Noi proiecte de legi: Guvernul vrea standarde înalte sau pregătește terenul pentru limitarea libertății de exprimare?

Ce ne-a pregătit Guvernul?

Proiectul nr. 1 (discursul rasist şi xenofob)

Pe 15 iunie 2016, Guvernul a aprobat un proiect de lege care intervine cu modificări în Codul penal şi în Codul contravenţional pentru a combate, în principal, discursul rasist şi xenofob (http://www.gov.md/sites/default/files/document/attachments/intr04_79.pdf). Pentru că ne-am obişnuit că Guvernul ne face periodic surprize cu proiectele sale, care deseori sub apanajul racordării la standardele internaţionale ascund capcane a la Calul Troian (şi aici ne amintim în primul rând de povestea recentă a legii numită de societate – Big Brother), şi acest proiect a fost privit cu suspiciune şi îngrijorare. Nu de alta, dar în ultima vreme apar destul de des şi sunt adoptate cu uşurinţă proiecte de legi care încearcă să pună noi limite libertăţii de exprimare, iar proiecte care adaugă garanţii, a căror adoptare jurnaliştii o aşteaptă de mult timp, precum este proiectul noului Cod al audiovizualului, aşa şi rămân suspendate.

Am fost întrebată dacă, în contextul libertăților oferite de Legea cu privire la libertatea de exprimare, proiectul dat nu contravine prevederilor acestei legi. Citindu-l, mi-am dat seama că uneori lucrurile nu sunt nimic mai mult decât pretind a fi (sau, altfel spus, decât este justificat în Nota informativă a proiectului). De fapt, aceasta este şi normalitatea, dar, în contextul dat, m-a mirat puţin. Nu, nu m-a mirat pentru că aşteptam lovituri sub centură din partea Guvernului, ci din o cu totul altă perspectivă – şi anume, în contextul unui alt proiect de lege.

Proiectul aprobat de Guvern în 15 iunie vine cu câteva completări, nu foarte multe, la Codul penal şi cel contravenţional, prin care: 1) în Codul penal este introdusă definiţia „materialului rasist şi xenofob” (Articolul 134¹⁴ „Prin material rasist şi xenofob se înţelege orice material scris, imagine sau altă reprezentare de idei ori teorii, care susţine, încurajează sau incită la ură, dis­criminare ori violenţă împotriva uneia sau mai multe persoane, bazată pe rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională, etnică sau religioasă.”); 2) se adaugă un articol prin care se pedepseşte propaganda genocidului ori a infracţiunilor împotriva umanităţii (Articolul 135²); 3) sunt agravate sancţiunile pentru ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă acestea s-au făcut pentru motivul apartenenţei la un grup care se identifică prin rasă, culoare, ascendenţă, naţionalitate ori origine etnică, precum şi religie (completarea art. 155 cu alin. (2); 4) este mărită sancţiunea pentru Acţiunile intenţionate îndreptate spre ațâțarea vrajbei, diferenţierii sau dezbinării naţionale, etnice, rasiale sau religioase (Articolul 346); şi 5) Codul Contravenţional se completează cu un nou articol - 69¹, numit Insulta având la bază o motivaţie rasistă sau xenofobă şi care introduce sancţiuni pentru „Insultarea, în public, inclusiv prin intermediul unui sistem informatic, a unei sau mai multor persoane pe motivul apartenenţei la un grup care se identifică prin rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională, etnică, sau religioasă.
Acest proiect a fost propus publicului spre consultare în februarie 2016, odată cu proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului Adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică referitor la incriminarea actelor de natură rasistă şi xenofobă săvârșite prin intermediul sistemelor informatice, adoptat la Strasbourg la 28 ianuarie 2003 (http://particip.gov.md/proiectview.php?l=ro&idd=2838), urmărind armonizarea cu prevederile acestui protocol.

Dacă analizăm textul acestui Protocol adiţional (http://www.legi-internet.ro/legislatie-itc/conventii-internationale/protocol-aditional-la-conventia-privind-criminalitatea-informatica.html) vedem că, într-adevăr, proiectul nu-şi propune nimic altceva decât să transpună spiritul şi prevederile acestui protocol în legislaţia naţională, iar preambulul Protocolului este practic preluat în Nota informativă care însoţeşte proiectul de lege privind ratificarea Protocolului adiţional.

