TV, mijloace noi, dar şi tradiţionale de informare. Atenţia omului este căutată prin multe modalităţi, dar în final omul alege un anumit mijloc preferat de informare, care deseori este chiar pagina sa de socializare, în care el îşi alege cine sunt prietenii săi şi, respectiv, care este informaţia de interes pentru sine. Pagina de socializare are privilegiul să individualizeze oferta de conţinut după personalitatea deţinătorului său: omul distribuie doar ce-l interesează şi, respectiv, are acces la conţinut distribuit de prietenii săi, adică oameni cu care are puncte de legătură comună. Astfel omul nu mai urmăreşte programul complet al unei televiziuni sau al unui radio, însă are obişnuinţa să urmărească „programul complet” de pe pagina sa de socializare. Acest cadru nu reduce nici pe departe nivelul de manipulare al omului, însă îi oferă satisfacţia integrării într-un anumit grup mai apropiat modului său de gândire.

În paralel însă, televiziunea, radioul, presa scrisă continuă să funcţioneze ca instituţii costisitoare, care produc conţinut, iar acest proces este scump. Deşi aceste produse nu sunt lipsite de interes pentru consumator, oferta de informaţie este într-atât de mare, încât fiecare om în mod individual face o singură alegere dintr-o multitudine de opţiuni. Deci suntem mult prea departe de vremurile când toată lumea privea Mesagerul sau emisiunea de ştiri Vremea şi nu ne vom întoarce niciodată la ele. În mod firesc, urmează să vină treptat timpul când actualii proprietari de media vor refuză să mai investească în conţinut fără audienţă. Urmează încă să vedem ce impact va avea manipularea în presa de mâine, acolo unde, se pare, fiecare devine producător de informaţie şi acționează deseori la egal cu instituţia de presă. Cert este că mass-media va avea o cu totul altă imagine şi alt mod de funcţionare.

Una dintre întrebările acute ale momentului este ce putem face cu legislaţia, cum o putem completa ca să combatem mai eficient manipularea mediatică. Cred că metoda intensificării reglementării în domeniul manipulare este riscantă. Aş opta pentru o altă metodă – stimularea diversităţii. Aş evita elaborarea unor noi instrumente legislative care să impună reguli noi, sancţiuni noi şi care să facă să dispară alte şi alte instituţii de presă. Multe vor dispărea oricum în virtutea provocărilor pe care le impun noile realităţi ale tehnologiei.
Unii vor spune că astăzi omul este confuz, nu ştie pe cine să creadă, iar noi trebuie să-l ajutăm. Păi această confuzie şi acest semn de întrebare care apare poate şi este cel mai important câştig al democraţiei… Oare nu e mai bine să fii neîncrezător şi confuz decât să crezi orbeşte într-o singură versiune care a obţinut titlul de …obiectivă?
  _____________
Acest material este publicat în cadrul proiectului  “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360. Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.