Eşti aici

Declarația organizațiilor de media în legătură cu limitarea accesului la informație de către Consiliul Superior al Magistraturii

09 Iunie 2016
2150 de afişări
Organizațiile neguvernamentale de media își exprimă îngrijorarea  în legătură cu decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de a interzice accesul jurnaliștilor la ședința din 7 iunie curent, invocând un regulament intern. Precizăm că un asemenea regulament nu este publicat pe pagina web a instituției. Potrivit Serviciului de presă al CSM, regulamentul în cauză nici nu există, dar s-ar afla în curs de elaborare. Astfel, cu toate că nu există un document aprobat care ar reglementa accesul presei, președintele CSM a somat jurnaliștii să părăsească sala de ședințe.

Contestăm astfel de practici incompatibile cu normele democratice care stau la baza statului de drept. Conform ordinei de zi, la ședința din 7 iunie a CSM au fost dezbătute mai multe subiecte de inte­res public: soli­ci­ta­rea Pro­cu­ro­ru­lui Gene­ral inte­ri­mar pri­vind por­ni­rea unei cauze penale pe numele magis­tra­tei Olga Cojo­caru, des­fă­șu­ra­rea con­cur­su­ri­lor pen­tru func­ții vacante în jude­că­to­rii, avi­za­rea unor pro­iecte de lege etc. Astfel, jurnaliștii au fost lipsiți de posibilitatea de a se informa din primă sursă despre deciziile adoptate de CSM.

Reamintim că, în conformitate cu Legea cu privire la libertatea de exprimare, ”nimeni nu poate interzice sau împiedica mass-media să răspândească informaţii de interes public”. La fel, Legea cu  privire la accesul la informație stipulează că  oricine are dreptul de a căuta, de a primi şi de a face cunoscute informaţiile oficiale. Potrivit Legii presei, jurnalistul are dreptul  să obțină şi să difuzeze informaţii; să facă imprimări audiovizuale, să filmeze şi să fotografieze.

Împiedicarea reprezentanților presei de a se informa și de a difuza informații despre subiectele examinate în cadrul ședinței CSM constituie o încălcare nu doar a legislației media, dar și a Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Potrivit articolului 8 prim al acestei legi, activitatea CSM ”este transparentă şi se realizează prin asigurarea accesului societăţii şi al mass-mediei la informaţiile privind activitatea Consiliului”. Şedinţele CSM sunt publice, iar cererea președintelui de a le declara închise trebuie să fie motivată.

Cerem Consiliului Superior al Magistraturii să-și revadă deciziile cu privire la accesul mass-mediei la ședințele sale, ținând cont de cadrul juridic care reglementează domeniul mass-media și de drepturile legitime ale jurnaliștilor de a se informa și de a difuza informații de interes public.

Facem apel către administrația acestei instituții să dea dovadă de mai multă deschidere și transparență în activitatea sa, să trateze presa cu un grad mai mare de încredere, ca pe un institut democratic care, prin materiale bine argumentate și documentate, ar putea contribui la diminuarea corupției și la implementarea reformelor, inclusiv in domeniul justiției. 

Totodată, sugerăm ambasadelor şi reprezentanţelor străine în R. Moldova să monitorizeze lipsa de transparență a instituțiilor statului în raport cu reprezentanții mass-media și limitarea accesului jurnaliștilor la informațiile de interes public și să dea aprecieri corespunzătoare unor asemenea cazuri.

Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociaţia Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Asociația Telejurnaliștilor Independenți
Centrul de Investigații Jurnalistice
Centrul „Acces- Info”
Comitetul pentru Libertatea Presei