Nu putem acuza iniţiatorul acestui proiect (Ministerul Afacerilor Interne) că a adăugat norme suplimentare, dimpotrivă, s-a menţinut în strictul necesar în lumina prevederilor acestui protocol. Însă ceea ce putem observa este că, de exemplu, România a ratificat acest Protocol încă în 2009, însă cu următoarea rezervă: "România își rezervă dreptul de a nu aplica dispozițiile paragrafului 1 al art. 5 din Protocol, privind insulta având la bază o motivație rasistă și xenofobă." Protocolul permite statelor să facă o serie de rezerve: spre exemplu, art. 3 al Protocolului permite unei părţi dreptul de a nu prevedea răspunderea penală pentru faptele care „susțin, încurajează sau incită la o discriminare care nu este asociată urii ori violenței, cu condiția ca alte metode eficiente de răspuns să fie disponibile” ş.a.

În definitiv, nu putem spune că acest proiect contravine în vreun fel Legii cu privire la libertatea de exprimare, pentru că această lege prevede expres în art. 3 că (5) „Garanţiile privind libertatea de exprimare nu se extind asupra discursurilor care incită la ură sau la violenţă”.  Este adevărat că Legea cu privire la libertatea de exprimare nu a menţionat aici şi… „discriminarea”. Mai mult, „discriminarea” este o noţiune foarte complexă, ea include o serie de subtipuri şi poate fi chiar şi… „pozitivă”. Ar fi o oportunitate ca statul Republica Moldova, dacă ratifică acest protocol, să declare o rezervă în conformitate cu art. 3 şi să excludă elementul „discriminării” din noţiunea materialului rasist şi xenofob care urmează a fi inclusă în Codul penal, şi asta pentru că noi avem deja legislaţie care funcţionează în domeniul discriminării şi o autoritate independentă specială, creată cu 3 ani în urmă, tocmai pentru a combate eficient acest fenomen: Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii (http://egalitate.md/index.php?l=ro). Ar fi de preferat ca incitarea la discriminare să rămână sancţionată doar în baza legislaţiei civile şi contravenţionale, iar în categoria penală să rămână în mod clar doar incitarea la ură şi violenţă.

Mirarea mea a fost provocată însă de faptul că acest proiect a fost aprobat doar cu o săptămână înainte să fie aprobat un alt proiect de lege, care abordează, în esenţă, aceeaşi temă, însă mult mai complex şi cuprinzător.

Proiectul nr. 2 (crimele bazate pe prejudecată/ură)

La 22 iunie 2016, Guvernul a aprobat un alt proiect de lege, cu aceeaşi denumire standardizată „privind modificarea si completarea unor acte legislative”, şi care, de asemenea, se referă doar la modificarea Codului penal şi Codului contravențional pe aspecte ce ţin de combaterea crimelor motivate de prejudecată, dispreț şi ură (http://gov.md/sites/default/files/document/attachments/intr09_75.pdf).

E adevărat că diferenţele între cele două proiecte sunt substanțiale: cel de-al doilea îl înglobează, de fapt, pe primul (probabil, fără ca autorii să fie la curent) şi modifică substanţial legislaţia punând un mare accent pe aspectul de prejudecată, dispreț şi ură ca element determinant al unei infracţiuni sau contravenţii. Spre deosebire de primul proiect, care are un scop foarte concret şi limitat – armonizarea legislaţiei cu prevederile Protocolului Adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică referitor la incriminarea actelor de natură rasistă şi xenofobă săvârșite prin intermediul sistemelor informatice, cel de-al doilea se bazează în ansamblu pe spiritul standardelor internaţionale în domeniul crimelor bazate pe ură (hate crimes), fără însă ca să existe o obligaţie expresă de a adopta anume aceste prevederi. Pentru elaborarea acestui proiect de lege încă în octombrie 2014 s-a creat un grup de lucru cu o reprezentativitate largă de instituţii şi experţi.

Astfel, şi acest proiect adaugă o noţiune nouă (Articolul 134¹⁴  Motive de prejudecată, dispreț sau ură): „Prin motive de prejudecată, dispreț sau ură se înțeleg raționamente ale făptuitorului determinate de atitudinea ostilă sau discriminatorie a acestuia generată din motive, fie ele reale sau percepute ca fiind reale, de rasă, culoare, origine etnică, națională sau socială, sex, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenență la majoritatea națională, la o minoritate națională sau la un grup, naștere sau descendență, dezabilitate, sănătate, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, sau bazate pe orice alt criteriu”. Aceste motive urmează să fie circumstanţe agravante pentru un număr mare de infracţiuni şi urmează să înlocuiască circumstanţele agravante din legislaţia curentă „ura socială, naţională, etnică sau religioasă”. Acum în mod cert o crimă motivată de orientarea sexuală a persoanei va fi o circumstanţă agravantă, pe când înainte acest criteriu nu reieşea clar din formularea legislaţiei şi nu se aplica.

