Eşti aici

CCA a propus noi modificări la Codul audiovizualului în vigoare. Expert media: “Aș asemui inițiativa CCA cu intenția de a insista pe televizorul alb-negru, când există cel color”

01 Noiembrie 2016
3067 de afişări
Comisia parlamentară pentru mass-media a examinat și a dat aviz pozitiv, în ședința sa de marţi, 1 noiembrie, propunerilor de modificare şi completare a articolelor 2,3,6,13,22 și 40 ale actualului Cod al audiovizualului, parvenite de la Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi prezentate ca iniţiativă legislativă de către Guvern, pe 19 octombrie curent. Experţii media susţin că, până în prezent, Codul audiovizualului a suferit 94 de modificări la mai mult de jumătate din cele 68 de articole ale sale, dar nu a devenit mai bun şi că mai indicat ar fi să fie adoptat noul Cod al audiovizualului, care aşteaptă să fie votat în lectura a doua.

Preşedintele CCA, Dinu Ciocan, a explicat în şedinţa Comisiei parlamentare că „aceste măsuri au fost incluse încă în anul 2013 în Planul de Acțiuni privind implementarea Acordului de Asociere”, pentru a contribui la armonizarea legislaţiei. Prevederile urmăresc „completarea legii existente cu noi norme legale care să prevadă și modalitatea punerii la dispoziție a unui serviciu mass-media audiovizuale la cerere, precum și condițiile de difuzare a unor scurte extrase din semnalul serviciului de programe care efectuează transmisia evenimentelor de importanță majoră”.

Membra Comisiei parlamentare pentru mass-media, deputata Maria Ciobanu, care s-a abţinut de la votare, a dorit să precizeze dacă modificările în cauză se regăsesc în proiectul de lege nr. 53, privind noul Cod al audiovizualului. „În eventualitatea  că se va propune să fie votat în a doua lectură proiectul Codului audiovizualului, și ele se regăsesc acolo, ce o să facem?”,  i-a întrebat deputata pe participanţii la şedinţă. Răspunsul a venit de la deputatul PDM, Sergiu Sârbu: „Codul nou al audiovizualului,  când va fi votat în lectura a doua, atunci, evident, că normele vor fi preluate. Noi nu știm că el va fi votat. Subiectul inclus în acest proiect rămâne încă nereglementat și el necesită să fie reglementat acum. Când să o facem? Peste jumătate de an sau când vom fi gata să adoptăm un nou cod?”.

Solicitat de Media Azi, expertul media Ion Bunduchi a comentat în felul următor acest proiect de lege:

„Aș asemui inițiativa CCA cu intenția de a insista pe televizorul alb-negru, când există cel color. Codul audiovizualului a suferit, până în prezent, 94 de modificări la mai mult de jumătate din cele 68 de articole ale lui, și nu a devenit mai bun. Dimpotrivă! O nouă modificare, cu siguranță, nu-l va auri. Parlamentul a votat în primă lectură proiectul unui nou Cod. Proiectul în cauză conține prevederile, pe cale le propune acum CCA. Doar că am accentuat, de fiecare dată la audieri publice, că, între timp, Uniunea Europeană a mers mai departe și că este necesară o actualizare a prevederilor incluse în proiectul de Cod în anul 2011, adică la un an de la Directiva 2010/13, la care face trimitere în nota informativă CCA. Întrebarea ar fi: de ce abia la 6 ani de la Directivă, CCA vine cu inițiativa?! Sau altă întrebare: de ce CCA nu urmărește evoluțiile din Europa? Bunăoară, de ce nu se ghidează de Directiva Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2010/13/UE,  din 25 mai 2016, privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale, având în vedere evoluția realităților pieței? Dacă s-ar ghida cu adevărat de normele europene, CCA, cred, la fel ca și Comisia parlamentară de specialitate, ar fi insistat să fie îmbunătățit proiectul noului Cod al audiovizualului, și nu să mimeze îmbunătățiri. Proiectul CCA nu zice nimic de așa-zișii ”furnizori de platforme de partajare a materialelor video”, cu care operează azi legislația europeană. Posibil, trebuie să mai așteptăm 6 ani, până CCA va veni cu vreo inițiativă și în acest sens. Să așteptăm, deși nu avem ce”.