Ce reprezintă crimele bazate pe prejudecată/ură şi de ce astfel de crime sunt mai grave şi trebuie sancţionate mai sever decât crimele fără un astfel de element? Crimele din această categorie nu sunt motivate de un litigiu personal, de un fapt provocat de persoana vătămată, ci de simplul fapt că acea persoană sau grup fac parte (sau par să facă parte) dintr-o categorie de persoane faţă de care agresorul are o anumită prejudecată. Astfel, motivul principal al agresiunii, insultei, umilirii etc. este ura şi dispreţul faţă de o anumită categorie de persoane – persoane de o anumită etnie, de o anumită religie sau orientare sexuală etc., sau, altfel spus, intoleranţa generată de o prejudecată.

Acest proiect vizează și unele  aspecte legate de libertatea de exprimare. Articolul 346 - Acţiunile intenţionate îndreptate spre incitarea la ură, discriminare sau dezbinare urmează să aibă următorul conţinut: „Acţiunile intenţionate, îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi electronice, îndreptate spre incitarea la ură, discriminare sau dezbinare naţională, teritorială, etnică, rasială sau religioasă, spre înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale, precum şi limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte persoanelor, în funcţie de rasă, culoare, origine etnică, națională sau socială, sex, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenență la majoritatea națională, la o minoritate națională sau la un grup, naștere sau descendență, dezabilitate, sănătate, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, sau orice alt criteriu, se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 250 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore , sau cu închisoare de la 1 an până la 5 ani.” Sunt completate cu circumstanţe agravante art. 69 (insulta) şi art. 70 (calomnia) din Codul contravenţional. Nu putem să nu observăm că textul articolului 346 este foarte stufos şi, din acest motiv, pune anumite semne de întrebare. Dacă incitarea la ură şi violenţă sunt elemente clare, atunci răspunderea penală pentru incitarea la discriminare pe motiv de vârstă sau sănătate, spre exemplu, trezeşte suspiciuni pentru că poate genera abuzuri şi limitări nejustificate ale libertăţii de exprimare. În general, formulări atât de confuze, cu de toate adunate laolaltă într-un singur alineat, nu ar trebui să-şi găsească locul în Codul penal. În Codul penal sunt prevăzute sancţiunile pentru cele mai grave atentate la valorile sociale, deci conţinutul acestor articole trebuie să fie clar şi să nu trezească niciun dubiu de interpretare.

Concluzii

Deşi nu impun vreo schimbare drastică în raport cu prevederile legislaţiei curente cu privire la libertatea cuvântului, aceste proiecte de legi pun încă o dată accentul pe faptul că libertatea de exprimare implică responsabilităţi, că nu poate fi folosită cu singurul scop de a dăuna, de a incita la ură, discriminare, violenţă. Proiectele corespund standardelor internaţionale care combat crimele bazate pe prejudecată, discursul de ură, cel rasist şi xenofob. În acelaşi timp, nimeni nu anulează celelalte standarde ale libertăţii de exprimare: faptul că restricţiile libertăţii de exprimare nu pot fi impuse decât dacă sunt imperativ necesare într-o societate democratică şi există proporţionalitate între măsurile adoptate şi scopul propus. Deci, în mod normal, nicio exprimare care are valoare pentru public din punct de vedere informativ, analitic sau a ideilor care sunt generate nu trebuie să poată să ajungă să fie sancţionată. Să sperăm că aşa va fi într-adevăr, şi nu doar teoretic, în virtutea standardelor impuse prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

De ce libertatea de exprimare se termină atunci când începe discursul care incită la ură şi violenţă? Pentru că acolo începe intoleranţa. Dreptul la libertatea de exprimare, prin conţinutul său vast, este un corolar al societăţii bazate pe toleranţă.  A da undă verde discursului care incită la ură, la violenţă, la discriminare înseamnă a da undă verde intoleranţei, iar intoleranţa, în consecinţă,  distruge dreptul la libera exprimare, ca fundament al societăţii democratice, şi societatea democratică în sine.